Memorialul de la Şerpeni: cinstire sau umilire?

0
3148

Când a fost inaugurarea solemnă a memorialului de la Şerpeni, am auzit despre cheltuielile mari care au fost solicitate pentru ridicarea lui şi faptul că a stârnit discuţii şi divergenţe în rândul jurnaliştilor şi a populaţiei. Fiind la Speia într-o tabără cu Asociaţia „Pentru Familie”, am hotărât să vizităm acest memorial împreună cu prietenii şi copiii noştri. Am văzut şi am plecat de acolo cu un gust amar şi iată de ce.

La întrarea memorialului stă o inscripţie în limba română care te face să aştepţi că toate inscripţiile şi explicaţiile vor continua să fie în aceeaşi limbă de stat.

Inscripţia de la întrarea Memorialului de la Şepreni

Tot la întrare am citit introducerea care era plasată pe o plită şi care era în limbile română şi rusă. Textul explică istoria bătăliei de 100 de zile care a fost dată în acest loc şi menţionează doar pe ostaşii sovietici, dar nu spune nici un cuvânt despre Armata Română şi ostaşii moldoveni care au luptat în această armată. Nici măcar nu se menţionează numărul celor care şi-au pierdut viaţa aici. Ne putem doar da seama că a fost enorm.

Tabla cu relatarea despre bătălia „Capul de pod Şerpeni” de la Memorial

Curtea memorialului este în forma unui cerc mare care are de jur împrejur mormintele ofiţerilor şi soldaţilor sovietici. Toate sunt scrise în limba rusă şi nu am văzut nicăieri, nici un singur mormânt mormânt, cât de mic, dedicat ostaşilor din armata română printre care erau şi mulţi moldoveni. Mă gândeam, ce au simţit soţiile, copiii, nepoţii lor când au vizitat acest loc şi n-au găsit un mormânt sau o piatră de aducere aminte dedicată lor?

Tablă de mormânt cu inscripţie în limba rusă la Memorialul de la Şerpeni

În curtea memorialului mai sunt plasate focul veşnic şi două construcţii cu cruce pe ele iar una are şi un clopot. Mă gândeam în timp ce le priveam: oare au fost dedicate soldaţilor sovietici care au adus puterea sovietică, ateismul şi distrugerea bisericilor şi a credinţei?

Construcţiile creştine ale Memorialului de la Şerpeni

Sau poate sunt unicele monumente dedicate ostaşilor din Armata Română care luptau acolo şi pentru apărarea credinţei? Ce ar fi să fie puse pe aceste construcţii table cu dedicaţii în memoria acestor soldaţi? Este adevărat că pe stela cu clopot este scris în limba română „Eroilor războiului – glorie”. Rămâne să vină un guvern care va specifica cine sunt eroii aceştia.

Stela cu clopotul şi crucea la Memorialul de la Şerpeni

La celălalt capăt al memorialului este o poartă care conduce spre malul abrupt al Nistrului, unde au fost dată această bătălie cruntă timp de 100 de zile. Înţelegem că ostaşii sovietici de rând au luptat împotriva fascizmului şi eroizmul lor este de apreciat. Nu cred că se gândeau ei, săracii, cum sunt folosiţi de guvernul comunist sovietic în calitate de cotropitori.

Malul abrut al Nistrului la Memorialul de la Şerpeni

Stând acolo, de odată, mi-am închipuit ce simţeau ostaşii moldovenii din Armata Română, la ce se gândeau ei şi pentru ce luptau acolo? Pentru ce şi-au dat ei viaţa?

Cu siguranţă că printre ei au fost mulţi a căror rude au fost ridicaţi în noaptea de 12 spre 13 iulie 1941 de puterea sovietică printre cele 29.839 de persoane din care 24.360 au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan în condiţii groaznice, batjocoriţi şi omorâţi. Soldaţii aceştia aveau motive foarte, foarte serioase să lupte şi să-şi apere ţara, pentru că ei ştiau ce deportări şi batjocuri aveau să urmeze dacă vor pierde războiul. Soldaţii români şi moldoveni s-au luptat pentru libertatea noastră şi acum, nu se găseşte acolo o singură piatră dedicată lor. Oare nu este aceasta şi o batjocură la adresa noastră?

Tot acolo, pe malul abrupt al Nistrului, am împărtăşit cu prietenii şi copiii noştri ceea ce am văzut şi am simţit. Apoi, ne-am luat cu toţii de mâini, am mulţumit lui Dumnezeu pentru cai care au luptat şi au murit pentru libertatea noastră şi care acum au fost daţi uitării. Ne-am rugat de asemenea să ne ierte Dumnezeu ca şi naţiune pentru păcatele noastre, să ridice ocara de peste noi şi ne-am amintit de cuvintele proorocului Ieremia:

De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat! În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă. Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră. Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare. Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră. De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.” Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. (Plângerile lui Ieremia 3:39-48)

Dar, m-am gândit şi la îndemnul dat de proorocul Ioel poporului şi preoţilor care au trăit în vremea lui:

Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare! Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din odaia ei! Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?” (Ioel 2:15-17)

Şi Dumnezeu a răspuns:

Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui şi S-a îndurat de poporul Său. Domnul a răspuns şi a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must şi untdelemn proaspăt, ca să vă săturaţi de ele, şi nu vă voi mai face de ocară între neamuri. Voi depărta de la voi pe vrăjmaşul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s-a crezut grozav. Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi înveseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari! (Ioel 2:18-21)

Cele văzute la Şerpeni m-au făcut să mă simt tot aşa de rău cum mă simt de fiecare dată când trec pe Aleea Scriitorilor din Chişinău şi văd monumentul lui Alexandru Puşkin care, fără îndoială, este un mare poet rus. Dar, cuvintele de pe bustul lui sunt o batjocură la adresa poporului nostru, care l-a primit cu inimă deschisă şi l-a găzduit când era pribeag. Pe lângă toată batjocura pe care a scris-o la adresa poporului nostru, acum stă în locul care îi aparţine pe drept lui Mihai Eminescu.

Dumnezeu să binecuvânteze noua guvernare cu îndrăzneală şi înţelepciune ca să-şi unească eforturile pentru a înlătura această batjocură ce ne apasă acum şi să-i ridice în cinste pe cei care au ne-au slujit şi şi-au dat viaţa şi care acum sunt uitaţi şi batjocoriţi.