Vino Sâmbătă să faci curat în parcul ”Valea Trandafirilor”

Cu doi ani în urmă, împreună cu un grup de tineri creştini am făcut curăţenie în parcul “Valea Trandafirilor”.

Mâine, Sâmbăta, 3 octombrie, tinerii de la Mişcarea „Generaţia Curată” vor ieşi din nou să facă curat în acest parc. Am hotărât să merge şi noi împreună cu toată familia să participăm la această acţiune şi prin acest mesaj invităm toţi cititorii portalului care locuiesc în Chişinău, sau în suburbii şi care au posibilitatea să ni se alipească.

Suntem invitaţi să ne întâlnim la orele 9:00 dimineaţa, pe aleea care coboară înspre parc de la clădirea fostului cinematograf „Columna”. Acţiunea se va desfăşura până la orele 14:00. Vă aşteptăm în parc.