Domnul Isus făcut desăvârșit

Întrebare:

Cum a fost făcut desăvârșit Domnul Isus? Vă rog ca să dați un răspuns referitor la versetele de la Evrei 5:8-9. De ce apostolul Pavel spune despre Isus că a învățat să asculte? Nu era El oare Modelul Suprem al ascultării? Și de ce zice că „… a fost făcut desăvârșit…”? Oare nu era desăvârșit din veșnicii? Aceste versete le aduc ca „argument” membrii Societății Turnului de Veghere ca să dovedească că Isus nu este una cu Tatăl. Mulțumesc.

Domnul Isus, într-adevăr, este desăvârșit  din veșnicie și lucrul acesta apostolul Pavel îl afirmă chiar în această epistolă, punând în contrast desăvârșirea Domnului Isus cu slăbiciunile preoților, care slujeau după rânduiala Legii (a Vechiului Legământ).

În adevăr, Legea pune mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru vecinicie. (Evrei 7:28)

Chiar din primele capitole autorul dovedește că Domnul Isus nu este creat și că este mai presus de îngeri.

Și la capitolul 4 apostolul Pavel menționează că Domnul Isus a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat:

Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. (4:15)

Domnul Isus prin întrupare S-a făcut părtaș sângelui și cărnii (Evrei 2:14) ca să poată veni în ajutorul nostru.

Deci, ca și sfințenie și neprihănire, Domnul Isus este desăvârșit, fără cusur, fără neajuns.

Domnul Isus făcut desăvârșit ca și Mântuitor

Textul de la Evrei 5:8-9 vorbește despre desăvârșirea Domnului Isus ca și mântuitor. În limba română noi înțelegem cuvântul „desăvârșit” ca fiind perfect, ideal, lipsit de neajunsuri. Potrivit DEX-ului, cuvântul „desăvârșit” înseamnă perfect, deplin, complet, absolut. Totuși, cuvântul din limba greacă tradus „desăvârșit” din textul dat înseamnă: a împlini, a duce la bun sfârșit, a finisa, a isprăvi, a ajunge la scopul propus.  Deci, apostolul Pavel arată că prin lucrurile care le-a suferit, inclusiv prin moarte, Domnul Isus a fost făcut desăvârșit ca și Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec:

Și, cum zice iarăși într-alt loc: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit. Și după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri vecinice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec. (Evrei 5:6-10)

Lucrul acesta este confirmat și la capitolul 2, unde apostolul spune că Dumnezeu a desăvârșit prin suferință pe Căpetenia mântuirii noastre:

Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste”, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor. (Evrei 2:9-10)

La Ioan 12:27, înainte de arestarea Sa, Domnul Isus spune că pentru ceasul morții a venit în lumea aceasta, adică acesta a fost scopul întrupării Lui:

Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice?… Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăvește Numele Tău! (Ioan 12:27)

Când Domnul Isus a început să le vorbească ucenicilor Săi despre moartea și învierea Sa, Petru L-a chemat deoparte ca să-L mustre pentru cuvintele acestea, dar Domnul i-a spus că gândul acesta nu este de la Dumnezeu, ci de la Satana. Satana n-ar fi vrut ca Domnul Isus să moară, fiindcă așa ar fi fost zădărnicit planul de mântuire a omenirii:

De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze. Petru L-a luat de o parte, și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întîmple așa ceva!” Dar Isus S-a întors, și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:21-23)

Înainte ca Domnul Isus să-Și dea sufletul pe cruce, ultimele Lui cuvinte au fost: „S-a isprăvit!” Această expresie este traducerea din limba greacă a cuvântului „tetelestai”, un cuvânt care are aceeași rădăcină cu cuvântul tradus la Evrei 5:9 „desăvârșit”. Prin moarte Domnul Isus Și-a isprăvit lucrarea pentru care a venit pe pământ prima oară.

Cînd a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi și-a plecat capul, și Și-a dat duhul. (Ioan 19:30)

Deci, Domnul Isus a fost făcut desăvârșit ca și mântuitor prin suferință. Fără moartea Domnului Isus nu ar fi fost posibilă mântuirea noastră. Prin moarte El a fost făcut urzitorul sau vinovatul mântuirii noastre.

Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. (Romani 3:23-26)

Dumnezeu să ne ajute ca să nu facem zadarnică jertfa Domnului Isus prin necredință, ci întăriți prin credință să ajungem la mântuire și să trăim o veșnicie alături de Cel care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi!