Inaugurarea centrului de zi pentru copii din Strășeni

La Biserica Vestea Bună Strășeni a fost inaugurat centrul de zi pentru copii. În cadrul serviciului divin din duminica trecută a avut loc festivitatea de dedicare a subsolului clădirii bisericii pentru lucrarea cu copiii și adolesenții.

Biserica Vestea Bună investește mult în lucrarea cu copiii. Această categorie de vârstă este cea mai receptivă la Cuvântului lui Dumnezeu, în opinia liderilor bisericii. Ei sunt viitori slujitori și misionari cu pasiune mare pentru lucrarea Evangheliei.

La baza activităților centrului de zi pentru copii stă studierea bibliei după metoda inductivă. viziune transmisă de liderii misiunii Precept. Această lucrare a jucat un rol important în plantarea bisericii Vestea Bună din Strășeni. Mulți copii au fost transformați de Cuvântul lui Dumnezeu, s-au botezat și au devenit la rândul lor lideri în lucrarea centrului.

La ceremonia de inaugurare au participat prieteni ai bisericii Vestea Bună, care au transmis mesaje de susținere și de felicitare. Biserica Vestea Bună Strășeni a fost plantată în anul 2013 și se implică activ în viața comunitară prin diverse proiecte sociale.