Cum să fiu sigură că am fost iertată de bunul Dumnezeu?

Întrebare

Duhovnicul meu este foarte tolerant cu păcatele mele și aproape că nu-mi dă canon, doar mă împărtășesc cu un mic răgaz (a doua duminică). Mi-e teamă că avînd păcate grele, această situație să nu-mi îngreuneze situația sufletului după moarte. Cred că o face din bunăvoință sau jenă, că nu e om rău. Am cerut canon mai mare, dar a spus că nu, lăudîndu-mă că ași fi făcut ceva pentru biserică (mai nimic). Ce trebuie să fac ca să fiu sigură că spovedaniile mele au fost primite și iertate de bunul Dumnezeu?

iertareSă recunosc că sunt păcătos 

Starea omului înaintea lui Dumnezeu este depravată și păcătoasă, natură moștenită de la Adam. Împăratul David în Psalmul 51:5 spune: “Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea.” Omul se naște cu firea păcătoasă, lucru moștenit de la Adam, care însă a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul a fost creat să asculte, să cinstească și să aibă o relație personală cu Dumnezeu. Însă prin neascultarea lui Adam față de porunca lui Dumnezeu, păcatul a intrat în lume și s-a răsfrânt asupra întregii omeniri.

Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit ”, omul s-a făcut vinovat înaintea lui Dumnezeu,

Omul Adam a murit spiritual și din cauza naturii lui păcătoase a fost despărțit de Dumnezeu. Astfel prin Adam, omul a moștenit natura păcatului și este păcătos.

Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Rom. 3:12, 23)

Păcatul a fost pus pe seama noastră datorită poziției pe care o avem în Adam.

“De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.” (Romani 5:12)

Starea de păcat în care ne aflăm ne duce la păcat, așa după cum este scris în Romani 7:25 “cu firea pământească, slujesc legii păcatului.” Sunt rob al firii pământești și sunt sub pedeapsa veșnică.

Să accept iertarea oferită de Dumnezeu 

Toți suntem păcătoși și avem nevoie de darul iertării lui Dumnezeu oferit în Isus Hristos. Dumnezeu ne-a răscumpărat de sub blestemul păcatului cu prețul jertfei Domnului Isus Hristos care a murit pentru păcatele noastre.

Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credință în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Rom. 3:24-26)

Domnul Isus este jertfa de ispășire prin care Dumnezeu iartă păcatele celui ce crede în Isus Hristos din toată inima sa și î-L acceptă ca Domn și Mântuitor personal.

“Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta. Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credință din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: Oricine crede în El, nu va fi dat de rușine.” (Romani 10:9-11)

Iertarea păcatelor se primește prin acceptarea și mărturisirea lui Isus Hristos ca Domn și Mântuitor personal. Din moment ce-L accept pe Isus în viața mea ca Domn și Mântuitor nu mai trăiesc pentru firea mea păcătoasă, ci trăiesc pentru Dumnezeu o viață nouă în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.

“Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei și-au pierdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrânare, și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție. Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos, dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare, și să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul.” (Efeseni 4:17-24)

Să recunosc că iertarea păcatelor nu este prin fapte

Omul întotdeauna a căutat să facă ceva- fapte- pentru a fi iertat, dar iertarea nu stă în faptele noastre bune făcute înaintea lui Dumnezeu. Iertarea este prin credință și este darul lui Dumnezeu, dar nu este meritul nostru.

„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)

Toate religiile lumii, cu excepția creștinsmului, sunt bazate pe fapte. Ele spun că pentru a moșteni cerul trebuie să faci ceva: milostenie, ajutorare, comportament frumos, să nu bei, să nu fumezi, etc. Faptele bune trebuie să fie o dovadă a mântuirii noastre dar nu un mijloc prin care suntem mântuiți. Nici una din aceste fapte bune nu poate elibera conștiința omului de simțământul vinovăției cu care el trăiește. Doar Isus Hristos ne poate elibera de vinovăția păcatului și ne poate oferi libertatea adevărată. Creștinismul este bazat pe o relație personală cu Dumnezeu și Mântuitorul Isus Hristos. Orice încercare de-al impresiona pe Dumnezeu cu faptele noastre, va ieșua pentru că nimeni nu este salvat și iertat prin fapte.

“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.” (Romani 3:20)

Să abandonez păcatul și să umblu în lumină 

Umblarea în lumina lui Dumnezeu ascultând de Cuvântul Său se va reflecta în trăirea și comportarea mea zilnică.

“Dumnezeu este lumină, și în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm în întuneric(păcat), mințim, și nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții, și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” (1 Ioan 1:5-7)

Creștinul este încurajat să umble în lumină, să umble în prezența harului lui Dumnezeu. Umblarea noastră în lumină va dovedi că suntem copii ai luminii și nu copii ai întunericului. Trăirea adevărului lui Dumnezeu dovedește dacă suntem copii ai luminii sau ai întunericului.

Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului, și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.” (Efeseni 5:8-11)

Cel ce umblă în lumină osândește păcatul și lucrările lui.

„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1:8-10)

Umblarea în lumină nu este dovedită prin neglijarea păcatului, ci prin mărturisirea și condamnarea sau abandonarea păcatului. Cel ce mărturisește și condamnă păcatul acționează cu Dumnezeu, pentru că tocmai aceasta vrea Dumnezeu să condamnăm păcatul. Iar condamnarea are loc atunci când recunoaștem și ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu care este drept și credincios să ne ierte și să ne curățească.

Când Dumnezeu ne oferă iertarea păcatelor noastre, Biblia spune că Dumnezeu le aruncă în marea uitării și nu-și mai aduce aminte de ele. De aceea aceasta ne dă o pace și siguranță că păcatele noastre au fost iertate și uitate. Nu mai este nevoie ca noi să ne aducem aminte de ele.

Dumnezeu să ne ajute să ne recunoaștem păcatul, să-l mărturisim și să-l abandonăm prin umblarea în adevărul lui Dumnezeu.