Priorități la Sărbătoarea Paștelui

Hristos a înviat! La Paște sărbătorim unul din cele mai mari evenimente din istoria omenirii – Învierea Domnului Isus Hristos. Dar Paștele are o istorie care merge încă cu 1500 de ani înaintea evenimentului Învierii Mântuitorului. De fapt, este bine să începem de la semnificația cuvântului Paște, sau “pesah” care înseamnă a trece pe alături. Cu 3500 de ani înainte, poporul evreu se afla în robia grea egipteană și strigau la Dumnezeu să-i izbăvească. Cel Preaînalt le-a ascultat strigătele și l-a trimis pe Moise să-i izbăvească. Oricând mergea la Faraon să ceară ieșirea poporului din Egipt, Moise era refuzat și în rezultat, Dumnezeu pedepsea Egiptul cu mari urgii care au fost noua la număr. În cele din urmă, Dumnezeu l-a anunțat pe Moise cu privire la ultima, a zecea și cea mai mare urgie:

Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azime şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. (Exodul 12:1-14)

Fiecare sărbătoare sfântă lăsată de Dumnezeu purta o semnificație triplă. În primul rând, era o amintire a unui eveniment mare din trecut cum ar fi în cazul Paștelui – eliberarea din robia egipteană. A doua semnificație era să-și verifice fiecare om relația lui cu Dumnezeu, iar a treia semnificație era să indice la un eveniment profetic de mare însemnătate din viitor. Așa a fost și în cazul Paștelui – acesta amintea de eliberarea din robia egipteană și indica spre eliberarea din robia păcatului care a fost posibilă doar prin jertfirea Domnului Isus pe crucea de la Golgota. Și după cum sângele mielului de Paște în trecut i-a salvat pe cei din Israel de la moarte, tot așa Domnul Isus a fost anunțat de Ioan Botezătorul că este “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate. Nici un om nu a fost în stare să-și rezolve problema păcatului de unul singur și nici o jertfă animală nu a putut satisface dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu singur a trimis pe Domnul Isus (Mielul lui Dumnezeu) ca să ridice păcatele omenirii. De atunci încoace, oricine crede în El și intră în Noul Legământ, este născut din nou și moștenește viața veșnică.

Domnul Isus a trăit 33 de ani pe acest pământ și la vârsta de 30 de ani și-a început lucrarea sa publică. În primul an al slujirii Sale a venit la templul din Ierusalim, la sărbătoarea Paștelui, așa cum obișnuiau și cum erau datori să o facă toți bărbații din Israel. De fapt, Domnul Isus a venit cu ceva timp înainte, așa cum veneau toți ca să se curățească pregătindu-se de Paște. Însă, la venirea Mântuitorului s-a intâmplat un incident. El a fost nevoit să facă un bici și să-i scoată afară din Templu pe cei ce vindeau și cumpărau acolo și pe cei ce schimbau banii. De ce așa? Pentru că ei au prefăcut Casa lui Dumnezeu într-o casă de negoț și într-o peșteră de tâlhari. Istoria spune că preoții cei mai de seamă aveau înțelegere cu cei ce vindeau în Templu și stabiliseră o afacere murdară. Când omul aducea animalul pentru jertfă, preotul trebuia mai întâi să verifice animalul dacă întrunește toate criteriile necesare. Dacă animalul era cumpărat din oraș, atunci preotul discalifica animalul. Cel ce venise să se închine trebuiea să se întoarcă în oraș și să vândă animalul cu jumătate din prețul pe care îl plătise inițial pentru el. Mirarea omului era că atunci când se întorcea la Templu, în curte unde se vindeau animalele putea să găsească același animal care se vindea la un preț mult mai mare decât cel la care îl cumpărase el inițial din oraș. Evident că aceasta era adevărată tâlhărie și Domnul Isus i-a mustrat aspru și i-a alungat din Templu pentru astfel de fapte. Vezi? Unii oameni, chiar care se pretind foarte religioși, fac din sărbătoare Paștelui un prilej de a face câștig mârșav pentru că goana după lucrurile materiale le întunecă mințile și nu pot vedea bogățiile duhovnicești care au fost trimise de Dumnezeu în această zi și care încă rămân a fi primite de cei mai mulți oameni. Este trist să vedem cum și unii politicieni, după ce tot anul acționează cu fățărnicie și lașitate promovând legi anticreștine și anti-umane,  de Paște caută să impresioneze poporul cu tot felul de fapte “evlavioase”. Ei fac aceasta pentru  dividente politice și electorale. Cu o așa atitudine și înspre ei este îndreptat biciul Domnului Isus Hristos. El nu le vrea moartea ci o pocăință adevărată care să se arate într-o viață trăită cu evlavie adevărată și care duce spre viața veșnică.

În al doilea an al slujirii Sale pământești, în timp ce la Ierusalim se sărbătorea Paștele, Domnul Isus a rămas în Galileia unde le vestea oamenilor tainele Împărăției Cerurilor. Într-o zi a văzut mulțimile care îl urmau că erau flămânzi și le-a spus ucenicilor să le dea de mâncare. Cu părere de rău, însă, tot ce au putut aduna ucenicii au fost doi pești și cinci pâini  pe care le-au găsit la un băiețel. Domnul Isus a porunci oamenilor să se așeze pe iarbă, a binecuvântat pâinea și peștii și peste 5000 de oameni au mâncat, s-au săturat și încă au mai fost strânse și 12 coșuri de fărâmituri. Dacă ești cu Isus și dacă Îl urmezi din toată inima, El îți va împlini și nevoile pentru viața aceasta. Totuși, oamenii care au mâncat din aceste pâini prea repede și-au schimbat priorităile, sau poate au scos la iveala starea adevărată a prorităților pe care le aveau. După ce a făcut această minune, Domnul Isus a trecut Marea Galileii fără ca să fie văzut de norod. A doua zi, toți oamenii au trecut și ei marea și când L-au găsit…

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6:26-27)

Din moment ce au mâncat acele pâini, oamenii au dorit să-l aibă de împărat ca să-i aprovizioneze cu hrană din belșug și nu au mai pus preț pe bunurile duhovnicești pe care a venit Domnul Isus să le aducă. El este interesat cel mai mult de mântuirea sufletelor noastre. Toate lucrurile materiale după care alergăm zilnic sunt doar pentru viața aceasta și nici unul din ele nu ne poate asigura sau oferi veșnicia. Marele împărat Alexandu Macedon la moartea sa a poruncit să-i fie scoase afară mâinile din sicriu asa ca toată lumea să vadă că după ce a cucerit întreaga lume, pleacă fără să ia un singur lucru din ea. Când ne vom însuși și noi acest mare adevăr?

Dumnezeu să ne ajute ca în acest an, la Paște, să ne facem o evaluare a priorităților noastre. Să ne cercetăm viața și să vedem după ce alergăm mai mult? Să căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui. Să lucrăm pentru viața veșnică. Așa să ne ajute Dumnezeu. Hristos a înviat! Adevărat a înviat!