În capitolul 17 al cărții 1 Samuel este descrisă lupta lui David cu Goliat. Iată cum este relatat detaliul cu privire la cele cinci pietre:
Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. (1 Samuel 17:38-40)
David a ales să folosească în lupta cu Goliat arma pe care o mânuia bine și aceasta era praștia. Dacă nu te-ai jucat în copilărie cu praștia, cred că vei înțelege mai greu cu privire la pietrele netede și faptul că a luat anume cinci. Eu m-am jucat mult cu praștia în copilărie și am înțeles repede de ce a procedat David așa. Pietrele netede zboară ușor, departe și nu deviază de la traiectorie, iar cinci pietre a luat pentru că era sigur că din cinci încercări va nimeri ținta. David era un luptător bun și mânuia bine praștia, dar nu era peste măsură de încrezut în sine, cum fac unii. De aceea a luat cinci pietre, ca să aibă rezerve și să poată face cinci tentative de a nimeri ținta. Și faptul că o parte din pietre le-a pus în traista de păstor și altele în buzunarul hainei iarăși ne arată măiestria lui de luptător, căci și le-a pus în locuri diferite pentru situații diferite ca să poată ajunge cât mai repede la ele în timpul luptei când fiecare zecime de secundă contează. Felul cum a decurs lupta ne-a arătat că David din prima aruncare cu praștia a nimerit ținta.
Acest fel de gândire trebuie să-l avem totdeauna în lucrarea lui Dumnezeu așa cum ne învață și apostolul Pavel și se dă pe sine pildă de urmat:
Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. (Filipeni 3:10-15)
În Epistola către Romani a mai scris apostolul Pavel astfel:
Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12:3)
Nu căutați în aceste cinci pietre luate de David din râu ceva simbolic sau profetic, căci Biblia nu ne lasă niciun teren sau motiv pentru aceasta.
Pune-ți totdeauna încrederea în Dumnezeu, fii curajos și nu te teme să mergi în luptă și fă tot ce ține de tine ca să câștigi lupta. Domnul îți va da biruință totdeauna, căci El se desfătează când merge în luptă alături de luptători ca David.