De ce Dumnezeu ne încearcă credința, dacă El este atotștiutor?

0
1063

Întrebare:

De ce Dumnezeu, care este atotștiutor, veșnic, atotputernic, atotcunoscător, a trebuit să încerce poporul evreu în vechime sau trebuie să ne încerce pe noi acum ca să ne vadă credința, să ne cunoască modul de reacție? În Psalmul 139:2-16 este descrisă infinitatea puterii Creatorului. Este posibilă o greșeală de interpretare a traducerii Bibliei? Dumnezeu, care cunoaște firele de păr căzute din cap, are El trebuință să ne încerce ca să ne cunoască modul de reacție?

Cred că este o întrebare care îi frământă pe mulți. În limba ebraică cuvântul tradus în română “ispită” sau “încercare” este /נסה/ și înseamnă: 1) a fi încercat, a fi experimentat, a avea deprindere, 2) a încerca, a ispiti, 3) a încerca, a face o încercare, a face o tentativă.

Deci, potrivit definiției date de dicționarul lui Strong „încercarea” nu este doar o testare a credinței, ci are ca și scop desăvârșirea noastră. Încercările sunt exerciții sau antrenamente care au ca și scop formarea unor anumite deprinderi care ne fac oameni încercați, experimentați. Astfel, Iacov în epistola sa îi îndeamnă pe destinatari să privească ca o mare bucurie când trec prin felurite încercări și le explică motivul. Acesta este că încercarea lucrează în ei un caracter integru și îi face desăvârșiți, adică corespunzători standartelor lui Dumnezeu.

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să- şi facă desăvîrşit lucrarea, pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. (Iacov 1:2-4)

Pe de altă parte, încercările sunt modalitatea prin care Dumnezeu ne arată calitatea credinței noastre. Potrivit cu datele statistice de la recensământul din 2004, peste 95% din populația Moldovei s-a declarat a fi creștini, care împărtășesc credința în Domnul Isus Hristos. Înseamnă aceasta că ei toți vor moșteni Împărăția Cerurilor? Încercarea credinței scoate la iveală calitatea ei. Un exemplu explicit în acest sens este cazul lui Avraam.

La capitolul 15 din Geneza, cartea începuturilor, Dumnezeu îi promite lui Avraam un moștenitor și o sămânță numeroasă cât stelele pe cer. Trebuie să menționăm că la acel moment Avraam avea în jur de 80 de ani și nevasta lui Sarai era stearpă. Îngrijorarea lui era că moare fără urmaș și moștenitorul lui va fi slujitorul născut în casa lui (Eliezer din Damasc). Chiar dacă Avraam era înaintat în vârstă și nevasta lui era stearpă, el a crezut pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a calificat această credință ca și neprihănire (neprihănit înseamnă nevinovat, adică potrivit standartelor legii, în cazul dat, standartelor lui Dumnezeu). Deci, în acel moment Avraam a fost mântuit, fiindcă Dumnezeu îi cunoștea bine inima și El cunoștea calitatea credinței lui Avraam. Totuși, mult mai târziu, când Avraam avea peste 100 de ani, după ce Sara îi născuse un fiu și fiul era destul de mare, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam (Geneza 22), cerându-i să-l aducă jertfă pe singurul său fiu pe care-l iubește și în care i-a promis o sămânță care-i va purta cu adevărat numele (Geneza 21:12).

Potrivit cu epistola către Evrei 11:17-19, ceea ce l-a făcut pe Avraam să-l aducă pe Isaac jertfă a fost încredințarea lui că Dumnezeu ce promite face:

Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!” Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.(Evrei 11:17-19)

În epistola lui Iacov este scris că atunci când Avraam a adus jertfă pe Isaac, s-a împlinit cuvântul scris la Geneza 15:6 că “Avraam a crezut pe Domnul și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”, adică fapta aceasta a confirmat autenticitatea credinței lui Avraam. Aceasta a fost mai mult o confirmare pentru noi, pentru că Dumnezeu credința i-a socotit-o ca neprihănire, cu mult înainte ca ea să fi fost confirmată prin încercare:

Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu. “ Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. (Iacov 2:18-24)

Un alt moment important legat de încercări pe care trebuie să-l cunoască fiecare este că Dumnezeu niciodată nu poate fi ispitit să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni, adică Dumnezeu prin încercări nu provoacă pe nimeni să facă rău:

Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: „Sînt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuş nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit. Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:13-15)

Poate cineva va întreba: atunci de ce Domnul Isus ne învață să ne rugăm cu cuvintele “… și nu ne duce pe noi în ispită…”? Răspunsul este în contrastul pe care îl folosește Domnul Isus în continuare: “ci ne izbăvește de cel rău”! Deci, ispita vine de la cel rău, adică de la diavolul, dar Dumnezeu ne poate izbăvi de el. O foarte bună ilustrație în acest sens este cazul lui Iov. Dumnezeu i-a îngăduit Satanei să se atingă de Iov pentru a-i demonstra credința acestuia, dar limitele în care a putut Satana să se atingă de Iov au fost stabilite de Dumnezeu (Iov capitolele 1 și 2).

Ar mai fi multe de spus la acest subiect. Dacă doriți să aflați mai multe despre încercări și ispite, vă recomand să studiați manualul Iacov după metoda inductivă.