Şapte (7) lecţii de căsnicie învăţate de la Acuila şi Priscila

Şapte (7) lecţii de căsnicie învăţate de la Acuila şi PriscilaÎn lumea noastră există nevoia de cupluri modele în ce priveşte trăirea frumoasă în căsătorie. Acuila şi Priscila, sunt un cuplu despre care este scris în Noul Testament şi care au lăsat următoarele şapte lecţii deosebit de frumoase şi vrednice să fie învăţate şi urmate de orice cuplu creştin.

1. Priscila şi Acuila au depăşit greutăţile împreună

Prima dată când sunt menţionaţi în Biblie, aflăm următoarele despre acest cuplu minunat:

După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor. (Faptele Apostolilor 18:1-3)

Nu este uşor să-ţi schimbi locul de trai, mai ales când eşti forţat. Lipsurile materiale îi fac pe oameni azi să-şi trimită soţia la un capăt de lume şi bărbatul să plece la alt capăt. Cu părere de rău, acesta a devenit deja un model pentru unii şi deseori, oameni care nu sunt în lipsuri, îşi trimit soţiile să lucreze în alte ţări şi acceptă să fie despărţiţi pentru perioade lungi, doar din motivul câştigului material. Şi mai trist este să vezi că unii creştini au apucat pe calea aceasta a goanei după avere şi îşi sacrifică relaţiile şi căsătoria lor.

2. Acuila şi Priscila au lucrat împreună

Biblia ne spune că ei aveau aceeaşi meserie care era facerea corturilor pe care o avea şi Pavel. În Epistola către Romani, la încheiere, Apostolul Pavel a scris despre ei:

Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus (Romani 16:3)

În depăşirea greutăţilor materiale dar şi mai mult în lucrarea lui Hristos acest cuplu minunat au ştiut să lucreze totdeauna împreună.

3. Priscila şi Acuila au păstrat casa deschisă

Când are cineva inima largă, totdeauna va ajunge loc în casa lui pentru alţii. Dacă însă unul din soţi nu este primitor de oaspeţi, nici celălalt nu mai poate primi pe alţii. Acuila şi Priscila au fost foarte primitori de oaspeţi. Cu toate că erau veniţi de curând în Corint, când l-au văzut pe Pavel l-au primit în casa lor să stea. Apoi, când erau la Efes s-a întâmplat următoarele:

La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 18:24-26)

Casa lor a fost deschisă şi pentru Apolo, iar în prima Epistolă către Corinteni, Pavel le-a scris la încheiere:

Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. (1 Corinteni 16:19)

Din pricina că au locuit ba în Roma, ba în Corint, ba la Efes au avut să-şi schimbe des locuinţa. Dar, în orice loc, casa lor a fost deschisă pentru oamenii şi lucrarea lui Dumnezeu.

4. Acuila şi Priscila au fost un cuplu misionar

Dacă de la Roma au fost plecaţi fiind alungaţi de Claudiu împreună cu toţi ceilalţi Iudei, atunci de la Corint au plecat în Efes însoţindu-l pe Pavel şi au rămas acolo ca să vestească Calea Domnului şi să planteze biserică.

Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă. Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. (Faptele Apostolilor 18:18-19)

La momentul când scria Pavel prima epistolă către Corinteni, în casa lui Acuila şi Priscila deja se aduna biserica. Este trist să vezi cum unii oameni se arată dispuşi pentru misiune creştină, dar după ce se căsătoresc, devin prea confortabili ca să mai plece undeva.

5. Acuila şi Priscila au învăţat pe oameni Evanghelia

După ce l-au ascultat pe Apolo în sinagoga din Efes, Acuila şi Priscila l-au invitat la ei acasă şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu. Nu tradiţii, nu obiceiuri, nu păreri omeneşti, nu doctrine ale unei sau altei biserici, ci i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea Domnului.

6. Priscila şi Acuila şi-au pus viaţa în joc pentru alţii

Aşa scrie Pavel despre ei în Epistola către Romani:

Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate bisericile ieşite dintre Neamuri. – Spuneţi sănătate şi bisericii care se adună în casa lor. (Romani 16:3-5)

7. Acuila şi Priscila s-au tratat cu respect reciproc

Ei nu au avut probleme de felul cine este sau nu este primul, pentru că ei s-au tratat cu respect. Nici Pavel, nici Luca în scrierile lor nu fac deosebire între ei doi, arătând că şi soţul şi soţia au lucrat cu toată dedicarea într-o colaborare strânsă. Odată spun „Acuila şi Priscila” şi altă dată „Priscila şi Acuila”. Nici unul din ei nu l-a respins pe celălalt, ci a lucrat în cea mai frumoasă şi rodnică colaborare.

Aşa să ne ajute Domnul pe toţi să ne realizăm prin căsătoriile noastre pentru cauza Evangheliei.