Mărturia Profirei Grădinaru | EXOD

Profira Grădinaru: ”Bucuria de a trăi cu Hristos e mult mai mare decât prețul ce trebuie plătit”

A umbla cu Hristos înseamnă să plătești un preț și prețul nu-i peste puteri, dar se merită și bucuria de a umbla cu Hristos este mult mai mare decât prețul. Cu Hristos e împlinire, e bucurie, e pace, e o pace pe care nimeni altcineva nu poate să ți-o dea.

Mă numesc Profira Grădinaru. Sunt născută în satul Lăpușna, raionul Hâncești, într-o familie de creștini nominali. De Dumnezeu am știut foarte puțin. Știam doar reguli. Știam că trebuie să mergi la biserică, că trebuie înainte de Paște să te împărtășești, cu toate că nu înțelegeam și nu aveam nicio idee ce-i cu împărtășania. Nici pe Dumnezeu nu-L cunoșteam, nimic nu cunoșteam. Știam doar că este o regulă, atâta tot.

Cugetul meu îmi spunea că eu trebuie să-L caut pe Dumnezeu, că dacă eu Îl caut pe Dumnezeu, o să-mi fie ușurată viața. Când mergeam la biserică, făceam și eu ce făcea toată lumea. Urmăream ce face lumea și aceea făceam și eu. În mintea mea mă gândeam că dacă am să cunosc toți sfinții după înfățișare, mă va ajuta cumva și aceasta.

Am auzit de la alte femei că dacă plătești o rugăciune pentru familie, o să ajute, cu toate că la de la toate rugăciunile acestea veneau și dezamăgiri, pentru că eu vedeam în biserică lucruri care mă dezamăgeau. De exemplu, am văzut preoți care, după ce se termina slujba și înainte de a citi slujba, se certau de la pomene și alte lucruri. Pe mine foarte mult m-a dezamăgit. Cât am mers la biserică, lupta mea a fost să cunosc toate obiceiurile, ritualurile. Nimeni nu mi-a spus că trebuie să înțeleg cine este Domnul Isus. Rugăciunea ”Tatăl Nostru” se spunea mecanic și chiar dacă spuneam sfârșitul rugăciunii ”În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”, niciodată nu mă gândeam ce înseamnă cuvintele acestea, ce rol au, dacă au vreo esență. Nu mă gândeam la asta.

Între timp fratele meu s-a întâlnit cu Domnul Isus, s-a pocăit și sigur că a venit la cei dragi să le spună și când a venit și mi-a spus de Domnul Isus, eu încă eram în convingerea mea că umblând și cautând pe la mănăstiri, biserici, plătind diferite slujbe, asta pe mine o să mă ajute și eu umblam și eram în căutarea asta. Fiind în căutarea asta, când a venit fratele și mi-a spus Evanghelia, eu l-am socotit de nebun și am început o luptă aprigă cu el. Dintre toate 3 surori, eu am fost cea mai aprinsă în luptă, crezând că el a apucat calea greșită. În lupta aceasta eu singură m-am cerut să merg la biserică unde mergea el. Pe atunci biserica română era doar biserica ”Isus Salvatorul” și biserica rusă era biserica ”Betel” de la Poșta Veche.

Am mers atunci cu frățiorul meu scump la biserică, am intrat, nimeni nu m-a întrebat absolut nimic. Ne-am așezat pe scaun, am ascultat. Nimeni nici nu s-a atins de mine. Pentru prima dată atunci am simțit Duhul Sfânt. Atunci nu am înțeles ce s-a întâmplat. Pe urmă am înțeles că a fost Duhul Sfânt, căci așa de tare m-a mustrat. O mustrare pe care nu pot să o explic, o mustrare pe care n-am mai trăit-o mai înainte, cu toate că nimeni nu s-a apropiet de mine, nimeni nu mi-a pus nicio întrebare, nimeni nu știa nimic de mine. După ce m-a mustrat Duhul Sfânt, eu am încetat lupta împotriva frățiorului meu. Când am ieșit din biserică, am ieșit diferit de cum ieșeam din biserica ortodoxă, cu toate că multe atunci nu am putut să înțeleg doar dintr-o predică, dar, a fost ceva diferit.

Din ziua aceea am început să citesc Biblia. Eu chiar dacă o aveam de la călugărul Augustin, că toate lucrau împreună, repede lucrau; de-aici luptam cu fratele, de dincoace mergeam pe la toate mănăsirile și în timpul acesta și Biblia. Fratele mi-a adus Noul Testament și eu n-am vrut să-l primesc că e de la baptiști. Problemele au fost acelea care m-au făcut să strig direct la Dumnezeu. Am strigat și am zis ”Doamne, viața mea… eu nu știu ce să mai fac cu viața mea. Ți-o dau, Doamne, în mâinile Tale și fă Tu ce vrei cu ea”. Aceasta mi-a fost rugăciunea când mi-am dat viața în mâinile Domnului. O rugăciune simplă, nici măcar pe genunchi, a fost o rugăciune mergând pe drum, în transport, dar mă gândeam în timpul acela la viața mea, o analizam și am ajuns la concluzia că nimic eu nu pot schimba, nimic. După aceea a urmat și rugăciunea de pocăință deja în biserică și atunci cu adevărat am fost umplută de Duhul Sfânt. S-a întâmplat chiar în casa mătușei noastre, la aniversarea ei de 60 de ani în satul Boghiceni, alături de satul nostru Lăpușna. În ziua aceea în casa ei ne-am pocăit 7 suflete și atunci am simțit bucuria mântuirii. A fost o bucurie și ea nu numai a fost, ea și este de 28 de ani aproape, o bucurie care dacă ai încerca să i-o explici omului, nu poți să o redai suficient.

Era anul 1992. Transport public nu prea era. Era ceva de dimineață ca să ne ducem până la Boghiceni, dar înapoi veneam pe jos vreo 15 km și aveam atunci și copilul cel mai mic, Ionuț. Toți copiii mi-au fost zdraveni și Ionuț avea atunci mai mult de 2 ani și aproape 20 de kg și veneam toți acești 15 km pe jos cu băiatul. Era deal, vale, deal, vale, dar nici nu simțeam acești km, așa o bucurie de mare! Mă țin minte că de la casa noastră ca să ieșim la traseu treceam șesul și îmi părea că nu-l ating cu picioarele.

A umbla cu Hristos înseamnă să plătești un preț și prețul nu-i peste puteri, dar se merită și bucuria de a umbla cu Hristos este mult mai mare decât prețul. Cu Hristos e împlinire, e bucurie, e pace, e o pace pe care nimeni altcineva nu poate să ți-o dea.

Transcriere și adaptare text: Elvira Sinica, Irina Panainte