Pentru că azi mulți tineri sunt plecați la muncă sau studii peste hotare și le vine mai greu să aibă în ordine actele necesare pentru căsătorie, la mulți le apare această întrebare:
E bine sau e normal ca doi tineri să se căsătorească în altă țară, dar făcând doar cununia? Au ei voie să locuiască împreună ca soț și soție fără cununia civilă? Dar dacă vor să se căsătorească în altă țară, cum se face cununia? Trebuie ei să ceară permisiune de la pastorii lor din Moldova? Sau ei pot doar să le spună că au decis să se căsătorească peste hotare? De ce e nevoie? Care e procesul? Mulțumesc pentru răspuns.
Nu, dragii mei, nici un pastor care are frică de Dumnezeu nu va accepta să facă o astfel de cununie. Cununia este încheierea oficială a legământului căsătoriei. Anterior cununia se făcea doar la Biserică și imediat era trecută în actele statului. Pentru că, odată cu venirea comunismului în Rusia și a secularismului în statele Vestului, actul de căsătorie emis de Biserică nu mai este considerat cu aceeași putere în stat, de aceea niciun slujitor al bisericii nu va face cununia religioasă până mirii prezintă și actul de înregistrare a căsătoriei la oficiul stării civile. Fiecare slujitor al bisericii vrea să fie sigur că bărbatul și femeiea care se căsătoresc au cele mai serioase intenții și că se căsătoresc pentru toată viața, cum o cere Dumnezeu. Deci, trebuie să faceți tot efortul să vă aduceți actele în ordine și să vă înregistrați căsătoria civilă, apoi să faceți căsătoria religioasă și doar atunci să locuiți împreună. Altfel, ar însemna să necinstiți căsătoria, iar despre aceasta în Sfânta Sriptură scrie astfel:
Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Evrei 13:4)
Dumnezeu să vă ajute să faceți actele, să înregistrați căsătoria civilă, apoi să faceți cununia și să aveți o căsătorie de care să nu regretați când veți sta înaintea lui Dumnezeu. Cu prilejul acesta vă recomand să faceți rost de cursul “Căsătorie fără regrete” și să-l studiați, căci așa veți fi pregătiți din toate aspectele pentru căsătorie și nu veți face greșelile prin care unii și-au distrus sau și-au umplut de amar căsătoriile chiar de la început. Și nu că au avut așa intenții. Dar au făcut-o din neștiință. Nu ignora știința din Cuvântul lui Dumnezeu și pregătește-te bine pentru căsătorie ca să te poți bucura de ea, să o trăiești după voia lui Dumnezeu și să nu ai regrete când vei veni înaintea lui Dumnezeu.