Întrebare:
În ultima vreme, la noi la școală, fetele, mai ales acele rome, se căsătoresc înainte să termine gimnaziul, asta ar însemna 15-16 ani. Asta nu ține numai de fetele rome (majoritatea sunt impuse de către părinți să se căsătorească la așa o vârstă fragedă) însă sunt și fete dintre noi care deja au și copii la 17 ani. Vreau să știu ce spune Biblia cu privire la astfel de căsătorii și dacă sunt ele permise în Biblie sau măcar care este perspectiva lui Dumnezeu cu privire la aceasta?
Anterior am scris articolul “Care este vârsta potrivită să te căsătorești?“ în care am răspuns unui băiat la această întrebare. În mare parte, răspunsul la întrebare se conține în articolul menționat, dar pentru că întrebarea vine de la o fată acum, mai am să adaug câteva lucruri importante.
Nu știu care este motivul pentru care părinții se grăbesc să căsătorească fetele mai devreme. Știu că în comunitatea romilor este până acum prețuită înalt virginitatea fetelor până la căsătorie și, poate privind la contextul imoral care domnește în jur, părinții doresc să fie siguri că, prin intrarea în căsătorie, le vor ajuta pe fiicile lor să-și păstreze integritatea morală și, astfel, fericirea în cămin. Totuși, este important pentru fetele care se căsătoresc la această vârstă să fie în stare a face față responsabilităților care le vor reveni odată cu intrarea în căsătorie. Aceasta îi privește și pe băieți.
Mai menționez o dată că în Biblie nu este stabilită o vârstă anume de la care se poate căsători cineva, dar conform legilor statului în care trăim vârsta căsătoriei pentru băieți este de 18 ani și pentru fete de 17. Această vârstă este stabilită tocmai pentru a le cere un nivel minim de maturitate celor ce intra în căsătorie. Trist este că unii nici la vârstă inaintată nu dau dovadă de acest nivel minim de maturitate.
Cred că este binevenit să spun că am cunoscut un tânăr care era îndrăgostit de o fată ce învăța în ultimul an la liceu și a dorit să o ceară atunci în căsătorie. L-am sfătuit să mai aștepte cel puțin până ea va absolvi liceul și atunci să-i ceară mâina. El a fost înțelept și a ascultat sfatul meu pentru că între timp au ieșit la iveală lucruri care aveau să-l facă nefecirit în cazul când avea să intre în acea căsătorie.