De la ce carte să începi a citi Biblia?

Întrebare:

Cum ar fi bine și de unde să încep să citesc Biblia ca să o înțeleg corect? Personal aș vrea ca timpul viitor să trăiesc după placul lui Dumnezeu și nu după placul meu. Mă rog ca să pot înțelege, dar vreau să-mi dați harta pe unde să merg, pentru că sunt ocupat!

Pentru unii ar putea să pară stranie întrebarea și s-ar grăbi să răspundă: “Păi cum de unde să începi? De la început și până la urmă…” Ei, nu-i chiar așa simplu. Biblia este o bibliotecă alcătuită din 66 de cărți care au fost scrise pe parcursul la peste 1600 de ani. Biblia se împarte în două părți mari: Vechiul Testament și Noul Testament. În Vechiul Testament sunt cuprinse 39 de cărți care au fost scrise înainte de venirea Domnului Isus Hristos pe pământ. Noul Testament cuprinde 27 de cărți. Primele patru sunt evanghelii sau biografii ale Domnului Isus scrise de apostoli. Apoi urmează cartea Faptele Apostolilor, care este istoria apariției Bisericii Creștine. Apoi urmează epistolele, adică scrisorile care au fost adresate de către apostoli bisericilor sau persoanelor individuale. Ultima carte este Apocalipsa – o carte profetică care descrie ultimele evenimente din viitorul omenirii.

Eu te sfătuiesc să începi cu citirea Noului Testament. Citește cu atenție de la început până la urmă Noul Testament. Oricând nu cunoști anumite persoane la care se face referință (cum ar fi Solomon, David, Avraam etc.) poți să apelezi la o enciclopedie biblică, la pastor, la credincioșii pe care îi cunoști sau caută pe acest site. După ce vei citi Noul Testament, să citești și Vechiul Testament. Apoi, să începi să studiezi carte după carte, dar să păstrezi și disciplina de a citi continuu Biblia de la început până la urmă, căci…

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16–17)

Începe chiar azi să studiezi Biblia și să păstrezi această disciplină pentru tot restul vieții tale. Așa să te ajute Dumnezeu.