De ce cartea lui Enoh a fost scoasă din Vechiul Testament?

0
5884

Întrebare:

De ce a fost scoasă cartea lui Enoh din Vechiul Testament? 

   Cartea Enoh face parte din cele cincisprezece cărți apocrife scrise între 200 î.Hr. și 100 d.Hr. (scrise după finalizarea canonului Vechiului Testament și înainte de înființarea canonului Noului Testament), cărți considerate canonice pentru Biserica Romano-Catolică. Protestanții, însă, nu consideră că Apocrifele sunt inspirate de Dumnezeu. Aici creștinii sunt împărțiți în două grupuri. De ce unii acceptă cărțile apocrife și alții nu? 

Sul

În primul rând apocrifele nu au fost incluse în Biblia Ebraică și nici în Biblia Catolică până la Conciliul de la Trent din 1546 d. Hr. Biserica Catolică a acceptat apocrifele pentru a contracara atacurile lui Martin Luther și a altor reformatori care au descoperit că mai multe aspecte ale teologiei catolice veneau din cărțile apocrife și nu din cele șaizeci și șase de cărți ale Bibliei, aspecte ca: masa pentru cei morți, meritele câștigate prin fapte bune, penitența și indulgența. Pe scurt, Biserica Catolică a adăugat apocrifele la Sfânta Scriptură după faptul de proclamare a doctrinelor deja existente. 

În al doilea rând, nici Domnul Isus, nici scriitorii Noului Testament n-au citat apocrifele ca Scripturi, chiar dacă ei au citat aproape trei sute de pasaje din Vechiul Testament.   

Iuda (Iuda 1:14-15) citează cartea necanonică a lui Enoh, dar profeția citată inițial a fost rostită de Enoh în Biblie (Geneza 5:19-24).

“După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şase zeci şi doi de ani; apoi a murit. La vrîsta de şase zeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” 

În orice caz, este eronat să se presupună că doar pentru că Biblia citează o carte necanonică ea este inspirată de Dumnezeu. Pavel citează poeți păgâni în Faptele Apostolilor 17:28, nu înseamnă că aceștia sau scrierile lor sunt inspirate de Duhul Sfânt. 

În Luca 11:51 Isus îi acuză pe cărturari de omorârea tuturor profeților lui Dumnezeu trimiși poporului Israel din timpul lui Abel până în timpul lui Zaharia. Abel a murit în Geneza 4:8, iar moartea lui Zaharia este înregistrată în 2 Cronici 24:20-21, ultimul martir menționat în Canonul Vechiului Testament (Maleahi este ultima carte din Vechiul Testament). În afirmația sa, Domnul Isus afirmă extinderea Canonului Vechiului Testament, omițând complet toate cărțile apocrife. 

În al treilea rând, cei mai mulți dintre cei mai importanți părinți bisericești ca Origen și Atanasie au vorbit împotriva apocrifelor, ei recunosc și fac o distincție între Biblia ebraică canonică și cărțile apocrife necanonice. Mai mult decât atât, nici un sinod local sau liste ale cărților canonice nu au inclus cărțile apocrife pentru primii patru sute de ani ai existenței bisericii. 

În al patrulea rând, chiar Ieronim, care a tradus mai întâi Biblia din limba greacă în limba latină (Vulgata-este traducerea oficială a bisericii Romano-Catolice) a respins apocrifele ca parte a canonului.

În al cincilea rând, chiar dacă apocrifele conțin unele informații istorice valoroase, conțin și numeroase doctrine nebiblice, fanteziste și eretice. De asemenea acestea se referă la numeroase erori istorice, geografice și cronologice care sunt în totală neconcordanță cu infailibilitatea Scripturii canonice.

A șasea rând, apocrifele nu sunt Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu și au fost scrise cu mult timp după scrierea Vechiului Testament.

Astăzi biserica are revelația completă a lui Dumnezeu în șaizeci și șase de cărți inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Nu există nici un motiv pentru a include în Scriptură orice altă nouă descoperire apărută mai târziu sau care va fi descoperită în viitor. Dumnezeu este neschimbător și niciodată n-ar inspira o revelație deja scrisă. Dumnezeu este un Dumnezeu al adevărului și nu al confuziei: “căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.” (1 Cor.14:33) Dumnezeu a vorbit complet și în mod suprem în cele șaizeci și șase de cărți, numite Sfânta Scriptură.