Cum vor putea oamenii să se chinuie veșnic în iad, dacă nu vor avea acces la pomul vieții?

Întrebare:

Dumneavoastră scrieți că cei care nu-L primesc pe Domnul Isus se vor chinui veșnic în iad. Dar, pe de altă parte, Adam și Eva nu au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului anume pentru ca să nu rămână în starea păcătoasă veșnic. Cei care nu-L vor primi pe Domnul Isus nu vor putea să mănânce din pomul vieții. Întrebarea mea este: cum vor putea ei trăi veșnic ca să se chinuie în iad? Care este sensul pomului vieții și a morții dacă păcătosul va trăi veșnic și se va chinui în iad fără posibilitate de pocăință?

Din felul cum este formulată întrebarea se vede o cunoaștere slabă a Scripturilor și o înțelegere greșită a unor învățături. Înainte ca să răspund la întrebare vreau să clarificăm care este motivul pentru care Dumnezeu a oprit accesul omului la pomul vieții.

De ce Dumnezeu a oprit accesul la pomul vieții

Dumnezeu nu a oprit accesul omului la pomul vieții pentru ca să nu rămână veșnic în starea păcătoasă în care au ajuns din pricina neascultării lor de Dumnezeu. Oprirea de la pomul vieții nu rezolva problema păcatului.  Dumnezeu a oprit accesul omului la pomul vieții pentru ca acesta să nu mănânce din el și să trăiască veșnic, rămânând în această stare păcătoasă și astfel să umple pământul de nelegiuire, fără a lăsa o șansă de restabilire.

Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Să-l împiedecăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el, și să trăiască în veci”. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; și la răsăritul grădinii Edenului a pus niște heruvimi, cari să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieții. (Geneza 3:22-24)

Deci, accesul la pomul vieții a fost închis omului ca să nu mănânce din el și să trăiască veșnic pe acest pământ, rămânând în starea sa păcătoasă. Este vorba despre viața în acest trup păcătos și moartea fizică în sensul separării sufletului de trupul acesta păcătos. Sufletul omului este veșnic. Diferența dintre starea omului până la cădere și omul păcătos este că după cădere omul cunoștea binele și răul și a ajuns rob păcatului. În starea aceasta omul nu mai putea să fie ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie. Problema era în firea lui păcătoasă și soluția era schimbarea naturii lui. Astfel, Dumnezeu, în dragostea lui mare pentru noi, a alcătuit un plan de mântuire prin care să schimbe natura păcătoasă a omului ca să moștenească viața veșnică într-o fire străină păcatului. La moartea fizică (separarea sufletului de trup) sufletul omului nu piere, ci el își continuă existența. Condițiile în care ajunge sufletul omului după moarte, depinde de alegerile acestuia în timpul aflării lui în trup. Astfel, Biblia vorbește despre două feluri de moarte:

1. moartea fizică – separarea sufletului de trup, care are loc la moartea omului

2. moartea a doua – separarea de Dumnezeu pentru totdeauna după judecata de apoi (după moartea fizică). La judecata de apoi toți oamenii (care nu au avut parte din întâia înviere dinainte de Împărăția de o mie de ani) vor învia și vor veni înaintea lui Dumnezeu în trupuri și după judecată vor fi aruncați în iad (iazul care arde cu foc și cu pucioasă) și ei se vor chinui acolo în vecii vecilor, având trupuri diferite de cele care avem noi acum.

Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele, li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat, și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani…. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții cari erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:4-6…12-15)

Scopul pomului vieții

Pomul vieții nu avea ca și scop menținerea vieții sufletului, pe care Dumnezeu l-a creat veșnic, ci menținerea vieții fizice. Pomul vieții, sădit de Dumnezeu în grădina Edenului (Geneza 2:9), avea să întrețină trupul fizic a omului. Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Sa și pomul vieții avea să-i întrețină viața fizică aici pe pământul acesta ca să poată trăi veșnic, reflectând caracterul lui Dumnezeu. Ceea ce-l face pe om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu era Duhul Sfânt pe care Dumnezeu L-a pus în om (2 Corinteni 3:18). Pentru că omul nu cunoștea binele și răul, el nu avea de ales să asculte de Duhul lui Dumnezeu sau de gândurile lui rele, pentru că pe acestea din urmă nici nu le avea. Din moment ce omul a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, nu a mai fost așa. Firea lui pământească, prin neascultare de Dumnezeu, a ajuns roabă păcatului. Dacă ar fi avut acces la pomul vieții, omul ar fi continuat să trăiască în păcat și ar fi trăit veșnic în această lume stricată de răutate. Astfel, prin izgonirea din grădina Edenului, Dumnezeu l-a împiedicat pe om să umple pământul cu silnicie pentru veșnicie și a creat contextul ca omul să realizeze nevoie de mântuire. Moartea fizică îl face pe om conștient de moartea spirituală: separarea omului de Dumnezeu. În iad omul nu va avea nevoie de pomul vieții ca să-și întrețină viața. Moartea a doua, de care vor avea parte cei răi, este o separare veșnică de prezența lui Dumnezeu.

Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare vecinică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi, și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră. (2 Tesaloniceni 1:10-11)

Pentru o mai bună înțelegere a subiectului, vă recomand să studiați cursul „Cerul, iadul și viața de după moarte”  și în format video.