Sărăcia şi singurătatea îi sunt prieteni, Dumnezeu şi cerul – speranţa lui

O casă mică desprinsă din filmele de epocă, un acoperiş din paie înnegrite de ploile îndelungate, pereţi acoperiţi cu lut gata să cadă, uşi şi ferestre cu geamuri sparte, prin care puteai să simţi vântul ascuţit al iernii. O prispă la fel de veche ce adăposteşte câteva crengi de copac care care promit puţină căldură.

Toate acestea luate împreună alcătuiesc imaginea casei lui Andrei Caraman. Are doar 53 de ani, dar greutăţile vieţii prin care a trecut i-au mai adăugat 20 pe deasupra. L-am găsit stând pe pragul casei cu un zâmbet de bun venit, iar faţa lui exprima bucuria de a-i fi călcat cineva pragul casei.

Cu o tristeţe ascunsă în bunăvoinţă a început să ne povestească despre întâmplările din viaţa pe care a trăit-o până acum.

„Eu pot vedea cerul din casa mea”

Frumos spus, dar realitatea e dură. Am intrat într-o tindă mică din care dădeau trei uşi. Prima deschidea un tablou sinistru şi o lume plină de sărăcie. Prin colţuri, puteai vedea borcane goale, care păreau a fi demult consumate.

A doua uşă îţi spunea că viaţa a părăsit casa aceasta cu mult timp în urmă. O odaie mică în care era o sobă defectă şi carbonizată. Haine vechi şi ponosite, care păreau a servi drept aşternut şi învelitoare pe timp rece, se întindeau pe podea.

Doar a treia odaie promitea viaţă. Prin geamul spart al uşii se întrezăreau aceleaşi haine vechi care formau salteaua, iar ceva mai departe o plapumă subţire în culori vii.

După ce am examinat cu de-amănuntul stilul de viaţă al lui Andrei Caraman, ne-am ridicat ochii în sus şi „am văzut cerul” printr-o gaură mare care se deschidea prin acoperişul de paie.

Treizeci de ani de singurătate

N-a fost căsătorit niciodată şi n-a cunoscut dragostea unei femei, nici zâmbetul unui copil. A trăit 30 de ani de singurătate, după ce a făcut accident cu motocicleta proprie, fapt care i-a marcat tot restul vieţii. Viaţa este la un pas distanţă: o accelerare nepotrivită şi motocicleta s-a oprit într-un pilon de electricitate.

Treizeci de ani de singurătate şi de sentimente neîmpărtăşite. Treizeci de ani în care a avut suficient timp ca să reflecteze asupra sensului vieţii sale. A îndurat mult, dar niciodată nu L-a învinuit pe Dumnezeu pentru acest lucru. Dimpotrivă, în timp ce majoritatea oamenilor se plâng pe condiţiile grele pe care le oferă viaţa, el are o pace deosebită în inima lui. Pe tot parcursul discuţiei noastre, una din frazele des repetate era: „Dumnezeu este unul! El vede totul  şi îi binecuvântează pe cei cu inima curată.”

Un nou început

După ce ne-a făcut o excursie prin lumea lui de altădată, ne-a condus în noua sa locuinţă: o casă mobilă care i-a fost acordată printr-un proiect social şi cu ajutorul implicării autorităţilor locale. Avea două odăi înăuntru: un dormitor, în care era o canapea reală cu o pernă şi o plapumă adevărată şi un mic antreu cu o mica sobă, în care se auzea trosnet de lemne. Aici era viaţa care dădea un nou sens vieţii sale, o nouă viziune şi un nou început.

Acum Andrei Caraman este fericit să aibă un acoperiş adevărat deasupra capului şi un loc în care să-şi poată trăi liniştit viaţa.

Această istorie tristă n-ar fi avut un sfârşit atât de frumos dacă nu ar fi existat oameni cu inimă mare care să bată pentru durerea altor oameni.

Dumnezeu i-a lăsat pe săraci şi pe cei nevoiaşi ca şi test al credinţei şi dragostei noastre faţă de oameni. În a cincea carte a Legii, înainte de a intra în ţara promisă, Moise le-a spus copiilor lui Israel:

“Totuşi, la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul Dumnezeul tău. Numai să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău, împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi.

Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dare le nu vor stăpâni peste tine.

Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.  Ci să-ţi deschizi mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să facă faţă nevoilor lui.”

“Totdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: “Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.” (Deuteronomul 15:4-8, 11)

Implică-te şi tu. Fiecăruia dintre noi îi este pe măsură să contribuie la fericirea atât de necesară altora, care parcurg situaţii dificile în viaţă şi trăiesc în condiţii greu de închipuit.