Despre efectele îngrozitoare ale pornografiei am citit mai multe articole anterior, dar am fost surprinsă să văd recunoașterea acestor efecte la nivel de fundamentare a prevederilor internaționale. Studiind Convenția Lazarote privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, am găsit Ghidul pentru parlamentarii Consiliului Europei, Comitetul Miniștrilor, cu privire la implementarea acestei Convenții. Argumentând necesitatea combaterii infracțiunilor cibernetice, o nouă dimensiune a violenței sexuale, ghidul menționează, citându-l pe Franck Michel (Le monde diplomatique, august 2006), că turismul sexual este o…
prostituție à la carte, care, ea însăși, nu reprezintă decât traducerea, în viața reală, a situațiilor propuse de pornografie; cele două lumi intră în contact pentru a exploata ființele umane și a le comercializa trupul.
Turismul sexual reprezintă călătoriile în țări mai puțin restrictive din punct de vedere a legislației și mai sărace din punct de vedere economic, în scopul de a întreține relații sexuale cu localnici, în general contra cost.
Problema a fost sesizată și de autoritățile Republicii Moldova, care sunt în proces de implementare a Convenției Lanzarote. Ministerul Afacerilor Interne a venit cu un proiect de lege, supus consultărilor publice la data de 4 decembrie 2014, prin care să modifice mai multe acte normative pentru a preveni acest fenomen. Proiectul prevede completarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 20 din 03.02.2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice, în vederea asigurării blocării de către furnizorii de servicii de comunicații electronice a paginilor web prin care se răspândesc materiale din categoria pornografiei infantile. După adoptarea proiectului, urmează elaborarea de acte normative subordonate legii ce vor stabili mecanismul de elaborare a unor astfel de liste a paginilor web cu conținut interzis. Părțile interesate pot încă trimite opinia și recomandările pentru acest proiect.
Nota informativă a acestuia explică efectele devastatoare ale pornografiei:
Pornografia degradează și exploatează oamenii, subminează familia și deformează relațiile sociale. Acest fenomen creează dependență și patologie sexuală. (…) Ceea ce a început cu o simplă curiozitate, satisfăcută la început prin vizualizarea scenelor de nudism, continuă cu cea a filmului erotic, a perversiunilor sexuale și în unele cazuri se încheie cu săvârșirea infracțiunilor cu caracter sexual, precum violul și chiar abuzul sexual față de copii.
În imagine găsiți un alt paragraf din aceeași notă informativă a proiectului:
Nu cred că cei care practică turismul sexual s-au gândit că vor ajunge până aici atunci când au început să privească pornografiile. Credeți că au fost prea slabi? De ce atunci pornografia robește atât de mulți oameni? De ce cei puternici nu se pot opri din această practică? Dacă nu se pot opri acum, când efectele nu sunt atât de mari, cum se vor opri când vor ajunge să practice acele lucruri?
Există eliberare din practica pornografiei, dar fericit și înțelept este cel care se protejează de această otravă înainte să-i guste consecințele amare.
În acest sens, Ghidul pentru parlamentarii Consiliului Europei, cu privire la implementarea acestei Convenții Lanzarote explică statelor semnatare imperativitatea existenței agențiilor specializate care să lupte eficient împotriva infracțiunilor prin Internet, care să disemineze informații inclusiv referitor la pericolele la adresa copiilor: ”Aceste agenții trebuie să asigure utilizatorilor posibilitatea să raporteze rapid imaginile sau comportamentele șocante întâlnite pe Internet.”