Protejează secularismul Biserica?

0
74

Întrebare:

În una din emisiunile postului de televiziune BBC o jurnalistă franceză a spus că secularismul protejează biserica. Chiar așa să fie?

At the intersection of Church and State Streets

Termenul “secularism” este folosit pentru prima dată în 1850 de către G.J. Holyoake și se referă la un sistem ce interpretează viața pe principiile luate din această lume, fără să recurgă la credința în Dumnezeu. Mai târziu, ideile lui Holyoake au fost dezvoltate în ateism.

Secularismul are o atitudine negativă față de creștinism și religie. Cuvântul este folosit pe scară largă într-un sens mai general cu tendința de a ignora, mai bine zis a nega principiile biblice în interpretarea creației lumii și existenței ei. Cu alte cuvinte, secularismul este un sistem de principii ce neagă existența lui Dumnezeu.

Odată cu căderea omului în păcat, tendința omului a fost să se îndepărteze de Dumnezeu și de Cuvântul Său. Astfel, chiar dacă termenul “secularism” nu a fost întrebuințat până în 1850, principiile și metodele acestei tendințe au fost folosite pe scară largă ca să nege existența lui Dumnezeu și să distrugă credința creștină. Filozofia greacă, gnosticismul, evoluționismul, ateismul sunt doar unele din metodele folosite pentru a pune la îndoială și a nega existența lui Dumnezeu.

Secularismul are de a face cu divizarea bisericii de stat, fapt care a avut loc încă în timpurile medievale. Acest lucru s-a întâmplat în diferite țări, în diferite timpuri și moduri. Astăzi creștinismul are puține de spus în treburile statului și viața publică în general. Chiar dacă istoria modernă datorează imens creștinismului, astăzi știința, industria, educația, comerțul și arta funcționează fără a face referire la valorile sau practicile creștine. Acest dușman a făcut ca în biserică să scadă considerabil disciplina, pasiunea, sacrificiul, dragostea frățească și în același timp multe din obiceiurile păgâne s-au strecurat în biserică și au devenit parte din viața creștină a oamenilor.

Apostolul Iacov ne avertizează că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu:

“De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, cari se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați, și vă luptați; și nu aveți, pentrucă nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentrucă cereți rău, cu gînd să risipiți în plăcerile voastre. Suflete prea curvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.” (Iacov 4:1-4)

Plăcerile lumii acesteia cu doctrinele ei nu vor fi în stare niciodată să satisfacă nevoia interioară a sufletului uman. Sufletul uman are nevoie de mântuire și părtășire cu Dumnezeu. Omenirea a încercat de-a lungul istoriei să înlocuiască pe Dumnezeu cu creația Lui. Acest lucru este afirmat de către apostolul Pavel în Epistola către Romani.

“Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot desvinovăți; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțămit; ci s’au dedat la gîndiri deșarte, și inima lor fără pricepere s’a întunecat. S-au fălit că sînt înțelepți, și au înebunit; și au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într’o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s’au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.” (Romani 1:19-25)

Cu părere de rău, lumea și practicile ei au intrat în biserică în așa fel încât să nu ne îndoim de ea. Păcatul a devenit atât de obișnuit, atât de plăcut, atât de acceptabil, astfel încât oamenii au pierdut conștiința păcătoșeniei lor și simtul valorilor creștine. Creștinul nu trebuie să cunoască păcatul prin observare sau prin experiența personală, ci prin reflectare. El ar trebui să folosească mintea pe care Dumnezeu i-a dat-o să deosebească binele de rău, fără a fi nevoie să guste răul însuși.

“Ci cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:21-22)

Responsabilitatea creștinului este să exerseze discernământul în viața de zi cu zi și să se îndepărteze de la tot ce este rău și lumesc. Secularismul și valorile lui sunt promovate la toate nivelele: statul, sistemul judiciar, educație, media, învățământ, medicină etc. De exemplu, dacă în trecut abstinența sau integritatea vieții intime până la căsătorie erau învățate și încurajate în sistemul educațional, acum secularismul a deschis larg ușa pentru promovarea vieții sexuale de la o vîârstă fragedă, acceptarea și explorarea homosexualității etc. prin legi și curricule. Exemple de felul acesta pof fi aduse multe. Așa-numita “libertate” promovată de secularism îi conduce pe oameni la robie sub puterea statului.

Creștinii sunt chemați să fie lumină și sare, influențând societatea în care trăiesc prin promovarea valorilor creștine la toate nivelele: la locul de muncă, în educație, societate, media etc.

Voi sînteți sarea pămîntului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăș puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, și călcată în picioare de oameni. Voi sînteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. Și oamenii n’aprind lumina ca s’o pună supt obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. (Matei 5:13-17)

Secularismul nu poate oferi împlinire sufletească omului. Împlinirea sufletească o dă doar Isus Hristos, Mântuitorul nostru, dar pentru aceasta este nevoie ca noi, cei care suntem sare și lumină, să influențăm societatea în care trăim prin proclamarea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu.