La ce se referă cuvîntul „gheenă” din Iacov 3:6?

Întrebare: 

La ce se referă cuvântul ”gheenă” din Iacov 3:6? La locul de pedeapsă sau la gunoiștea din Ierusalim?

Cuvîntul “gheenă” este o formă a unui cuvînt aramaic ce derivă din expresia ebraică “Valea fiilor lui Hinom”. Numele desemnează în mod direct o vale adîncă care delimitează teritoriul semințiilor lui Beniamin și Iuda. 

“Suia de acolo prin valea Ben- Hinom în spre miazăzi de Iebus, care este Ierusalimul; apoi se ridica pînă în vîrful muntelui, care este în dreptul văii Hinom la apus, şi la capătul văii Refaimiţilor la miazănoapte.” (Iosua 15:8)

“Partea de miazăzi începea dela capătul Chiriat- Iearimului. Hotarul mergea spre apus pînă la izvorul apelor Neftoahului. Se pogora pela capătul muntelui care este în faţa văii Ben- Hinom, în valea Refaimiţilor, la miazănoapte. Se pogora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a Iebusiţilor, pînă la En-Roguel.” (Iosua 18:16) 

Locul a devenit notoriu din cauza practicilor idolatre din zilele regilor lui Iuda, Ahaz și Manase, în special, cu implicarea sacrificării de copii. Acestea erau asociate cu ceremoniile închinării lui Moloh. 

Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David. A umblat în căile împăraţilor lui Israel şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. (2 Cronici 28:1-3) 

Reforma spirituală a regelui Iosia a pus capăt acestor proceduri sinistre. 

“Împăratul a pîngărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu- şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.” (2 Împărați 23:10)

Mai tîrziu, valea a fost folosită pentru arderea deșeurilor orașului și a trupurilor moarte a criminalilor. Această vale era cunoscută pentru a fi un loc extrem de rău, în special în perioada intertestamentală, cînd numele era folosit ca și termen pentru locul de pedeapsă finală a celor răi. 

În Noul Testament “gheena” este asociat cu iazul de foc și cu pucioasă, locul Satanei, a celor răi. Cuvântul a fost folosit de Domnului Isus Hristos pentru a descrie locul final al celor răi. 

“Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii, şi oricine va zice fratelui său: “Prostule!” va cădea supt pedeapsa Soborului, iar oricine-i va zice: “Nebunule”, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.” (Matei 5:22) 

În Epistola lui Iacov limba este comparată cu un foc care aprinde roata vieții. 

“Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, cînd este aprinsă de focul gheenei.” (Iacov 3:6) 

Limba aprinde frate împotriva fratelui, vecin împotriva vecinului, țară împotriva țării. Acest mic mădular fie întinează tot trupul, fie aprinde roata vieții. Limba corupe și distruge întreaga ființă umană atunci cînd nu este controlată de înțelepciunea de sus, de Cuvântul divin inspirat al lui Dumnezeu. Prin exercitarea influenței sale rele asupra celorlalte mădulare, ea spurcă tot trupul. O limbă rea face rău întregului trup, o limbă murdară întinează tot trupul. Dacă limba omului nu spune adevărul, nimeni nu poate avea încredere în ceea ce fac membrele acestei persoane. Comunicarea omului dă pe față caracterului lui. Unul dintre primele lucruri pe care le cere un medic este să vadă limba pacientului pentru a vedea dacă nu este nimic rău cu sistemul. Așa este și cu sistemul nostru spiritual. Comunicarea dă pe față sistemul nostru spiritual, felul cum gîndim.    

În versetul 6 Iacov subliniază faptul că o limbă rea poate da foc roatei vieții. Limba, însă, este un instrument al comunicării. Problema nu este în limbă, ci în sursa comunicării sau în mintea omului care necesită să fie curățită de Cuvântului lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.  Domnul Isus a spus în Matei 15:18-20: 

“Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile cari spurcă pe om; dar a mînca cu mînile nespălate nu spurcă pe om.”  

În concluzie, focul la care apelează Iacov nu se referă la valea fiilor lui Hinom, ci la pedeapsa veșnică, la iazul cu foc și cu pucioasă care va arde veșnic. Toate cuvintele rele își au începutul în iad și vor afecta întreaga personalitate să fie arsă în foc, dacă nu lăsăm ca înțelepciunea lui Dumnezeu să ne schimbe inima. 

“Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blîndeţa înţelepciunii. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească (Greceşte: sufletească), drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înţelepciunea care vine de sus, este, întîi, curată, apoi pacinică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este sămănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:13, 15-18)