Dacă suferi şi te doare înseamnă că nu ai iertat deplin?

Întrebare:

Vreau să ştiu cum se iartă cu adevărat? Dacă ierţi şi nu ţii pică sau ură pe cel ce ţi-a greşit, dar în continuare te doare, este aceasta iertare adevărată? Dacă suferi, înseamnă că încă nu ai iertat?

Iertarea este un act de voinţă şi se manifestă prin faptul că nu mai ţinem ură şi nu mai dorim şi nici nu mai căutăm să ne răzbunăm, ba invers, dorim să-i facem bine persoanei pe care am iertat-o.

În acelaşi timp, rănile care ne-au fost pricinuite, uneori iau vreme ca să fie vindecate şi faptul că ne dor încă, nici cum nu înseamnă că nu am iertat. Dumnezeu este cel care ne vindecă şi ne va elibera şi de aceste dureri.

Iertarea și durerea din suflet

Odată, fiind la o conferinţă internaţională, unul din lectori a întrebat ce am face fiecare din cei prezenţi şi care eram din diferite ţări fiind în locul omului bogat din pilda spusă de Domnul Isus care a iertat datornicului său o sumă foarte mare de bani. Unii au spus ca i-ar fi cerut să dea cât poate, alţii că va trebui să rămână datoria după copiii lui, etc. Când a ajuns rândul la mine, am spus că l-aş fi iertat aşa cum a făcut-o şi omul bogat din pilda respectivă. Am observat că unii din cei prezenţi în sală m-au privit de parcă aşi fi vrut eu să o fac pe super-sfântul. Atunci, nu am mai răbdat, m-am sculat în picioare şi le-am spus: „Ce înseamnă suma aceasta de bani despre care vorbiţi voi aici, pe lângă faptul că tatăl meu m-a lăsat la vârsta de doar 9 ani fără mamă? Ştiţi voi ce ură i-am purtat eu tatălui meu şi cum mulţi ani la rând am contemplat cum îl voi omorî ca să mă răzbun? Dar, când am crezut în Domnul Isus, l-am iertat pe tatăl meu tot aşa cum şi Hristos m-a iertat pe mine. De atunci şi până acum îmi este milă de tatăl meu, care a plecat din viaţa fără să creadă în Domnul Isus şi fără să-şi ceară iertare. Acum îmi este şi mai milă de el, pentru că se află în chinurile locuinţei morţilor aşteptând Ziua Judecăţii lui Dumnezeu.” Spunând acestea, m-am prins că plângeam ca un copil în faţa la atâta lume. De ce? Pentru că m-a fost atinsă cicatricea rănii pricinuite de tatăl meu. Şi împreună cu mine am văzut că plângeau acolo mai toţi şi au dat ochii în lacrimi şi la profesor. Înseamnă aceasta că nu l-am iertat pe tatăl meu? Nicidecum. L-am iertat deplin, aşa cum şi Domnul Isus m-a iertat pe mine. Slăvit să fie Numele Lui măreţ!