Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?

Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ceea ce doresc să facă; adolescenţii şi tinerii– să folosească provocările vârstei, pentru ca, ulterior, să se poată realiza pe plan profesional, astfel contribuind la zidirea unei societăţi integre. Maturii au şi ei temele lor de acasă, pe care trebuie să şi le facă, fără excepţii şi scuze de lipsă de timp sau eforturi: menajul casei, educarea copiilor, iar uneori nici cele treizeci la sută din timpul care le se cuvine pe bună dreptate, nu le aparţine.

Ascultare şi respect

Odată cu noi, cresc şi responsabilităţile, iar din beneficiari devenim ofertanţi. De mici, copiii sunt învăţaţi elementele esenţiale ale educaţiei:

„S-o ascult pe mama, s-o păzesc pe surioara mea şi să n-o bat. Dacă nu ascult, atunci vine tata”, mărturiseşte jenant Grigoraş, în vârstă de 7 ani, ştiind bine că are restanţe la capitolul acesta.

Dumnezeu are o poruncă, în acest sens, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii:

„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” este cea dintâi poruncă, însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ”.” (Efeseni 6:1-3)

Şi, după cum o monedă are două părţi, de cealaltă parte a ei, Dumnezeu a lăsat o poruncă şi părinţilor:

„Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

Conceptul responsabilităţii nu denotă doar o obligaţiune încredinţată unei persoane cu funcţie de conducere, după care trebuie să raportezi superiorilor sumarul activităţilor. Responsabilitatea defineşte personalitatea noastră a fiecăruia şi îţi oferă un plus de încredere înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Ca şi creştini, Dumnezeu ne doreşte să fim persoane integre, care să nu aibă restanţe la nici un capitol:

Pe seama autorităţilor

„Daţi tuturor ce sunteţi dator să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi fica, daţi-i frica, cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.” (Romani 13:7)

Sergiu Rotari, maior şi ofiţer de serviciu operativ, mărturiseşte că a fi responsabil pentru el înseamnă să dea dovadă de maximă atenţie în timpul îndeplinirii obligațiunilor sale de serviciu.

„De acest lucru depinde tot mecanismul de funcţionare a structurii de forţă în întregime. Nu am dreptul la greşeală, pentru că greşeala mea poate să aibă o rezonanţă negativă într-o situaţie oarecare”, spune el.

Sergiu mai spune că a fi responsabil înseamnă să-ţi faci bine lucrul pe care ţi l-a încredinţat Dumnezeu.

În mâinile medicilor

Medicii şi lucrătorii medicali sunt acei care ţin în mâinile lor vieţile multor pacienţi. Ei sunt responsabili, în mare parte, de starea de sănătate a pacienţilor, iar ceea ce îi face să-şi pună în joc viaţa lor pentru salvarea pacienţilor este dragostea:

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea viaţa cineva pentru prietenii şăi.” (Ioan 15:13)

Anişoara Cebotari, viitor medic, actualmente studentă la Medicină, spune că un viitor medic trebuie să aibă atât responsabilitatea de a trata pacienţii, cât şi abilitatea de a-i înţelege.

„Eu cred că un medic responsabil este acela care ştie să-şi facă bine lucrul. Cu părere de rău, astăzi, sunt şi medici nepăsători, fapt care arată că nici n-au învăţat ce înseamnă responsabilitate, spune Anişoara.

Un alt exemplu de împlinire a responsabilităţilor acordate cu preţul vieţii sunt doi dintre coordonatorii Precept  în una din ţările cu acces limitat la libertatea de opine consideră că a fi responsabil de ceea ce ţi s-a încredinţat vine din faptul cât de serios eşti în relaţia ta cu Dumnezeu.

„Vei fi responsabil atunci când vei înţelege că Dumnezeu te-a văzut omul potrivit pentru o lucrare anumită şi aşteaptă seriozitate şi roade care vor aduce roade pentru Împărăţia Lui.”

În concluzie, am văzut că responsabilitatea nu este doar o noţiune abstractă pentru noi, creştinii, ci este mai mult decât atât – un mod de viaţă în permanentă ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu.