Cum să începi și să conduci un grup de studiu biblic prin Skype

Prin acest articol mi-am propus să dau câteva sfaturi pentru cei, care doresc să înceapă și să conducă un grup de studiu biblic prin Skype. Eu conduc un astfel de grup timp de 11 luni, în fiecare seară, cu 4 persoane. L-am început cu o singură persoană, după ce am studiat, în toamna anului trecut, cursul “Căsătorie fără regrete” la Institutul de Studiu Biblic Inductiv Precept Ministries Moldova. Mai târziu s-a alăturat o altă persoană, care mai apoi L-a mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului și s-a alipit bisericii „Buna Vestire” din Chișinău, din care fac parte. După aceea, treptat, s-au mai alăturat alte două persoane. Studierea zilnică și profundă a Cuvântului lui Dumnezeu a adus o creștere spirituală bună în ei.

Avantajele studierii Bibliei prin Skype

Cred că un avantaj al acestei metode este că oamenii se pot alătura la un astfel de grup din orice colț al lumii. Din grupul meu fac parte acum oameni din 3 țări, iar când eu nu sunt acasă, pot conduce grupul la distanță.

Grupul de studiu prin Skype le avantajează atât pe mămici, cât și persoanele care se deplasează mai dificil. Din grupul meu fac parte multe mămici și ele mărturisesc că această metodă este comodă pentru ele, pentru că le oferă flexibilitate, iar timpul seral, petrecut în studierea Cuvântului, constituie o hrană duhovnicească prețioasă, mărturisesc ele. 

Cum să începi un grup de studiu prin Skype?

Începe cu rugăciunea

Cere-i lui Dumnezeu să-ți dea oameni cu care să începi acest grup, care să creadă Evanghelia, să se boteze și să devină ucenici fideli ai Domnului Isus Hristos. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creștinii din Colose ca să se roage pentru el și echipa sa, ca Dumnezeu să le deschidă o ușă pentru Evanghelie, în ciuda circumstanțelor grele în care se afla: 

„Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri” (Coloseni 4:3) 

Alege cursul biblic

Apoi, apreciază-te ce curs biblic vei face cu viitorul tău grup. Îți recomand manualele de studiu biblic inductiv ale Misiunii Precept Ministries Moldova. Alegerea este mare și pentru toate vârstele. Manualele pot fi procurate la Librăria Creștină “Învățătură din Cuvânt” din Chișinău. De asemenea, îți recomand să treci pregătirea la Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Moldova. Cea mai apropiată sesiune va avea loc în perioada 21 septembrie – 2 octombrie, la Chișinău, unde va fi predat cursul „Căsătorie fără regrete”. La momentul actual, împreună cu grupul meu studiem un curs de 40 de minute -“Cerul, iadul și viața de după moarte”, pe care l-am studiat cu biserica “Buna Vestire” la cel mai recent seminar. În perioada 4-6 septembrie, biserica noastră organizează un alt seminar de acest gen, unde vom parcurge cursul “Întoarce-ți ininima spre Dumnezeu”, așa că primește acest anunț ca pe o invitație la acest curs pe care, ulterior, îl vei putea preda în grupul tău de studiu. 

Anunță oamenii 

Următorul pas este să faci un anunț despre intenția ta de a desfășura un grup de studiu biblic prin Skype. O poți face atât la telefon, invitându-ți rudele și prietenii, cât și prin intermediul rețelelor de socializare, printr-un mesaj public sau/și în particular. Anunțul trebuie să conțină denumirea cursului, o scurtă descriere a acestuia și orarul. Cred că orarul îl puteți stabili, de comun acord, împreună cu cei care vor răspunde la apel. Pentru grupul nostru, noi am ales să ne întâlnim în fiecare seară între orele 20.30-21.30, iar pe timp de vară – cu o jumătate de oră mai târziu. Probabil că te întrebi care ar fi cel mai optimal număr de oameni cu care este eficient să comunici prin Skype? Eu recomand maxim 5-6 persoane, împreună cu tine, ca să poți asigura implicarea fiecărui membru de grup în discuții. Cu toate acestea, nu Îl limita pe Dumnezeu în numărul de persoane, pe care vrea să ți-l încredințeze. Ai putea ușor să conduci două sau mai multe grupe de studiu paralele. 

Cum să creezi un grup pe Skype?

Înainte de toate, persoanele care au acceptat invitația la studiu, trebuie să devină prieteni cu tine pe Skype. Apoi, creează grupul propriu-zis și dă-i o denumire ca să-ți fie ușor să-l găsești în lista ta de contacte. Pentru detalii tehnice, consultă pagina oficială Skype, compartimentul Ajutor

Sfaturi cu privire la conducerea grupului 

  1. Rezervează primele 10-15 minute pentru discuții libere, timp în care fiecare persoană din grup să-și poată împărtăși bucuriile sau nevoile, să povestească cum a reușit să vestească Evanghelia etc. Apoi, rugați-vă împreună pentru aceste nevoi.
  2. Nu studiați mecanic Biblia. Asigură-te, ca și lider, că oamenii observă bine textul biblic și că au înțeles cum să-l aplice în viețile lor. 
  3. Nu transforma studiul în monolog. Un lider bun îi va lăsa pe membrii grupului său să-și expună opiniile asupra celor studiate în lecție. În același timp, nu lăsa ca cineva să monopolizeze sau să domine discuția.
  4. Vorbește în continuu oamenilor, care încă nu-L cunosc pe Hristos, despre necesitatea pocăinței și a botezului și despre importanța implicării într-o biserică locală.
  5. Îndeamnă-i pe creștinii din grupul tău la vestirea Evangheliei și facerii de ucenici. Aceasta este chemarea pe care a făcut-o Domnul Isus fiecăuia dintre noi. Sfătuiește-i să formeze și ei, la rîndul lor, grupe de studiu, unde să predea cursurile, pe care le treceți împreună.

Invit pe cititorii care conduc sau studiază Biblia prin Skype să-și împărtășească propriile impresii și experiențe.