Cum să nu cazi de oboseală în lucrarea Evangheliei?

În ultima vreme tot mai des se observă o moleşeală printre lucrătorii Evangheliei. Când erau vremurile mai grele, când erau persecuţii, se manifesta mai multă pasiune pentru a propovădui mântuirea. Azi dimineaţă, un coleg preot mi-a mărturisit că chiar şi atunci când se adună preoţii înainte de a face o lucrare spirituală, discuţiile principale se dau în jurul nevoilor materiale de care se confruntă. Se pare că a cuprins o oboseală pe cei ce s-au prins la lucrul Evangheliei. Să vedem în baza capitolului 4 din a doua Epistolă a lui Pavel către Corinteni ce să faci ca să nu cazi de oboseală, dacă ai fost chemat de Hristos să lucrezi în ogorul Lui?

Nu te lăsa descurajat de cei ce strică Cuvântul lui Dumnezeu

Unii oameni se pretind a fi slujitori ai Evangheliei, dar umblă cu vicleşug şi strică Cuvântului lui Dumnezeu astfel stricând lucrarea noastră. Aceasta într-un fel ne face să ne descurajăm ca apoi să cădem de oboseală. Dar să nu uităm că am primit această slujbă de la Dumnezeu, şi Lui trebuie să-i slujim cu credincioşie până la urmă, aşa cum zice Apostolul:

De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Ca unii care am lepădat meşteşugurile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. (2 Corinteni 4:1-2)

Nu te lăsa descurajat de oamenii care resping Evanghelia

Nu lua aceasta ca o respingere a persoanei tale. Ei resping persoana Mântuitorului şi odată cu aceasta resping mântuirea sufletului lor. Nu înceta însă să le spui oamenilor despre Hristos.

Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. (2 Corinteni 4:3-4)

Nu te propovădui pe tine însuţi

Aceasta te va obosi curând şi este o nedreptate mare. Cei ce se propovăduiesc pe sine însuşi repede se dezamăgesc şi îi aşteaptă o dezamăgire şi mai mare la întâlnirea cu Domnul Isus. Apostolul Pavel nu a căzut de oboseală pentru că nu s-a propovăduit pe sine însuşi, cum a şi scris:

Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. (2 Corinteni 4:5)

Păstrează-ţi inima în lumina lui Dumnezeu

Nu lăsa să te influenţeze cineva cu îngrijorarea lumii acesteia, sau să intervină lucruri de nimic care să umbrească, sau să oprească lumina lui Dumnezeu de a mai veni în inima ta.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. (2 Corinteni 4:6)

Poartă totdeauna în trupul tău omorârea Domnului Isus Hristos

Noi nu dispunem de putere pentru a persista în lucrarea Evangheliei, dar în noi lucrează o putere măreaţă care vine de la Dumnezeu. În slăbiciunile noastre, în persecuţiile şi batjocurile care ne revin din partea oamenilor, să rămânem credincioşi chemării care o avem de a propovădui Evanghelia şi astfel vom purta omorârea Domnului Isus în trupul nostru:

Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi, trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să e arate în trupul nostru muritor. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim. (2 Corinteni 4:7-13)

Lucrează cu nădejdea învierii

Lucrarea Evangheliei nu poate şi nu va fi nici odată răsplătită pe acest pământ. Invers, oamenii ne blestemă, ne batjocoresc, ne prigonesc şi ne resping pentru propovăduirea Adevărului. Să ne bucurăm şi să lucrăm în nădejdea învierii noastre viitoare.

Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. (2 Corinteni 4:14-15)

Înnoieşte omul dinăuntru ca să nu cazi de oboseală

Omul nostru dinafară, este cel care se lasă învins de oboseală şi descurajat. Dacă nu păstrăm o strânsă legătură cu Dumnezeu prin studierea Sfintelor Scripturi, prin rugăciune şi prin părtăşia cu oamenii care se înnoiesc în omul dinăuntru, atunci foarte repede ajungem să cădem de oboseală. Apostolul Pavel spune:

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. (2 Corinteni 4:16)

Realizează raportul dintre întristările de acum şi slava viitoare

Multe sunt întristările unui om care s-a dedicat în slujba Evangheliei. Cum poţi să nu te întristezi când vezi împietrirea oamenilor, când vezi indiferenţa celor care se pretind a fi slujitori ai Evangheliei şi cum unii se avântă mai mult după lucrurile materiale decât după cele sfinte. Nu te lăsa doborât de aceste întristări…

Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. (2 Corinteni 4:17)

Priveşte la lucrurile care nu se văd

Lucrurile care se văd totdeauna au descurajat pe oamenii ce au dorit să trăiască prin credinţă. De aceea trebuie să privim la lucrurile care nu se văd. La urma urmei, aceasta este şi definiţia credinţei, aşa cum o găsim în Epistola către Evrei când spune:

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)

De aceea, ca si slujitori ai Evangheliei să nu ne lăsăm descurajaţi de lucrurile care se văd, ci să privim în viitor, la cele ce nu se văd dar care vor deveni realitate pentru noi dacă vom rămâne dedicaţi Domnului în lucrarea la care ne-a chemat.

Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice. (2 Corinteni 4:18)

Să nu cădem de oboseală.