Întrebare:
Ce este mândria și trufia? O încredere și stimă de sine crescută și dezvoltată se poate considera mândrie?
Pentru a răspunde la întreabarea dumnevoastră trebuie să vedem ce este mândria și trufia:
TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ◊ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat.
TRUFÍE s. 1. aroganţă, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, v. îngâmfare. 2. v. obrăznicie.
Trufie ≠ modestie
Observăm că trufia este o atitudine disprețuitoare și arogantă, o calitate contrară, nepotrivită unui creștin.
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. MÂNDRÍE s. 1. v. semeţie. 2. v. fală. 3. v. onoare. 4. v. îngâmfare.
Mândria poate avea mai multe înțelesuri: un sentiment de demnitate, de bucurie sau un sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii.
Scriptura ne învață:
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12:2-3)
Nu ne putem mândri, supraapreciindu-ne, dar în același timp trebuie să știm cine suntem și ce avem noi în Cristos (Efeseni 1-3). Trebuie să trăim ca niște copii ai lui Dumnezeu care au ales din dragoste pentru El să-I fie robi. Pavel, în epistola sa către Efeseni, ne prezintă în primele trei capitole cine suntem noi și ce avem în Cristos, ca mai apoi să ne dea sfaturi practice pentru un comportament adecvat unui fiu de Împărat:
Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste , și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii. (Efeseni 4:1-3)
Deci, dacă încrederea mea în sine pune persoana mea mai presus de celălalt sau rănește pe celălalt, este clar că vorbim despre un sentiment de trufie, care este un păcat.