După ce am privit reportajul video care urmează mai jos, m-am văzut silit să scriu acest articol. Am speranţe că voi sensibiliza prin Cuvântul lui Dumnezeu atât pe părinţii care nu realizează că sunt în direcţia “spre azil”, cât şi pe copiii care şi-au trimis părinţii la azil, sau şi mai rău, au uitat cu totul de ei şi i-au părăsit. Mai întâi vă invit să priviţi reportajul.
Nu accepta că aşa sunt vremurile
În reportaj, unul din bătrâni, când vorbeşte despre copilul care nu mai vine să-l viziteze spune: “Ce să facem? Aşa sunt vremurile…” Aceasta este o mare înşelare. De fapt, când oamenii spun aşa, vor să zică că aşa au ajuns vremurile ca copiii să aibă o astfel de atitudine şi este normal, trebuie să acceptăm. Felul cum s-a procedat până acum, a făcut să ajungem astfel de vremuri. Sistemul comunist a făcut pe părinţi să creadă că grădiniţa şi şcoala poate oferi educaţia necesară şi oamenii, unde impuşi, unde de bună voie, îşi duceau la cea mai fragedă vârstă copiii la grădiniţă ca să reuşească la serviciu, să nu-şi piardă serviciul, să nu-şi piardă anii de lucru, etc. Veniţi seara acasă de la serviciu, treceau în drum să ia copiii, apoi să-i hrănească, să-i spele şi să-i culce şi era nevoie de un efort în plus ca să zideşti o relaţie cu copilul, ca să-l înveţi respect, dragoste şi afecţiune. Puţini erau cei care înţelegeau şi au fost gata să facă acest efort. Astfel, părinţii au lăsat educaţia pe seama grădiniţei şi a şcolii şi acum, copiii ajunşi maturi, îi lasă pe părinţi în grija statului ducându-i la azil. Nu accepta că aşa sunt vremurile, ci trăieşte corect în orice vreme. Cunosc mai mulţi părinţi care ştiu că concubinajul este un rău şi niciodată nu şi-au permis să trăiască aşa, dar copiii lor îşi aduc partenerii în casă şi trăiesc cu ei în concubinaj. Când îi întreb pe oameni cum pot să accepte un astfel de trai din partea copiilor, spun: “Aşa este vremea…” Pentru aceasta copiii vor plăti un preţ şi împreună cu ei vor plăti şi părinţii. Nu vremurile sunt de vină. Cei care acceptă să meargă după cursul rău şi atitudinile rele care sunt promovate în aceste vremuri, ei poartă responsabilitatea pentru soarta proprie şi a copiilor lor.
Dăruieşte afecţiune copiilor
Fiind ocupaţi, obosiţi, încărcaţi cu mult lucru, mergând la mai multe servicii “pentru ca copiii să nu ducă lipsă de nimic” părinţii de multe ori îi lipsesc pe copiii lor de cel mai necesar lucru, de afecţiune. Pentru că părinţii nu realizează aceasta, am ajuns să avem o ţară cu orfani a căror părinţi sunt vii. În Ucraina au început să numească copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare la lucru şi le trimit bani cu termenul “orfani sociali”. Cum vor putea aceşti copiii să dăruie afecţiune părinţilor când ei nu primesc acum această afecţiune. În clasa fiului nostru este un copil care nu şi-a văzut mama de 8 ani. Era prea mic când a plecat mama şi el, la ai lui 9 ani, nu ştie încă cum arată mama. El nu a realiazat încă ce înseamnă să fii sărutat de mama, ţinut în braţe de ea, să fie alintat de ea, să fie mângâiat pe cap. Aceasta este o nevoie mult, mult mai mare decât toate hainele şi jucăriile scumpe pe care i le trimite mama. Femeia se scuză că nu poate veni până nu-şi va face actele în ordine. Este înţelept să plătească preţul pe care îl plăteşte ea acuma? O astfel de mamă şi toţi cei care au procedat sau procedează ca ea trebuie să se pregătească emoţional pentru azil, pentru că într-acolo ţin drumul. Şi să nu le fie de mirare când vor sta plângănd pe banca din faţa azilului cu ochii lungiţi la drum în nădejdea că le vor veni fiii sau fiicele să-i vadă măcar la Paşte.
Ai grijă să le fie bine copiilor
Părinţii care pleacă peste hotare sau cei care sunt la serviciu din noapte până în noapte spun că o fac pentru ca să-i asigure material pe copii. Cei mai mulţi părinţi se gândesc doar la împlinirea nevoilor materiale ale copiilor. Apoi, încep să se întreacă cu vecinii sau cu prietenii cine a cumpărat mai mult copiilor. De atâtea ori m-am întâlnit cu oameni care încearcă să se laude şi să arate “cât de mare grijă de copiii au” tocmai prin faptul că le cumpără telefon mobil, computer, CD-player, etc. Toate aceste lucruri de cele mai multe ori aduc doar rău pentru că dezvoltă o atitudine rea. De altfel, minorul de 15 ani, care nu cu mult timp în urmă a comandat moartea părinţilor săi, era foarte supărat pe ei pentru că îi dădeau doar 300 dolari pe săptămână. Nevoile lui materiale erau mai mult decât împlinite, dar sufleteşte a ajuns să fie un monstru. De ce aşa? Poate pentru că părinţii au crezut că dacă au bani trebuie să-i “fie bine” copilului lor şi să-i dea tot ce doreşte în plan material.
Învaţă copiii să te cinstească ca şi părinte
Prima din cele 10 porunci care ne învaţă cum să ne raportăm la oameni ne spune cum să ne purtăm în primul rând cu părinţii şi anume:
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exod 20:12)
Acest respect trebuie învăţat în mod practic şi trebuie transmis copilului încă din fragedă copilărie, ca să rămână statornic în această atitudine până la sfârşitul vieţii sale, cum spune Scriptura:
Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbele lui Solomon 22:6)
Fii tu exemplu pentru copiii tăi şi arată-le cum trebuie să cinstească părinţii
Am auzit despre cineva care are o afacere impunătoare şi care merge la părinţi doar o dată sau de două ori pe an. Când îi vizitează, le duce câte un sac de cartofi şi ia bani pentru acel sac de la părinţii lui. Aici nu este vorba doar de bani… Aceasta este o atutudine foarte rea care o văd copiii lui şi care li se transmite. De altfel, copiii lui sunt deja afectaţi de lipsa de afecţiune pe care o văd în familia şi la părinţii lor. Cineva a auzit pe fiul mai mare cum povestea “cu multă amuzare” despre faptul că a aruncat un câine viu în foc. Dumnezeu vorbeşte şi despre ce se ascunde în spatele acestei fapte:
Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă. (Proverbele lui Solomon 12:10)
Nu avea remuşcări dacă ai fost drept cu copiii tăi
Copiii şi purtarea lor este măsura după care părinţii, când ajung spre sfârşitul vieţii sau la bătrâneţe, îşi măsoară felul cum şi-au trăit viaţa. Părinţii îşi văd greşelile şi au de multe ori şi remuşcări pe care nu ar trebui să le aibă. Noi suntem responsabili să le oferim copiilor o educaţie corectă, dar nu putem alege pentru copiii noştri şi de aceea nu purtăm răspunderea pentru alegerile pe care le fac ei, afară de faptul când noi am determinat aceste alegeri ale lor. Prorocul Samuel a fost un om neprihănit, dar copiii lui au ales să meargă pe calea răului. Împăratul Iosia, dimpotrivă, a avut un tată şi un bunel peste măsură de răi şi păgâni, dar el a ales să se alipească de Domnul şi să urmeze exemplul împăratului David. Fiecare este responsabil pentru alegerile pe care le face şi va purta consecinţele alegerilor lui greşite.
Ce te-au învăţat pe tine părinţii? Ce ai ales tu? Ce fac părinţii tăi acum, la momentul când citeşti acest articol? Unde sunt ei? Când ai fost ultima dată să-i vizitezi? În ce fel te îngrijeşti de nevoile lor materiale şi ca să le oferi afecţiune şi dragoste? Ce poţi face azi pentru ei? Mergi şi fă azi, pentru că ziua de azi nu se va mai repeta niciodată.