Din ce necaz vine gloata cea mare din Apocalipsa 7?

Întrebare:

Am citit interpretarea D-voastră cu privire la răpirea bisericii și anume că va avea loc înaintea necazului cel mare. În ultima vreme m-am dedicat unui studiu apropiat al Apocalipsei și a revenirii Domnului Isus, dorind să înțeleg cu adevărat cum vor decurge vremurile din urmă. Îmi doresc și eu la fel de mult ca și D-voastră ca această răpire să aibă loc, cum ați spus, înaintea necazului, totuși am găsit câteva indicii biblice care susțin contrariul. În primul rând, să luăm cuvintele Domnului Isus din Evanghelii care a spus: „îndată după acele zile de necaz soarele se va întuneca..”. Dacă vom compara pasajul de aici cu acel din Apocalipsa capitolul 6 vom vedea că semnul acesta, când soarele și luna se vor întuneca, va avea loc după ce Mielul rupe pecetea a șasea! Apoi sunt pecetluiți cei 144 000 pentru a nu fi vătămați de mânia lui Dumnezeu care va urma, apoi mulțimea cea mare dintre neamuri sunt luate la cer, precizându-se că ei vin din necazul cel mare. Deci, semnul comun al întunecimii soarelui și lunei ne este dat de Domnul Isus (după zilele necazului), iar mai apoi de Ioan în Apocalipsa. În ordine cronologică, gloata pe care nu o poate nimeni număra este luată la cer după necazul cel mare, cu precizarea că ei vin din necaz. Deci, primul indiciu este că Domnul Isus spunea că soarele se va întuneca după zilele de necaz, al doilea indiciu este că în Apocalipsa este la fel scris că mulțimea va fi luată după această întunecime a soarelui cu indiciul că vin din necazul cel mare, iar un alt semn este că Domnul Isus spunea că revenirea Lui pe pământ va fi ca fulgerul, vizibilă pentru toți. Ce spuneți de aceste pasaje? Dovedesc ele că Biserica va trebui sau este rânduită să treacă totuși prin necazul ce mare? Vă mulțumesc pentru răspuns!

gloata cea mare din Apocalipsa 7

1. Cu privire la “necazul cel mare”

Este adevărat că gloata cea mare din Apocalipsa 7:9-17, după descriere, este Biserica. La pecetea a șasea ei deja sunt în cer. Nu se specifică când și cum au ajuns ei acolo, dar la acel moment ei deja sunt în cer. În acest capitolul este folosit un contrast: pe când cei 144 000 evrei sunt pecetluiți pe pământ ca să nu fie vătămați, Biserica, deja, este în cer, înaintea Scaunului de Domnie și înaintea Mielului și “nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul Scaunului de Domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” (Apocalipsa 7:16-17).

Cât au fost în lume, ei au avut necazuri așa cum ne-a spus și Domnul Isus înainte de arestarea Sa:

… În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33b)

Și apostolul Petru le scrie sfinților:

… Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi… (1 Petru 4:12)

Și în zilele noastre mulți creștini, mai ales în țările musulmane, trec printr-un necaz foarte mare. Urmărim violența și cruzimea cu care tratează Statul Islamic creștinii din Siria, Irak, Egipt…

Necazurile sunt multe și felurite. Totuși, Scripturile ne vorbesc despre un timp specific de necaz. Potrivit cu textele de la Daniel 12:1 și Matei 24:14-30 putem spune următoarele despre această perioadă de timp:

  • un necaz așa de mare cum nu a mai fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi (Matei 24:21) sau cum găsim scris la Daniel 12:1 – o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta.
  • necazul va fi pentru poporul Israel din partea “urâciunii pustiirii”, Matei 24:15-28 și Daniel 11:36-12:1.

Deci, noțiunea de “necazul cel mare” legat de vremea sfârșitului este un necaz pentru poporul Israel, nu pentru Biserică sau pentru alte grupuri de oameni și se are în vedere un necaz așa de mare cum nu a mai fost de la începutul lumii și nici nu va mai fi. Acest necaz va fi legat de activitatea  Antihristului (urâciunea pustiirii), care se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

Iată textul de la Matei 24:14-30:

Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul. De aceea, cînd veţi vedea, “urîciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel ,,aşezată în locul sfînt”- cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va spune cineva: “Iată, Hristosul este aici, sau acolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: “Iată-L în pustie”, să nu vă duceţi acolo! “Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede pînă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz ,,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”  Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

Din textul de la Matei 24:14-31 înțelegem că necazul cel mare începe cu așezarea “urâciunii pustiirii” în locul sfânt. Potrivit cu Apocalipsa capitolul 11, Fiara sau “urâciunea pustiirii” intră în Ierusalim și biruie pe cei doi proroci, după trâmbița a șasea, înainte de trâmbița a șaptea (Apoc. 11:15). Deci, la pecetea a șasea, când găsim gloata mare în cer, venită din necazul cel mare, “Necazul cel mare cum nu a mai fost și nu va mai fi” nici măcar nu este început.

De altfel, în cartea Apocalipsa 2:22  se mai vorbește despre un necaz mare pe care Dumnezeu avea de gând să-l trimită atunci, cu 2000 ani în urmă,  celor ce preacurveau cu Izabela, dacă nu aveau să se pocăiască.

2. Cu privire la întunecarea soarelui și lunii

Pecetea a șasea nu este unicul caz în Apocalipsa legat de întunecarea lunii și a soarelui. De altfel, la pecetea a șasea se spune că oamenii se vor ascunde și vor zice că “a venit mânia lui Dumnezeu și a Mielului”, dar aceasta va fi o înșelăciune a lor, pentru că aceasta va fi doar începutul durerilor. Doar la Apocalipsa 11, la trâmbița a șaptea în cer se anunță că a venit mânia lui Dumnezeu, care se va sfârși cu cele 7 potire (Apocalipsa 15). Nu trebuie să confundăm mânia lui Dumnezeu cu necazul cel mare. Necazul cel mare este pentru poporul Israel din partea lui Antihrist (cornul mic din Daniel 7, Fiara din Apocalipsa 11 și 13), iar mânia este pentru neamuri din partea lui Dumnezeu. Ca și timp ambele coincid: în a doua jumătate a săptămânii a șaptezecea.

Potrivit cu textul de la Matei, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina “îndată după acele zile de necaz” și “atunci” se va arăta Fiul Omului. Deja, am dovedit că la pecetea a șasea “necazul cel mare” despre care vorbește aici Domnul Isus, nici încă nu a început…

Vreau să vă recomand să citiți și articolul: Va trece Biserica prin necazul cel mare?