Întrebare:
De ce există o diferenţă aşa de mare între vârstele primilor oameni, de exemplu Adam care se zice că a trăit cam 900 de ani, şi generaţiile următoare, cum ar fi Isaac, care a trăit doar 180 şi nu mai vorbim de oamenii zilelor noastre care foarte puţini ajung la sau depăşesc vârsta de 100 de ani?
În relatarea despre a doua zi a Creaţiei, se spune:
Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.” Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. (Geneza 1:6-8)
Deci, potrivit acestei relatări, de asupra cerului era o întindere de apă, ceva asemănător stratului foarte subţire de ozon care ne protejează pe noi acum de radiaţia din spaţiu.
În relatarea despre Potop aceste ape sunt numite „stăvilarele cerului” şi tocmai ele şi izvoarele adâncului au inundat întreg pământul:
În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Geneza 7:11-12)
Apropo, tot aici este menţionată prima dată căderea ploii pe pământ. Veţi întreba cum atunci erau udate plantele până la această perioadă? Iată şi răspunsul:
În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nici o iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul. Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului. (Geneza 2:5-6)
Tocmai de aceea, pentru că nu mai fusese până atunci un astfel de fenomen, oamenii păcătoşi din vremea lui Noe nu credeau că Dumnezeu îi poate pedepsi în felul acesta, adică nu credeau că poate să existe ploaie. Când vorbea despre venirea Sa cum va fi, Domnul Isus a spus:
Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. (Ev. Luca 17:26-27)
Ia seama, dragă cititorule, nu nesocoti realitatea întoarcerii Domnului Isus Hristos, pocăieşte-te şi trăieşte sfânt în mijlocul acestui „neam ticălos şi stricat”, cum a spus Mântuitorul.
Deci, în timpul Potopului stratul de ape care era de asupra cerului, sau atmosferei, a căzut pe pământ şi nu a mai rămas pentru pământ decât acel strat subţire de ozon să ne mai protejeze de radiaţie, care, evident, nu o face aşa de bine cum era înainte de potop. Aceasta este una din cauze de ce oamenii nu mai trăiesc vieţi atât de lungi.
Dumnezeu, însă, a luat hotărârea să scurteze zilele vieţii omului încă înainte de Potop şi aceasta din pricina răutăţii oamenilor, aşa cum găsim relatat:
Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” (Geneza 6:1-3)
Cunosc pe cineva care deşi este slujitor de biserică, este preocupat mai mult de trăirea unei vieţi cât mai lungi pe pământ, decât de propovăduirea vieţii veşnice care este în Hristos Isus. Şi-a pus scopul să treacă peste vârsta de 100 de ani şi depune mari eforturi pentru aceasta. Nu ştiu dacă chiar este folositor lucrul acesta. Dacă prin mari eforturi cineva reuşeşte să depăşească vârsta de 100 de ani, ce este aceasta în comparaţie cu veşnicia – un abur, care se arată puţintel şi apoi piere… Dumnezeu să ne ajute să credem în Domnul Isus pentru moştenirea vieţii veşnice şi să râvnim după lucrurile de sus.