Fire mai schimbătoare decât cea a omului nu mai există. Astăzi ești ridicat în slăvi, iar peste puțin timp ești judecat și ponegrit. După căderea omului în păcat una din consecințele acestei căderi a fost și este fățărnicia. Azi sărbătorim, ceea ce în popor numim sărbătoarea Floriilor.
Este un eveniment care datează din ultimile zile pe pământ ale Mântuitorului. Sărbătoarea Intrării Domnului Isus în Ierusalim a fost numită și sărbătoarea Floriilor, pentru că oamenii au împrăștiat flori pe drumul pe care Mântuitorul a intrat în oraș. Este folositor pentru noi să facem observații pe marginea acestui eveniment, evaluând comportamentul oamenilor și al Mântuitorului.
Cu siguranță că aceste categorii de oameni îi avem și în zilele noastre și poate ca și cititor te vei regăsi în una din aceste clasificări. În Israel erau cel puțin patru categorii de oameni, vameșii și păcătoșii pe de o parte, cărturarii și fariseii, care reprezentau elita religioasă a societății, pe de altă parte. În acele zile oamenii religioși au dat dovadă de naivitate și răutate.
De exemplu, locuitorii orașului Ierusalim într-un interval de o săptămână au trecut de la o extremă la alta. L-au întâmpinat frumos pe Domnul Isus la Florii “cei mai mulți din norod își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci, și le presărau pe drum. Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau în urmă, strigau: ,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!” (Matei 21:8).
Cât de frumos L-au întâmpinat pe Domnul Isus, au dat ceea ce aveau mai bun ca să onoreze intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Ca peste șase zile, mulți din această mulțime entuziasmată, să-L condamne la moarte prin răstignire pe Domnul Isus. Oare nu suntem și noi la fel? De sărbători ne prezentăm pios și sfânt în locașurile sfinte, ba mai mult ne și împărtășim, ca apoi să reluăm ciclul păcatului din viața noastră. Făcând astfel, suntem oamenii care călcăm sângele Domnului Isus în picioare și sărbătoarea Floriilor nu are niciun efect spiritual asupra vieții noastre.
Apoi, procedând astfel, suntem oameni care dăm dovadă de răutate în inimă. Poate te consideri religios, pentru că te-ai născut într-o familie de credincioși sau țara din care faci parte își zice creștină. Însă nu apartenența la un cult sau la o confesiune te face adevărat copil de Dumnezeu. Domnul Isus vrea să intre într-o inimă sinceră și nu una ipocrită. Cuvântul „ipocrit” este un cuvânt grecesc care înseamnă „actor”. În Grecia primului secol ipocriţii (actorii) erau la teatru, unde jucau anumite roluri, dar în viața personala erau ei înșiși, iată așa suntem și noi, ne jucăm de-a creștinismul, mai ales de sărbători.
Îmi doresc ca de sărbătoarea Floriilor să vedem bunătatea lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a iubit pe oameni. Când coboară dealul să intre în Ierusalim, a cunoscut prin Duhul tot ce urma să se întâmple în ultima săptămână din viața umană și a plâns pentru cetate: “dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în acestă zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.” (Evanghelia după Luca 19:42). Deși a știut mai dinainte despre trădarea și lașitatea lor, Domnul nu Și-a pierdut entuziasmul slujirii, nu și-a făcut slujba cu nepăsare și, nici nu i-a disprețuit. Deși cunoștea faptul că-L vor trăda, că-L vor bate și-L vor condamna la moarte, El i-a iubit până la capăt.
Domnul Isus de Florii cu bunătate vrea să intre deplin și în inima ta. Permite-i să intre și vei primi o bucurie și pace diferită de ceea ce-ți oferă lumea.