Dragostea Adevărată Așteaptă este subiectul discutat cu elevii claselor a IX-a și a VIII-a din satul Cigîrleni, raionul Ialoveni.
În aceste zile se vorbește peste tot despre virusul ucigător HIV/SIDA. 1 Decembrie este ziua internațională de combatere și prevenire a acestei pandemii. Nu este secret că transmiterea virusului pe cale sexuală este de două ori mai mare decît cea a seringilor, adică a narcomaniei. Abstinența este unica soluție care asigură protecția 100%. Medicul specialist Gheorghe Palade relatează într-un interviu anterior pentru Moldova Creștină ”de abstinență nimeni nu a murit”. Voluntarii proiectului, membri ai mișcării de tineret „Generația Curată” au provocat azi elevii să ia decizii importante care le vor aduce fericire și armonie în viitoarea lor familie.
Tinerii au înțeles că limitele lui Dumnezeu cu privire la virginitate și sexualitatea umană sunt aceleași, Cuvântul Lui este viu ieri, azi și în veac. Prima dată ei au văzut beneficiile abstinenței și valoarea pe care o pune Dumnezeu pe acest aspect al vieții. Azi, virginitatea este privită ca ceva demodat, învechit și cu totul denaturat. Al doilea punct care a fost prezentat au fost consecințele sexului înainte și în afara căsătoriei. Nu trebuie să mergem departe ca să vedem tineri care au debutat în relații sexuale devreme cum sunt mult mai dispuși la riscul de a începe fumatul, drogurile, alcoolul.
Din cei 53 de elevi care au participat la lecție, 49 din ei au luat hotărîrea de a se păstra curați pînă la căsătorie. Au semnat un legămînt care va fi păstrat până în ziua nunții, cel mai prețios dar în noaptea nunții pentru viitorul soț sau viitoarea soție. Inițiatorii proiectului vor face și un monument al virginității în Chișinău care va fi o aducere aminte pentru toți acești tineri.
În pauză profesorii s-au apropiat cu mulțumiri pentru soluțiile în educația sexuală și au mărturisit că părinții, buneii, profesorii nu sunt pregătiți să le vorbească copiilor, mai ales în sate. Prezența voluntarilor din afara școlii deja au făcut elevii să fie motivați să asculte și, respectiv, au luat hotărâri care le vor aduce fericire în viitoarea familie. Reamintim că membrii mișcării de tineret voluntar merg în școlile din țară și oferă lecții, materiale, mese rotunde pe marginea diferitor subiecte pentru elevi și studenți, din 2009 până astăzi au ajuns la câteva mii de tineri.
UPDATE: Azi 04.12.2013 Clasele 7-a au luat această hotărire pentru viitorul partener de căsătorie ca să se păstreze curați până in ziua nunții. Au mai semnat 32 de legăminte.
„Căsătoria să fie ținută in toată cinstea și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari”(Evrei 13:4)