Ce să faci când nu mai ai răbdare într-o aşteptare îndelungată?

Întrebare:

Am o întrebare cu privire la așteptare…în general.. Din exemplele vieților personajelor din Vechiul Testament se vede că atunci când era cineva în încurcătură aștepta răspuns de la Domnul, lăsa problema în mâinile Lui. Şi în general de multe ori persistă sfatul să aştepţi în tăcere şi rugăciune, răspunsul la durerea ta…E foarte uşor de spus, dar când sufletul se chinuie, când ai depresie cronică, când nu îţi găseşti liniştea, vrei totdeauna să te întorci acasă, deşi locuieşti acasă… nu îţi găseşti locul şi scopul prevăzut de Dumnezeu pentru tine…cum poţi să ai răbdare şi să aştepti? De unde de luat acea putere…nu e uşor să aştepţi… 

Îmi pare foarte rău de durerea pe care o aveţi şi împrejurările în care vă aflaţi acum. Mi-ar fi fost mult mai uşor să răspund la întrebarea dvs. dacă ştiam ce anume aşteptaţi şi de ce vă chinuie acea aşteptare atât de mult? Totuşi aş vrea să privim la câteva exemple biblice şi să vedem de unde ele au luat putere în aşteptare. Totodată, vreau să vedem ce au făcut aceşti oameni, în timp ce aşteptau răspunsul.

Exemplul Anei

Să privim la viaţa acestei femei deosebite, exemplul căreia Dumnezeu a hotărât să ni-l lase pe paginile Sfintelor Scripturi. Citind textul de mai jos poate undeva vă veţi regăsi cu femeia aceasta, despre care Biblia spune aşa:

Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă. Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plângea şi nu mânca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?” Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea. Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui.” Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte!” Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m-a făcut să vorbesc până acum.” Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mâncat, şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă la Rama. Elcana s-a culcat cu nevasta sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.” (1 Samuel 1:1-20)

Am subliniat special o parte din cuvintele care descriu durerea acestei femei. Ana a fost chinuită şi apăsată un timp îndelungat. Şi-a dorit foarte mult un copil, dar pentru o perioadă de mai mulţi ani Dumnezeu nu i-a dat copii. Totuşi, dacă aţi citit atent, aţi putut observa că aşteptarea Anei nu a fost una pasivă, ci activă. Versetul 7 ne arată că această durere a ei a persistat mai mulţi ani la rând. Însă în fiecare an Ana venea la Templu,  aducea jertfă și se ruga Domnului. Biblia spune că femeia aceasta nu doar că se ruga, ci (versetul 15) îşi vărsa sufletul înaintea Domnului. Ea a dorit foarte mult un copil şi în loc să stea şi să-şi plângă de milă acasă, ea a ştiut de la cine să-L ceară. Şi a insistat în cererea ei “până Domnul şi-a adus aminte de ea”(19). Dumnezeu după mulţi ani, a mângâiat inima Anei şi i-a dat un fiu, care a devenit o mângâiere pentru întreg poporul Israel. Samuel, fiul Anei, a devenit prooroc în Israel şi Dumnezeu a transmis Cuvântul Său mulţi ani la rând prin acest om. Aşteptarea Anei n-a fost în zadar. Cu cât mai lungă a fost aşteptarea, cu atât mai mare a fost mângâierea şi bucuria când a primit răspunsul de la Domnul. Însă, Ana nu este unicul exemplu pe care îl avem în Scripturi. Să privim acum la

Femeia bolnavă de 12 ani

Biblia spune că,

Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă; pentru că avea o singură copilă, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”? Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui şi a spus în faţa întregului norod din ce pricină se atinsese de El şi cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” (Luca 8:41-48)

Doisprezece ani a fost bolnavă. Femeia aceasta a umblat pe la toţi doctorii, a cheltuit toată averea pe medicamente, în nădejdea că va fi vindecată, dar vindecarea nu a venit. Însă în ziua când a văzut pe Domnul Isus Hristos a înţeles unde este răspunsul căutării ei. Ea a înţeles că Isus este Acela care poate să o vindece. Domnul Isus era Persoana care putea să-i rezolve problema. Astfel a căutat să se atingă de El prin credinţă şi ca rezultat a fost vindecată. Domnul Isus când a privit la ea, a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” Poate şi dvs căutaţi mângâiere şi răspuns la durerea dvs în altă parte. Poate aţi mers pe la toţi medicii ca să luaţi toate medicamentele în nădejdea că veţi fi vindecată de depresie, dar depresia nu a plecat. Ca o zi întunecată şi ca o dimineaţă rece de toamnă, depresia vine iarăşi şi iarăşi ca ceaţa dimineţii de toamnă… Şi vă întrebaţi: “Ce să mai fac ? Unde să mă mai duc ?” Şi Domnul Isus vă răspunde: “Îndrăzneşte fiico…” Dar cum trebuie să îndrăzniţi? Prin credinţă. Aşa a îndrăznit femeia îndurerată şi bolnavă de 12 ani şi aşa trebuie să îndrăznim şi noi la Domnul Isus Hristos. Prin credinţă în El avem îndrăzneală să ne “atingem” de El! Poate nu este nimic nou pentru dvs în aceste cuvinte, dar înţelegerea lor profundă poate împrăştia ceaţa depresiei şi a durerii din viaţa dvs. Stau acum şi mă gândesc,

De unde a luat Avraam putere în aşteptare?

Avraam a trăit fără urmaş din soţia sa Sara până la 100 de ani. Când puterile îl părăsiseră, când toate împrejurările spuneau “imposibil”, atunci a venit răspunsul. Şi pe cât de mult a aşteptat, pe atât de mult a fost mângâiat. Numele Avram, cu un singur “a” înseamnă “Tată binecuvântat”. Până la 75 de ani, Avram a fost chemat şi strigat de alţii “Tată binecuvântat”, dar el nu a avut niciodată un fiu. Cum v-aţi simţi dvs dacă aţi fi în locul lui…? La vârsta de 75 de ani, Dumnezeu vine la Avram şi zice:” Nu te vei mai chema Avram (cu un singur “a”), ci te vei numi Avraam, cu doi de “a”. Ceea ce înseamnă “Tatăl multor neamuri”. Cum, Doamne, este posibil aşa ceva? Avraam nu are nici un singur copil, este deja bătrân, şi Tu spui că el va fi tatăl multor neamuri? Unde şi-a găsit Avraam puterea în aşteptarea sa îndelungată? Cred şi eu că este foarte uşor să spui altora în astfel de cazuri “aşteaptă”, dar cum să aştepţi când anii trec, puterile te părăsesc şi la orizontul vieţii tale Domnul nu mai răspunde şi “întârzie” să-şi împlinească promisiunea? Care a fost secretul lui Avraam? Unde şi-a găsit el puterea? Biblia spune despre el aşa:

… El(Avraam), adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” (Romani 4:17-22)

Unde a găsit Avraam putere atunci când a trebuit să aştepte? În credinţa sa! Nu cred că dvs aţi aşteptat răspunsul lui Dumnezeu, mai mult decât omul acesta. Totuşi credinţa lui neclintită în Dumnezeu l-a ajutat să treacă biruitor. Trebuie să înţelegeţi că orice aşteptare îşi are un sfârşit. Dumnezeu o îngăduie în viaţa noastră cu un scop. Cu cât mai lungă este aşteptarea, cu atât mai mare este bucuria atunci când primim răspunsul. Dar exemplele nu se termină aici. Aş vrea să vă mai las un exemplu sau chiar două şi poate atunci când veţi privi la ele, vă veţi regăsi în ele. Gândindu-mă la durerea despre care aţi scris şi la ceea ce aţi întrebat despre aşteptare în durere, mi-am adus aminte şi de Iov. Şi ne întrebăm,

Cum a procedat Iov?

Durerea acestui om a fost extraordinar de mare. El a pierdut toate averile şi în aceeaşi zi şi-a pierdut toţi copii… Cred că numai cel ce a trecut prin astfel de situaţii poate să înţeleagă deplin ce mare i-a fost durerea lui Iov. Eu, de exemplu, nu pot să-mi imaginez ca în aceeaşi zi să-mi pierd copiii… Durerea lui Iov a fost insuportabilă. Din punct de vedere omeneşte se părea că era imposibil de trecut prin astfel de încercări. Dar, Dumnezeu era în control. Deasupra tuturor relelor şi chiar deasupra lui Satan, Dumnezeu era în controlul vieţii acestui om. El punea limite lui Satan şi El a ştiut până unde este limita lui Iov. Dumnezeu ştia limitele puterii lui Iov şi Biblia spune:

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. (1 Corinteni 10:13)

Încercarea şi durerea lui Iov n-a fost mai mare decât el ar fi putut duce. Dacă ar fi fost aşa, Dumnezeu nu ar fi îngăduit-o. Atunci când s-a întâmplat toată durerea în viaţa lui, Iov a zis:

… Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui. (Iov 2:10)

Poate acesta ar trebuie să fie şi răspunsul dvs la toate încercările şi durerea prin care treceţi. Aş vrea să înţeleg durerea dvs. şi îmi imaginez că vă este greu, dar dacă înţelegeţi versetele de mai sus, aceasta ar putea să vă schimbe întreaga atitudine cu privire la viaţă. Dumnezeu nu îngăduie nimic în viaţa noastră mai pe sus de puterile noastre. Durerea pe care o aveţi acum  nu este mai mare decât puteţi duce. Dacă ar fi fost, atunci fiţi sigură că ea nu ar fi avut loc în viaţa dvs niciodată. Şi apoi toate lucrurile bune şi rele, Biblia spune, că ele lucrează spre binele nostru (Romani 8:28). Primiţi toate lucrurile ca din mâna Lui şi bucuraţi-vă, ştiind că dacă îl iubiţi pe El, atunci tot ce se întâmplă astăzi în viaţa dvs, se întâmplă pentru binele dvs şi gloria Lui.

Mă rog ca Dumnezeu să vă dea putere în așteptarea acesta îndelungată. Şi mă rog să înţelegeţi că aşteptarea promisiunii şi izbăvirii nu trebuie să fie una pasivă, ci activă. Ca lucrurile în jur să se schimbe, faceţi azi tot ceea ce depinde de dvs. Faceţi partea dvs. şi schimbaţi ceea ce puteţi schimba, dar ceea ce nu vă este în putere să schimbaţi, nu vă stresaţi, ci lăsaţi-l pe Dumnezeu la vremea potrivită să răspundă din ceruri. Atunci bucuria şi mângâierea Lui nu va avea margini în viaţa dvs. Dar veţi spune, eu m-am rugat şi am făcut tot ceea ce depinde de mine să schimb lucrurile din jur, dar nu se schimbă. Am citit undeva nişte gânduri foarte frumoase, care cred că s-ar potrivi şi situaţiei dvs în care vă aflaţi. Era scris:

Doamne dă-mi,
– putere să accept lucrurile pe care nu le pot schimba
– curaj să schimb ceea ce pot schimba
– şi înţelepciune ca să pot face o deosebire între acestea două

Apostolul Pavel a trecut şi el prin astfel de împrejurări. Când s-a îmbolnăvit, de trei ori a rugat pe Domnul ca să ia boala din trupul său. Dar Domnul i-a răspuns:

… „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare. (2 Corinteni 12:9-10)

Harul Domnul Isus trebuie să vă fie de ajuns. În El, aveţi tot ceea ce vă trebuie ca să ieşiţi biruitoare. Mă rog ca El să vă dea o atitudine ca şi a apostolului Pavel în durerea prin care treceţi acum.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!