Este izolarea de biserică permisă creștinului?

Întrebare: 

Am fost la o biserică și apoi la alta și am văzut destule lucruri urîte și am ajuns la concluzia că în ziua de azi e mai de folos pentru om dacă se închide în cămeruța lui și studiază singur Evanghelia decît în babiloanele din lume… secte, confesiuni, religii ş.a. Prin aceasta Satana împrăștie lumea ca să-i îndepărteze de la Adevăr. Nu credeți că așa ar trebui să facă și alții? 

Trăim cu toții într-o societate care degradează din punct de vedere moral și spiritual. În “Predica de pe Munte” Domnul Isus cheamă ucenicii Săi să fie sare și lumină. Prin ceea ce este, creștinul este chemat să conserveze lumea în care trăiește de la putrefacție. Lumea se descopune prin practicarea păcatului. Creștinul, însă, este chemat să oprească această putrefacție prin caracterul și comportamentul său. Cu părere de rău, unii creștini nu doresc să lase haina păcatului, să se înnoiască în duhul minții lor și să se îmbrace în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu.  

“Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos, dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” 

Izolarea nu este principiu biblic 

Atunci cînd realizăm cît de greu este să trăim o viaţă neprihănită și în ascultare de Dumnezeu într-o lume degradată, putem fi tentați să optăm pentru izolare. Aşa s-a născut, probabil, monasticismul sau creştinismul de mănăstire. Pînă în secolul al III-lea, persecuţiile au păstrat Biserica cît de cît curată. Însă, odată cu încreştinarea lui Constantin cel Mare, porţile Bisericii s-au deschis larg şi mişcarea de încreştinare politică sau forţată a îngroşat rîndurile Bisericii cu oameni care s-au mulţumit cu jumătăţi de măsură sau chiar şi numai cu numele de creştin. Aceia care au dorit să trăiască curaţi pentru Hristos s-au pomenit presaţi din două părţi. Pe de o parte era lumea de afară, pe de altă parte-lumea din sînul Bisericii. Pentru mulţi singura soluţie a devenit retragerea din lume şi izolarea în mănăstiri, unde viaţa creştină să poată fi trăită în conformitate cu preceptele Domnului Isus din “Predica de pe munte.” Dacă la început aceştia erau puţini, în secolul al V-lea mişcarea era deja caracteristică Bisericii creştine. Şi, astfel, izolarea a devenit o virtute, răsturnînd din temelie tot ceea ce a spus Domnul Isus în “Predica de pe munte”. 

Izolarea de lume nu este soluţia cea mai bună, dar a avea influenţă asupra societăţii în care trăim prin promovarea valorilor Cuvântului lui Dumnezeu, iată ceea ce se cere de la noi. Domnul Isus a spus în Evanghelia după Matei 5:14-16: 

“Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” 

Datoria fiecărui creștin este să trăiască şi să promoveze prin comportament şi vorbire valorile creştine şi să aibă un impact asupra societăţii, nepermiţând ca lumea să se strice prin stricăciunea ei şi să zacă în întunericul păcatului.

Creștinul este chemat la unitate 

Creștinul este chemat să păstreze unitatea în Trupul lui Hristos. Creștinul devine parte din biserică prin mărturisirea păcatelor și acceptarea lui Isus ca Domn și Mîntuitor în viața personală.

“Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pînii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.” (Faptele apostolilor 2:41-47) 

Unitatea credincioșilor din biserica primară era exprimată în viața comună prin stăruirea în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frîngerea pîinii și în rugăciuni. Toți erau nelipsiți de la Templu și împărtășeau bunurile materiale cu cei ce erau în nevoie. Nici lipsurile, nici persecuțiile, nici amenințările și nici învățăturile false nu i-au oprit să rămînă și să păstreze unitatea în trupul/biserica lui Isus Hristos.  

Unitatea în trupul lui Hristos este cerută. Iată ce spune apostolul Pavel în scrisoarea sa către biserica din Filipi: 

“Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mîngîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:1-5) 

“Cearta” și “slava deșartă” trebuie să dispară din mijlocul nostru. Foloasele altora, lepădarea de sine trebuie să fie interesul nostru. Iată ce va păstra unitatea în trupul lui Hristos, urmînd exemplul lui Hristos care a murit pe cruce pentru păcatele mele, El S-a gîndit la folosul meu. Gîndește-te la alții, vestește-le Evanghelia așa după cum ție cineva ți-a vestit Evanghelia și ai devenit parte a trupului lui Hristos. Gîndește-te la folosul altora și vei fi împlinit în lucrarea Domnului Isus Hristos.