Muzicieni creștini care cântă fără emoții și bucurie

Mi se pare o nepotrivire când văd muzicieni creștini care cântă lui Dumnezeu fără încărcătură emoțională. Este o nepotrivire și atunci când încărcătura aceasta este forțată, impusă. Mă întreb ce poate cauza această stare și cred că pricinile pot fi diferite. Totuși, consider că cel mai mare motiv este că acești muzicieni nu sunt conștienți de rolul lor și a lucrării pe care o fac pentru Dumnezeu. Autorii Psalmului 137 erau muzicieni de la templul din Ierusalim, care au fost duși în robia babiloniană. Lanțurile de la mâini și picioare și toate umilirile  pe care le-au avut de suferit fiind robi de război nu i-au oprit să-și ia instrumentele muzicale și să le aducă până în Babilon. Doar că aici le-au atârnat în sălcii, căci nu puteau să cânte. Asupritorii lor le cereau cântări, dar durerea din inimă și conștientizarea catastrofei care venise de la Dumnnezeu peste poporul lor răzvrătit și peste ei nu-i lăsa să cânte. Dar aceasta a fost până la un moment. Când și-au dat seama că slujirea lor nu ține de împrejurările în care se află și că ei sunt chemați să-L slăvească pe Dumnezeu oriunde și oricând. De aceea, au luat harfele în mâini și au început să cânte, zicând: “De te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Iersualim culmea bucuriei mele!”

Dacă nu studiezi Cuvântul lui Dumnezeu sistematic și profund, nu poți cunoaște caracterul lui Dumnezeu și nici rostul slujirii tale. Nu poți avea încărcătură spirituală care să alimenteze emoțiile tale, mai ales când vei fi în vreme de criză. Împăratul David a fost un om al închinării, dar el a fost  și un om al studierii profunde a Cuvântului lui Dumnezeu. Drept dovadă ne stă Psalmul 119, care este cea mai lungă cântare sfântă scrisă de el și care este în totalitate dedicată studierii profunde și cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu.

Înțelege cât de important este pentru tine ca și muzician creștin să începi în mod de urgență să studiezi profund Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta va aduce creștere și binecuvântare în toate aspectele vieții tale și îți va modela emoțiile tale atât în ce privește trăirea interioară, cât și manifestarea în exterior. Dacă nu mergi încă la un grup de studiu biblic, caută unul și mergi cât mai curând. Dacă nu există în localitatea ta un astfel de grup, contactează la [email protected] sau la telefonul +(373)69966779 și roagă să fii ajutat să te conectezi la un grup de studiu prin Skype. Nu rata șansele să participi la conferințele și seminarele de studiui biblic profund și rezervează de pe acum datele de 27 iulie – 1 august 2020 ca să participi la tabăra muzicală creștină ASAF din Republica Moldova. Invită și prietenii tăi cu care cântați împreună. Citește-le acest articol și invită-i să studiați Biblia împreună (poate chiar când vă adunați să repetați). Dumnezeu să te binecuvânteze.