Alexandr Puşkin – poet genial căruia i-a lipsit bunul simţ şi moralitatea

Cu multă plăcere am citit pe Alexandru Puşkin când învăţam la şcoală şi până acum mai ţin minte destul de multe versuri scrise de el. Zilele acestea am citit petiţia de reamplasare a bustului lui Puşkin adresată Primarului General şi am rămas cu un gust amar de la cele cititie. Am verificat şi alte surse ca să văd dacă chiar totul ce scrie în petiţie este adevărat şi… cu întristare… am constatat că aşa este.  Chiar am aflat şi alte lucruri triste care m-au făcut să semnez petiţia.

În poezia Iz pisima k Vigeliu Alexandru Puşchin blestemă oraşul nostru Chişinău chemând peste oraş să cadă focul lui Dumnezeu. În continuare, face o comparaţie între oraşul nostru şi Sodoma pe care îl numeşte “orăşel plăcut”  iar păcatul sodomiei este numit de autor “vejlivâi greh”. Poetul îşi arată compătimirea pentru Sodoma afirmând în versurile lui că Iehova a pedepsit oraşul prea devreme. Poetul numeşte Sodoma “Parisul Vechiului Testament” şi spune că ar fi petrecut cu plăcere timpul “v blistatelinom razvrate sveta” (în desfrâul strălucitor al luminii). În continuare sunt lucruri urâte în acea poezie care nu vreau să le menţionez, dar doritorii pot citi poezie în întregime.

Din miile de moldoveni care au fost deportaţi în timpul represiunilor staliniste, nimieni nu s-au încumetat să blesteme în aşa fel Siberia. Şi exilul lui Puşkin la Chişinău a fost o vacanţă comparativ cu chinurile îngrozitoare care le-au suferit moldovenii deportaţi. Blestemele lui Puşkin sunt neîntemeiate şi Sfintele Scripturi ne vorbesc astfel la acest subiect:

Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară râdunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat. (Provebele lui Solomon 26:2)

Citind petiţia de reamplasare a bustului lui Alexandru Puşkin, apoi versurile poetului despre poporul şi oraşul nostru, apoi răspunsul care i-a dat Vasile Alexandri tot în versuri (este citat în petiţie) nu ne rămîne decât să ne rugăm şi noi cu rugăciunea psalmistului:

La Tine îmi ridic ochii, la Tine, care locuieşti în ceruri. Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, şi ochii roabei la mâna stăpânei ei, aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru, până va avea milă de noi. Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem sătui de dispreţ; ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngâmfaţi, de dispreţul celor trufaşi. (Psalmul 123)

După ce ai citit versurile batjocoritoare, ce vei simţi când vei trece pe Aleia Clasicilor din Parcul Naţional din Chişinău?