Femeile au un impact atât de mare în viața fiecăruia dintre noi: Mama, Sora, Bunica, Educatoarea, prima Învățătoare și lista poate continua mult. Femei deosebite care prin prezența lor, prin viața lor fac o diferență în locul în care se află, în relațiile cu oamenii. Femei cu influență. Ne dorim să vedem cât mai multe femei plăcute care să crească și să educe copii alături de soții lor, care să formeze o generație sănătoasă și care să ducă o viață frumoasă înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu. Dar cum poți fi o astfel de femeie? Ce calități te pot face deosebită, specială?
Își cunoaște valoarea din Cuvântul lui Dumnezeu
”Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalmul 139:13-14
O femeie care cunoaște că a fost creată de Dumnezeu în chip minunat, va trăi potrivit cu această cunoaștere, își va cunoaște valoarea nespus de mare în ochii lui Dumnezeu și va trăi mulțumită de felul cum arată, de înălțimea ei, de culoarea ochilor. Înțelege că este o făptură minunată și va experimenta pace în mijlocul unei societăți care dictează standardele frumuseții artificiale pentru ce înseamnă a fi frumoasă… Femeia care Îl cunoaște pe Dumnezeu ca și Creator al ei, nu se va subestima, ci va primi cu blândețe și mulțumire felul în care a fost creată.
Are o purtare cinstită
În situațiile vieții cotidiene vedem deseori femei care strigă răutăcios, vorbesc cuvinte nepotrivite, închid violent ușa la magazin și dau dovadă de indiferență și răutate. Aceste femei nu au o purtare cinstită. Cuvântul cinstită în original din Proverbe 31:10 ”Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele” are sens de nobilime, curaj, demnitate, putere, într-un mod frumos. Toate aceste calități sunt conținute în termenul cinstit. Ce frumos ar fi împodobite casele țării noastre dacă femeile ar fi cinstite așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu! O femeie deosebită este o femeie care are o viață cinstită, curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, iar valoarea ei este cu mult mai mare decât al pietrelor scumpe!!!
Este un exemplu pentru copiii săi
”Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită” Proverbe 31:26-28a
În primul rând educația copiilor începe de la învățătura sănătoasă pe care le-o dai și felul în care veghezi la ceea ce se întâmplă în casa ta. Femeia plăcută se îngrijește de copiii săi și le asigură o atmosferă de bucurie acasă, locul perfect unde poate da direcție copilașilor din Sfintele Scripturi. Copiii care au astfel de mamă – o văd fericită și recunosc influența ei în viața lor. Așa cum bunica și mama lui Timotei l-au învățat Sfintele Scripturi din pruncie, o mamă cu frică de Domnul va prețui fiecare moment și oportunitate de a-i direcționa spre Dumnezeu în procesul lor de creștere prin exemplul ei de trăire în frică de Domnul. Prin aceasta, le arăți copiilor sursa fericirii pentru viață.
”Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!” Psalmul 106:3
Își chivernisește casa
Chiar dacă lucrul casnic ne-a fost mult ușurat de toate tehnologiile moderne, femeia rămâne a fi principalul motoraș care face ca lucurile să decurgă armonios, de la vesela spălată până la paturile frumos așternute și mâncarea preparată delicios. Ea este motivul care face ca o casă să fie un cuibușor în care toți membrii familiei se întorc cu drag. Are grijă ca lururile să funcționeze și poate acumula, administra, aranja, cârmui, conduce, dirija, economisi, orândui și rezolva tot ce ține de casă și bunul mers în gospodărie.
”Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.” Proverbe 31:17-18
Este extraordinar de important ca femeia să aibă grijă de familia sa în felul în care poate doar ea să o facă, fără să ia locul soțului în luarea hotărârilor și fără a-și asuma rolul care aparține soțului sau tatălui în casă.
Este slava bărbatului ei
În rolul de soție, femeia trebuie să fie slava bărbatului, adică ca și neveste avem rolul de a arăta o părere corectă despre soțul nostru, o imagine corespunzătoare. Deci, felul în care se va purta o femeie, va face o imagine bună sau nu numelui soțului ei și invers.
”Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.” Proverbe 31:11-12
”Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării.” Proverbe 31:23
O soție, poate face bine soțului ei și poate da o valoare mai mare autorității pe care o are prin respectul și cinstea pe care o dă bărbatului ei. Ea nu îi subminează autoritatea, ci o accentuează prin purtarea și reverența cu care îl tratează.
”Bărbatul este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.” 1 Corinteni 11:7
Ce rol frumos ne-a dat Dumnezeu, de a fi slava bărbatului nostru, de a-i reprezenta și de ale fi alături în hotărâri, în toate circumstanțele vieții fiindu-le un ajutor potrivit. Secretul unei femei extraordinare nu constă în podoabele ei exterioare, ci în inima plină de dragoste cu care își îndeplinește rolul, de fiică, soție, mamă… Nu cariera, studiile, posesiunile, capacitățile noastre, ci Prezența lui Dumnezeu în viețile noastre ne face deosebite. O femeie plăcută și înțeleaptă poate face ca în casa ei să fie o primăvară înfloritoare continuu pentru că Dumnezeu este Cel care o conduce și ea își pune încrederea în El. Să ajute Domnul să fim numite femei plăcute, atât în casele noastre cât și în societate!