Predicarea Evangheliei în cadrul ortodoxiei populare din Republica Moldova

Predicarea Evangheliei oamenilor din contextul ortodox nu este un lucru ușor. Aceasta constituie o slujire în care se are de-a face cu persoane ce au diferite prejudecăți. Astfel, slujirea evanghelicilor într-o oarecare măsură va fi și o slujire de îndepărtare a prejudecăților. În cele ce urmează se dorește a răspunde la întrebarea cum trebuie predicată Evanghelia în cadrul ortodoxiei populare din Republica Moldova?

Despre ortodoxia populară

Este important ca înainte să se vorbească despre predicarea Evangheliei într-un context ortodox, să se definească ortodoxia populară. Ce este ortodoxia populară și de ce este numită astfel?

Conform lui Donald Fairbairn – autorul cărții „Ortodoxia răsăriteană din perspectivă occidentală”- ortodoxia populară este forma păgânizată a creștinismului ortodox, este expresia populară a ortodoxiei în contrast cu expresia matură a acesteia. Fairbairn îl citează pe Florovsky, spunând că a avut loc o ruptură între teologie și credință. Anume acea credință fără teologie este ortodoxia populară care poate fi observată atât în țările cu rată mare de creștini ortodocși declarați (populari), cât și în cele din Răsărit și Apus. Așadar, ortodoxia populară este acea formă de credință păgânizată a ortodoxiei în contrast cu teologia acesteia, de aceea și este numită populară, este ceva creat de popor, aparține acestuia, ceva ce este accesibil tuturor. Acest adevăr poate fi confirmat printr-un set de întrebări simple și fundamentale care țin de credința creștină adresate persoanelor care se declară creștini ortodocși. Fairbairn afirmă că atunci când cineva devine creștin, acesta vine cu un bagaj întreg de prejudecăți. Astfel, din cauza diferitor factori, oamenii au început să ofere propriile semnificații elementelor exterioare creștinismului ortodox.

Importanța transpunerii mesajului

Este foarte important ca atunci când discuți cu un ortodox să-i vorbești pe „limba” lui. Aici nu se are în vedere limba vorbită de el, ci folosirea unui limbaj/unui vocabular pe înțelesul lui. În astfel de situații este de dorit ca ideile transmise să fie „explicate folosind imagini, termeni și ilustrații familiare, accesibile”, spune Alister McGrath. Tot el îl citează pe C. S. Lewis, acesta din urmă afirmând următoarele:

Trebuie să învățăm limbajul folosit de audiența noastră. Și permiteți-mi să spun de la început că nu are niciun rost să stabilim a priori ce înțelege sau nu înțelege «omul obișnuit». Tu ești cel care trebuie să afle acest lucru din experiența ta…Trebuie să traduci fiecare fărâmă din teologia ta în termeni uzuali… Am ajuns la concluzia că, dacă nu ești în stare să-ți traduci propriile gânduri într-un limbaj necizelat, atunci gândurile tale sunt confuze. Puterea de traducere și interpretare reprezintă testul prin care dovedești că ai înțeles sensul transmis de tine. Puterea de traducere îți va da de înțeles dacă ai trecut testul înțelegerii propriului tău mesaj.

Fiecare creștin trebuie să fie în stare să-și răspândească concepțiile creștine pe care le posedă. Și nu doar atât, ci să o facă cât mai eficient și într-un mod cât mai clar posibil. Cuvintele și modul în care acestea sunt rostite au un efect extraordinar asupra înțelegerii persoanei care ascultă. Dacă limbajul sau exprimarea diferă de ceea ce vorbitorul dorește să transmită, este foarte mare probabilitatea ca cel care ascultă să înțeleagă greșit mesajul transmis.

Predicarea Evangheliei ortodocșilor

În anul 2015 la Chișinău a avut loc o conferință de apologetică a cărui invitat special a fost Emil Bartoș. În cadrul acestei conferințe s-a vorbit despre etapele istorice și doctrinare în formarea credinței evanghelice, problema autorității în ce privește Biblia, Biserica și Tradiția; problema mântuirii, asemănările și deosebirile între evanghelici și ortodocși și cum ar fi de dorit să se predice Evanghelia ortodocșilor.

La a cincea sesiune Emil Bartoș (conferențiar universitar în Universitatea din București cu licență și doctorat în teologie, având ca temă „Conceptul de îndumnezeire în teologia ortodoxă răsăriteană”) a vorbit despre cum trebuie predicată Evanghelia ortodocșilor. Bartoș afirmă că există două căi/moduri de dialog între creștinii evanghelici și cei ortodocși. Însă, mai întâi este important să se afirme că există două „tipuri” de ortodocși: cei care acceptă dialogul și cei care îl resping. În ce-i privește pe cei care resping dialogul – adică ortodocșii mai radicali – Bartoș afirmă că nu are sens să se discute cu aceștia. În ceea ce-i privește pe cei care acceptă dialogul, lucrurile stau altfel. În acest caz există două metode de purtare a unui dialog. Prima metodă, afirmă Bartoș, „este să pornești de la anumite obiecții față de doctrina sau practica celuilalt”. De exemplu, un ortodox îl acuză pe evanghelic, iar acesta la rândul lui îi oferă răspunsuri. Această metodă, spune Bartoș, nu prea dă rezultate. A doua metodă constă în prezentarea fiecărei poziții, adică a cunoaște punctele slabe și cele tari. După care urmează identificarea căilor de apropiere.

Care trebuie să fie subiectele discuției

Atunci când are loc un dialog cu o persoană ortodoxă, Emil Bartoș își îndeamnă ascultătorii ca aceștia să nu atace aspectele neesențiale, ci doar aspecte fundamentale, esențiale. Câteva exemple de aspecte neesențiale ar fi: aspecte ce țin de cultură (aspecte secundare), îmbrăcăminte, greșeli făcute în trecut de alți ortodocși sau de un preot oarecare din prezent etc. În ce privește subiectele care merită puse în discuție, atunci acestea sunt următoarele: problema mântuirii, problema autorității, necesitatea de a citi Biblia, iertarea păcatelor, sfințirea vieții personale.

Cum trebuie să fie dus dialogul

Este important ca în timpul discuției să fie evitat spiritul de superioritate. Nu este bine ca evanghelicul să se creadă mai presus decât cel cu care dialoghează. În aceste situații este foarte important ca persoanele care încearcă să evanghelizeze ortodocșii să o facă cu smerenie. La urma urmelor, în 1 Petru 3:15 stau scrise următoarele:

Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă.

În cazul dat persoana trebuie să răspundă cu blândețe și teamă (respect), totuși acest verset este valabil și pentru cel care întreabă.

În al doilea rând, este important ca un dialog să înceapă întotdeauna pozitiv, nu negativ. Acuzațiile trebuie date la o parte. Este de dorit ca dialogul să înceapă cu ceea ce are în comun vorbitorul cu ortodoxul. Sau, afirmă Emil Bartoș, „scoate în evidență aspectele bune ale ortodoxiei”. Un exemplu biblic întru susținerea acestei afirmații este apostolul Pavel în Atena. În Fapte 17 (versetele 22 și 23) Pavel afirmă următoarele:

Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu”.

Astfel, Emil Bartoș afirmă că anume de aici este de dorit să începi dialogul. Nu ataci sistemul din care face parte persoana respectivă:

De aici începi dialogul, nu ataci sistemul din care face parte persoana respectivă. Vorbești cu un om căruia trebuie să îi duci un mesaj evanghelistic, trebuie să îi pregătești inima, mintea și nu o faci dacă îl ataci întâi.

Un alt sfat oferit de Emil Bartoș constă în căutarea elementelor comune celor două confesiuni. În caz că interlocutorul ortodox este pregătit, discuția poate fi începută cu doctrina despre Sfânta Treime sau Învierea lui Hristos. De asemenea, discuția poate fi începută cu menționarea respectului pe care îl are evanghelicul față de unii sfinți care într-adevăr merită să fie respectați și lăudați de faptele făcute și nu doar atât. Se poate menționa respectul și față de unii teologi sau credincioși ortodocși contemporani. Sunt de apreciat cuvintele și faptele bune, fie acestea sunt făcute într-un context evanghelic, fie nu. De asemenea, merită lăudată și apreciată activitatea socială a bisericii ortodoxe.

Pași concreți

Este important ca înainte de a începe o discuție cu un ortodox, să se studieze istoria, teologia și gândirea bisericii ortodoxe. Această cunoaștere este importantă, deoarece lipsa cunoștințelor este egală cu un dialog ineficient. Cum poți să dialoghezi dacă nu ești pregătit?

Luând în considerație cele scrise mai sus, care ar trebui să fie pașii care trebuie făcuți atunci când se dorește predicarea Evangheliei către ortodocși? Se va merge de la presupunerea că evanghelicul locuiește într-un sat din Moldova. Aceasta înseamnă că majoritatea oamenilor sunt creștini ortodocși, cel puțin declarați. Totodată, eficiența predicării Evangheliei în acest sat poate depinde și de faptul cum preotul ortodox privește evanghelicii.

În primul rând, evanghelicul în cauză trebuie să aibă o mărturie bună. De multe ori se spune că „practica bate gramatica”. În mare măsură este adevărat. Faptele au o mai mare influență asupra oamenilor decît cuvintele. Înainte de a începe să se facă ceva, este important ca oamenii să fi înțeles că persoana sau persoanele în cauză au o mărturie bună.

În al doilea rând, cei care merg să slujească trebuie să fie respectuoși, smeriți, înțelegători și binevoitori cu cei la care merg (în primul rând cu preotul). Însă această bunăvoință trebuie să fie una autentică, nu falsă. Persoanele care merg să slujească într-un sat oarecare trebuie să meargă mai întâi la preot și să îi de-a de înțeles că ei nu sunt inamici, ci conlucrători ai lui Cristos. Aceasta trebuie să se facă atât prin cuvinte, cât și prin fapte. De exemplu, preotului i s-ar putea mărturisi mulțumirea și respectul pe care o au evanghelicii (măcar unii din ei) față de biserica ortodoxă din Moldova. La urma urmelor Republica Moldova nu este o țară islamică. Evanghelicii au pentru ce mulțumi ortodoxia. De asemenea, preotului i s-ar putea face un dar. Important este ca darul făcut să fie înțeles corect.

În al treilea rând, după ce a fost eliminat acest posibil prim obstacol, slujitorii în cauză pot trece la săteni. Primul lucru care poate fi făcut este ajutorarea celor nevoiași și bolnavi. Este important ca, după cum s-a mai spus, aceasta să se facă dintr-o dragoste curată față de acești oameni și nu din dorința „băgării pe gât a Evangheliei” (căci așa veți fi interpetați dacă vă grăbiți). Noi suntem creștini și nouă ni se poruncește să iubim indiferent de ce crede un om. Așadar, cei care au mers să slujească într-un sat pot fi grupați pentru a merge la cei în nevoie. Scopul este ajutorarea lor. Deja după ce acești oameni au fost ajutați măcar cu ceva material, aceștia pot fi susținuți și psihologic, pot fi mângâiați. De asemenea, în asemenea cazuri mărturia personală poate fi binevoită. Este important ca oamenilor informația să le fie transmisă parțial, în armonie cu faptele bune. Atunci când se degajă o mare cantitate de informație „sectaro-evanghelică” (căci așa vor privi oamenii) alături de cele materiale, mare este probabilitatea ca oamenii să privească negativ. Oamenii trebuie să înțeleagă că ceea ce se face se face din dragoste pentru ei.

În al patrulea rând, cei care au mers să slujească trebuie să știe să aștepte. Dacă creșterea unui copac care este nimic pe lângă ființa umană necesită timp pentru a crește, cu atât mai mult procesul de schimbare a gândirii în om necesită timp. Este ușor de spus, totuși slujitorii trebuie să știe să aștepte. Important este ca mărturia bună să fie menținută. În tot acest timp se pot organiza diferite evenimente. Dacă anotimpul permite, pot fi organizate tabere pentru copii; evenimente speciale pentru femei organizate de către femeile evanghelice; organizarea unui joc de fotbal de către bărbații evanghelici împreună cu tinerii din sat (se va vedea o diferență de comportament între evanghelici și ceilalți, de asemenea, la sfârșit se pot oferi ceva premii); cei bătrâni pot fi ajutați la lucru. Există, de asemenea, și alte activități în care creștinii evanghelici pot scoate la iveală cine sunt și de către Cine au fost schimbați atât prin fapte, cât și prin cuvinte.

Așadar, în încheiere se poate spune doar că predicarea mesajului biblic oamenilor din contextul ortodox nu este un lucru ușor. În acest context se are de-a face cu persoane cu o mulțime de prejudecăți negative față de cei care nu împărtășesc aceeași credință. Important este ca evanghelicul să fie un creștin autentic care va ține cont și de cele scrise mai sus, totuși nu se presupune că articolul dat constituie ultimul răspuns pe marginea acestui subiect.