Ce să faci când colegii vorbesc cuvinte murdare?

colegii vorbesc cuvinte murdare Întrebare:

Cum sa procedezi când colegii de clasă vorbesc cuvinte vulgare şi murdare si nu iau aminte la mustrări şi nici profesorii nu întreprind acţiuni? Cuvintele vulgare vrei nu vrei se întipăresc in memorie!

Autoarea întrebării este o adolescentă care învaţă la şcoală. În textul scrisorii ea relatează efectul rău al acestor vorbe când spune că „cuvintele vulgare vrei nu vrei se întipăresc în memorie”. În Sfânta Scriptură, Dumnezeu a spus în acest sens:

Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. (Proverbele lui Solomon 13:20)

Deja aici, în acest text, Dumnezeu dă şi o soluţie la întrebarea pusă şi anume, caută să umbli cu cei care se poartă înţelept în clasa ta, dacă sunt astfel de colegi. Nu te însoţi cu nebunii, ţine-te mai departe de ei şi mai ales de vorbele şi faptele lor rele. Nu râde nici odată la glumele proaste pe care le fac ei. Apropie-te de fiecare în parte şi spune-i că îl rogi să nu vorbească astfel în prezenta ta pentru că aceasta îţi este neplăcut. Daca vrea, va asculta, dacă nu, ţine-te mai departe de cei ce se poartă astfel. Însă, nu aşa de departe ca să nu le spui despre Domnul Isus atunci când ai oportunitatea. Dacă nu ai încă oportunităţi, atunci caută-le.

Un lucru şi mai important este să te rogi pentru colegii vorbesc cuvinte murdare ca să ajungă şi ei la cunoaşterea adevărului şi să fie mântuiţi.

Articole recomandate: