Ce relatează cartea Faptele Apostolilor despre vorbirea în alte limbi?

Părerile oamenilor în privinţa darului vorbirii în alte limbi sunt împărţite şi foarte diferite, de la extrema care neagă vorbirea în alte limbi până la extrema care spun că dacă cineva nu vorbeşte în alte limbi, nu are Duhul lui Dumnezeu.

Acest articol este al doilea din următoarea serie de articole:

Cartea Faptele Apostolilor ne relatează trei cazuri particulare când s-a manifestat semnul vorbirii în alte limbi. Vă propun să analizăm fiecare din aceste cazuri şi să vedem ce învăţăm din ele.

vorbirea în alte limbiManifestarea 1 – Ziua Cincizecimii

Prima manifestare a semnului vorbirii în alte limbi a avut loc chiar în ziua Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt ca să locuiască în toţi cei ce vor crede de atunci înainte în Domnul Isus Hristos. Iată cum ne spune Scriptura că a fost aceasta:

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. (Faptele Apostolilor 2:1-4)

Aceste alte limbi erau limbi în care ucenicii nu au mai vorbit anterior, ci doar acum au început să vorbească şi aceasta pentru că Duhul Sfânt le-a dat. Este evident că ei nu au învăţat şi nu cunoşteau aceaste limbi anterior. Faptul că vorbeau în alte limbi a fost ceva supranatural şi neobişnuit. Ce fel de limbi erau însă acestea? Textul de mai departe al Scripturii ne clarifică acest lucru:

Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: “Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecărui din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia (aici mă aflu la momentul scrierii acestui articol) Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: “Ce vrea să zică aceasta?” (Faptele Apostolilor 2:5-12)

Textul specifică că la această sărbătoare a Cincizecimii au venit oameni cucernici, adică oameni care îl căutau cu adevărat pe Dumnezeu, oameni flămânzi şi însetaţi după neprihănirea lui Dumnezeu. Se pare că mulţi din ei cunoşteau şi limba ebraică, dar minunea a fost că ei au auzit pe ucenici vorbind în alte limbi şi anume, în limbile lor, iar ucenicii nici odată nu au învăţat aceste limbi. Totuşi, erau acolo şi alţi oameni care, pe semne că erau din Ierusalim, sau din Iudea şi nu ştiau altă limbă decât cea Ebraică. Ei nu înţelegeau ce vorbeau ucenicii şi iată ce spune Scriptura despre ei:

Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: “Sunt plini de must!” (Faptele Apostolilor 2:13)

Fapt este că vorbirea aceasta în alte limbi a adunat foarte mulţi oameni la ucenici. Atunic Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece şi le-a vorbit tuturor. Mai întâi le-a explicat că ce văd ei este împlinirea proorociei lui Ioel despre coborârea Duhului Sfânt. Apoi, le-a predicat mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos. Toţi cei ce erau acolo şi ascultat erau necredincioşi şi vorbirea în limbi a ucenicilor a fost un semn pentru ei care i-a făcut să asculte cu atenţie mesajul Evangheliei şi să-l creadă. Iată care a fost rezultatul acestei vorbiri în limbi şi a predicii lui Petru:

Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. (Faptele Apostolilor 2:41)

Manifestarea 2 – În casa sutaşului Corneliu

După coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, ucenicii, care erau toţi Evrei propovăduiau Evanghelia tot doar Evreilor. În capitolul 8 al cărţii Faptele Apostolilor Duhul Sfânt a trimis pe Filip să predice Evanghelia unui famen etiopean. Alt caz nu mai vedem. Ucenicii erau preocupaţi de mântuirea celor din poporul lor şi nu dădeau aceeaşi prioritate oamenilor din celelalte naţiuni, pe care ei le numeau Neamuri, adică păgâni. Dumnezeu însă nu caută la faţa oamenilor ci îi iubeşte pe toţi în aceeaşi măsură. Iată ce spune Cartea Sfântă:

În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş în ceata de ostaşi numită “Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodeului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămuri într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a întrat la el, şi i-a zis: “Cornelie!” Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: “Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: “Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El şi-a adus aminte de ele. Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.” (Faptele Apostolilor 10:1-6)

Corneliu imediat a făcut ce i-a spus îngerul şi a trimis un ostaş cucernic şi două slugi după Petru.

A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea l-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe cînd îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis: “Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.” “Nicideci, Doamne”, a răspuns Petru. “Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: “Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat” Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer. Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă, şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru găzduieşte acolo. (Faptele Apostolilor 10:9-18)

Cei trimişi de Corneliu au istorisit lui Peru cele întâmplate şi Apostolul a mers a doua zi cu ei la drum. Când a ajuns la Cezare, Corneliu îl aştepta cu rudele şi prietenii pe care-i chemase. A istorisit lui Petru ce i-a spus îngerul. La rândul lui şi Petru a spus:

“Ştiţi”, le-a zis el, “că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul din alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat.” (Faptele Apostolilor 10:28-29)

Apoi a început să le propovăduiească Evanghelia mântuirii până a ajuns la fraza aceasta:

Toţi proorocii mărturisesc despre El (Isus Hristos) că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor. (Faptele Apostolilor 10:43)

Este prima dată în predica lui când spune despre importanţa credinţei. Chiar dacă cei ce ascultau nu au apucat să spună ceva sau să-şi exprime credinţa lor în cuvinte, iată ce s-a întâmplat imediat:

Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnzeu. Atunci Petru a zis: “Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (Faptele Apostolilor 10:44-47)

Cine au fost necredincioşii în această situaţie? Creştinii tăiaţi împrejur, adică dintre Evrei, care credeau ca şi toţi ceilaţi Evrei, inclusiv şi Petru, că mântuirea este doar pentru cei din neamul lor. De altfel, iată, ei au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt a fost dat şi neamurilor iar vorbirea în alte limbi a fost o dovadă în acest sens. Cei ce erau în casa lui Corneliu au vorbit pe înţelesul celor tăiaţi împrejur, pentru că ei au înţeles că era mărit Dumnezeu. Spre deosebire de primul caz, din ziua Cincizecimii, de data aceasta nimeni nu a vorbit într-o limbă care să nu fi fost înţelasă, adică necunoscută de alţii.

Manifestarea 3 – Botezul ucenicilor lui Ioan din Efes

Iată cum ne relatează Scriptura acest caz:

Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici, şi le-a zis: “Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: “Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” “Dar, cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: “Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: “Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi prooroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi. (Faptele Apostolilor 19:1-7)

Luca, autorul cărţii Faptele Apostolilor, nu specifică şi nu explică mult cu privire la vorbirea în limbi, având în vedere că a explicat mai mult în cazurile precedente şi deci, aici nu a fost nimic deosebit de celelalte cazuri de vorbire în alte limbi. Este evident din acest pasaj scurt că cunoştinţele acestor ucenici ai lui Ioan cu privire la lucrurile sfinte erau foarte limitate şi uitase şi ce au fost învăţaţi de Ioan. De altfel, Ioan Botezătorul a făcut de multe ori această mărturisire înaintea oamenilor pe care i-a botezat:

Ioan a făcut următoarea mărturisire: “Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi proindu-Se peste El. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: “Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Evanghelia după Ioan 1:32-33)

Deci, Ioan a vorbit mult despre Duhul Sfânt, iar aceşti ucenici spun că nici nu au auzit că a fost dat un Duh Sfânt. Putem să ne dăm seama din acest răspuns al lor cât de mult cunoşteau şi despre Domnul Isus. De aceea, Apostolul Pavel le-a vorbit despre credinţa în Domnul Isus, ei au crezut şi au fost botezaţi în Numele lui Isus. Chiar atunci Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt şi a însoţit aceasta de semnul vorbirii în limbi, care era o dovadă pentru ei cu privire la Duhul Sfânt pe care îl primise. Ce vorbeau ei în alte limbi? Textul spune că prooroceau, adică vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu.

Concluzii despre vorbirea în alte limbi și Duhul Sfânt:

În baza acestor trei întâmplări când s-a manifestat semnul vorbirii în alte limbi, ne putem face următoarele concluzii:

  • Vorbirea în limbi a fost un semn pentru cei necredincioşi ca să se convingă despre Duhul Sfânt, să asculte mesajul Evangheliei şi să-l creadă
  • Cei cărora Duhul Sfânt le-a dat să vorbească în alte limbi, au vorbit în limbi pe care le-au înţeles oamenii prezenţi la faţa locului şi care aveau careva îndoieli. În urma acestui semn cei necredincioşi au crezut.
  • Ascultători au înţeles bine ce s-a vorbit în alte limbi şi anume, au fost vorbite lucruri minunate ale lui Dumnezeu, a fost mărit Dumnezeu sau s-a proorocit.
  • Vorbirea în limbi nu este menţionată la fiecare caz din cartea Faptele Apostolilor când cineva a primit Duhul Sfânt.

Articole recomandate: