Diferenţa dintre postul alimentar şi cel spiritual?

Relaţia dintre postul alimentar şi cel spiritual

Întrebare:

Ce este mai important pentru noi creştinii – postul alimentar sau cel spiritual? Se ştie expresia „nu este important ce bagi în gură, ci ceea ce scoţi”, în sensul că dacă faci, vorbeşti şi gândeşti bine faţă de aproapele tău e mai important decât ceea ce mănânci.

Relaţia dintre postul alimentar şi cel spiritual

Atunci când omul se abţine de la mâncare pentru o perioadă fără un motiv spiritual, sau fără să aibă o stare spirituală corespunzătoare, acesta este un post care cuprinde doar aspectul alimentar şi îl omite pe cel spiritual. Biblia nu ne dă astfel de clasificări ale postului, dar totuşi, sunt multe pasaje în Biblie care ne arată că postul care se limitează doar la abţinerea de la mâncare, fără o atitudine şi o stare spirituală plăcută lui Dumnezeu, nu are nici un preţ şi nu-şi atinge scopul.

Lipsa unei atitudini corecte spirituale face postul zadarnic

În cartea proorocului Isaia, Dumnezeu spune că poporul Israel avea următoarele pretenţii faţă de Dumnezeu:

„La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – „Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe sâmbriaşii voştri. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? (Isaia 58:3-5)

Postul plăcut lui Dumnezeu implică o schimbare de atitudine

În continuare Dumnezeu spune prin proorocul Isaia:

Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. (Isaia 58:6-7)

Post înseamnă abţinere

În timp ce predam o carte din profeţii mici ai Vechiului Testament, studiam despre post şi cineva din studenţi a spus că dacă atât de important este aspectul spiritual al postului, nu mai contează dacă mănânci sau nu. Nu este aşa. Post tocmai înseamnă abţinere şi deci, neapărat implică abţinere de la mâncare sau şi de la apă. Doar că nu are nici un sens dacă nu este însoţit de o atitudine smerită a inimii înaintea lui Dumnezeu şi o trăire neprihănită. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi să trăim.