Ce spune Biblia despre dansuri?

Poporul nostru, cultura ce o avem și muzica noastră parcă nu ar fi înțeleasă fără dansuri. Dar este permis dansurile la creștini? Un vizitator al sitului moldovacrestina.md mi-a adresat următoarea întrebare:

De multe ori oamenii sunt cofuzi in ceea ce priveste dansurile la crestini. Gasim in Biblie mai multe referinte unde poporul Israel danseaza de bucurie. Insa la moment nu stiu este corect sau nu ca un crestin sa danseze sau nu, as dori sa aflu ce spune biblia despre acest lucru: dansul.

Biblia nu spune undeva că dansul ar fi o practică interzisă, dar prezintă cazuri când dansul a fost expresia diferitor lucruri. Să privim la câteva cazuri.

dansuri

Dansul a fost folosit pentru înjosire şi umilire

Samson a fost un judecător voinic şi viteaz care a fost ridicat de Dumnezeu. Însă, din pricina imoralităţii în care a acceptat să trăiască, a ratat să-şi îndeplinească chemarea pe care a avut-o de la Dumnezeu să elibereze poporul Israel de Filiseni, iar el singur a fost prins de vrăjmaşii lui care i-au scos ochii şi l-au băgat în temniţă. Odată domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon şi ca să se veselească.

În bucuria inimii lor, au zis: “Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. (Judecători 16:25)

În sensul acesta îmi amintesc cum o doamnă profesoară originară din Reni mi-a povestit că în timpul războiului tatăl ei era plecat la front, iar jandarmii români au venit şi le-au tăiat porcul, au scos uşa de la casă şi au folosit-o ca să coacă porcul. După ce au jefuit familia în aşa fel, au luat pe mama lor la sector şi acolo au bătut-o rău cu pumnii şi picioarele în piept. Apoi, au adus şi alte femei ca ea şi după ce le-au bătut şi pe ele, le-au pus să cânte “Măriţă, Măriţă, tânără fetiţă…” şi să joace înaintea lor.

Dansul a fost parte din închinarea lui Dumnezeu

Când împăratul David a mutat chivotul Domnului din casa lui Obed-Edom la Ierusalim…

David juca din răsputeri înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire. (2 Samuel 6:14)

Se pare că era ceva neobişnuit ca un împărat să danseze în felul acesta înaintea lui Dumnezeu deoarece Sfânta Scriptură spune în continuare:

Pe când chivotul Domnului întra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul (soţia lui David), se uita pe fereastră; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei. (2 Samuel 6:16)

Era un atât de mare eveniment în Israel, şi Mical, în loc să vină la sărbătoare ca să împărtăşească bucuria tuturor, a ales să stea acasă şi să condamne închinarea lui David care pentru ea a fost ceva de dispreţuit. După sărbătoare…

David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte, şi a zis: “Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşi lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!” David a răspuns Micalei: “Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta, şi să mă înjosesc în ochii mei; totuşi voi fi în cinste la slujnicele de care vorbeşti.” (2 Samuel 6:20-22)

Conform acestui pasaj, Mical şi David au avut o foarte diferită înţelegere asupra dansului ca şi element din închinarea adusă lui Dumnezeu. Poate ar mai fi binevenit să menţionăm aici că atunci când a fost făcută prima tentativă de aducere a chivotului lui Dumnezeu în Ierusalim, înainte ca să fie lăsat chivotul în casa lui Obed-Edom…

David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din arfe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe. (1 Cronici 13:8)

Dansul este element din închinarea idolească

Când erau la muntele Sinai şi Moise s-a suit pentru 40 de zile ca să primească tablele Legii, poporul Israel s-a întors la idoli şi şi-au făcut un viţel de aur căruia i se închinau. Biblia spune…

Şi, pe când (Moise) se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână, şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. (Exod 32:19)

Dansul a fost folosit pentru seducere și manipulare

Iată ce caz ne relatează Biblia:

… Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; pentru că Ioan îi zicea: “Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.” Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere. Îndemnată de mama sa, ea a zis: “Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!” Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă. Capul a fost adus într-o farfurie, şi dat fetei, care l-a dus la mama sa. (Evanghelia după Matei 16:3-11)

Nu ştim în ce fel a dansat fata Irodiadei, dar este evident că ea a atins nişte slăbiciuni ale lui Irod de vreme ce el a jurat să-i dea orice va cere.

Ce a spus Domnul Isus despre dansuri?

A dat următoarea pildă:

Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţă, şi strigă unii către alţii; “V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat, v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns.” Într-adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâne, nici bând vin, şi ziceţi: “Are drac.” A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: “Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.” Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei. (Evanghelia după Luca 7:31-35)

Domnul Isus spune aici că dansul era o expresie a bucuriei care era aşteptată de la oameni din moment ce li s-a cântat din fluier tot aşa cum pocăinţa era un răspuns aşteptat de la cei cărora le-a vestit Evanghelia. De altfel, şi în pilda fiului risipitor, Domnul Isus spune că atunci când s-a întors fiul cel mai mare de la câmp, în casa tatălui era veselie şi dansuri, jocuri cu prilejul întoarcerii fratelui său care era pierdut. Deci, jocul a fost o expresie a marii bucurii.

Împăratul David a îndemnat la jocuri

Ca unul care a experimentat acest fel de închinare împreună cu tot poporul, fiind inspirat de Duhul lui Dumnezeu, în cartea Psalmilor a scris:

Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fii Sionului de împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba şi cu arfa! Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor! (Psalmul 149:1-5)

Noul Testament nu relatează despre practicarea dansului în biserica primară

Nu cunoaştem şi nu sunt relatate pe paginile Noului Testament cazuri în care dansul ar fi făcut parte din închinarea bisericii primare, dar nici nu cunoaştem o poruncă prin care Dumnezeu ar interzice aceasta. Poate din acest motiv…

Dansul face parte din lista „părerilor îndoielnice”

Acestui subiect, adică părerilor îndoielnice, Apostolul Pavel i-a dedicat întreg capitolul 14 din Epistola către Romani şi scrie:

Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este mai slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. (Romani 14:1-3)

Deci, Dumnezeu l-a primit şi pe unul şi pe altul cu toate că ei nu se pot accepta reciproc şi în mintea lor nu poate încăpea cum celălalt face ce face.

Felul cum este corect să ne purtăm în lucrurile din lista „părerilor îndoielnice” este un subiect aparte pe care l-am abordat în articolul “Ce spune Biblia despre părerile îndoielnice?“.