Investește în adolescența ta – vino la Școala Timotei!

Vino să studiezi la Școala Timotei
Școala Timotei

E vară și ai la dispoziție foarte mult timp. E timpul tău pus la dispoziție de Dumnezeu, dar tu ești managerul responsabil de a-l investi doar cu folos. Ai o alegere foarte bogată de a merge la o tabără de zi sau cu ședere lungă, de a merge la odihnă cu familia ta, de a petrece timp cu bunicii tăi și, desigur, de a-ți face temele de vară de la școală, în caz că ai uitat de ele!

Dacă ești un adolescent/ă creștin/ă care prețuiești timpul pe care îl ai în vara aceasta și vrei să-l investești cu mult folos pentru tine, citește atent acest articol în care sunt destule motive convingătoare pentru a te ajuta să te decizi pentru Școala Timotei.

Școala Timotei este un program al Institutului de Studiu Biblic Inductiv din Eurasia destinat adolescenților creștini, care doresc să fie pregătiți și echipați pentru viață și lucrare.

Iată care sunt avantajele și binecuvîntările acestui program pentru fiecare adolescent/ă.

Programul școlii a fost scris și bine gîndit de Institutul de Studiu Biblic Inductiv ca răspuns la o nevoie mare în lumea creștină evanghelică de a investi intensiv în adolescenții și tinerii creștini. Acest Institut este renumit în întreaga lume pentru succesul în pregătirea liderilor eficienți în lucrarea de ucenicizare. Programul include 6 module principale, pe parcursul a 2 ani, a cîte 3 cursuri de studiu biblic la fiecare sesiune, activități practice și oportunități suficiente pentru tineri să se decidă pentru o viață dedicată Domnului.

Metoda de studiu inductiv al Bibliei este o metodă foarte eficientă în a descoperi adevărul lui Dumnezeu personal și foarte aprofundat. Toate studiile care se predau în programul școlii folosesc această metodă. Vei fi învățat pas cu pas cum să observi, să interpretezi și să aplici Cuvîntul lui Dumnezeu- pași importanți care te vor ajuta să crești spiritual în fiecare zi.

Disciplina în studierea Bibliei va fi un alt beneficiu obținut dacă te înscrii în programul școlii. Adolescenții și tinerii au nevoie să învețe disciplină în multe domenii, dar în special în studierea Bibliei zilnic.  Scriptura este hrana spirituală zilnică de care ai nevoie să devii un adevărat Timotei. Pentru că vei studia 2 cursuri interesante folosind metoda inductivă, vei îndrăgi neapărat studiul biblic și vei accepta această metodă drept una care îți crește disciplina zilnică. Fiecare Timotei sau Timotee trebuie să cerceteze Scripturile, să mediteze la ele zi și noapte, ca să devină destoinic pentru orice lucrare bună.

Profesorii care predau la această școală sunt lideri cu mare experiență, creștini maturi cu caractere integre și cu o pasiune de a crește o generație nouă de Timotei credincioși. Fiecare din profesori te va ajuta să te îndrăgostești de Cuvîntul lui Dumnezeu, te va călăuzi pas cu pas în completarea manualului, îți va răspunde la întrebări, dar și va fi o continuă inspirație pentru tine. Fiecare Timotei are nevoie de un Pavel la care să se alieneze și să aspire. Profesorii de la Școala Timotei sunt lideri ca și apostolul Pavel de la care ai mereu ce învăța.

Ucenicizarea este un alt principiu fundamental al Școlii Timotei. Acest verset explică clar cum să facem ucenici: “Și ce-ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții” (2 Timotei 2:2). La această școală vei fi învățat cum să transmiți Evanghelia altor adolescenți și tineri din biserica ta, școala în care înveți, cum să deschizi un grup de studiu biblic în care să transmiți aceleași învățături pe care le-ai acumulat în timpul școlii, cum să ajuți prietenii tăi să Îl cunoască pe Domnul Isus într-un mod personal. Timotei, ucenicul lui Pavel, care era și el tînăr, a fost învățat bine cum să facă ucenici, aplicînd darurile pe care le avea și a lăsat în urmă mulți ucenici. Și tu vei învăța să faci la fel. Și tu poți deveni un Timotei cu mulți ucenici de încredere.

Activități interactive zilnice și însărcinari practice în grup sau individual au menirea să dezvolte în fiecare student abilități de lider, să creeze un anturaj în care să evidențieze toate abilitățile pentru lucrul în echipă, dar și să sporească procesul de studiere.

Aplicarea celor învățate după fiecare modul predat va fi asistată de aceeași profesori din cadrul școlii, care te vor ajuta să te isprăvești bine în predarea acestor studii în grupele tale. Vei putea comunica direct cu fiecare profesor, astfel asigurîndu-se pregătirea ta continuă.

Dacă ești adolescent/ă sau tînăr/ă cu vîrsta cuprinsă între 14-18 ani, vorbește cu 2 membri din biserica ta care să scrie o recomandare pentru tine și înscrie-te la Școala Timotei chiar acum! Următorul modul “Cum să fii un mentor după voia lui Dumnezeu” și cartea  ‘’1 Petru’’ se va preda în perioada 7-19 august, la Chișinău, pe str. Ciocîrliei 2/8.

Pentru mai multe informații și detalii poți telefona la numarul (+373)69966779 sau scrie la e-mail: info@precept.md