Care sunt criteriile ungerii din 1 Ioan 2:20, 27?

Întrebare:

Care sunt criteriile ungerii din 1 Ioan 2:20,27? 

Care sunt criteriile ungerii

Cuvântul “ungere” în limba greacă este “χρίσμα, Chrisma”. În 1 Ioan 2:20, 27 cuvântul „ungere” este folosit ca și metonimie pentru Duhul Sfânt. Semnificația acestui cuvânt în contextul acestor versete se referă la ungerea care a fost experimentată de creștinul nou- născut prin comunicarea și primirea Duhului Sfânt. Domnul Isus a spus: 

“Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la el, ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13) 

Subiectul ungerii cu Duhul Sfânt este subiectul care a dat naștere la cele mai multe discuții, iar unele din ele au luat o întorsătură greșită. Una din învățăturile greșite cu care s-a confruntat Ioan în scrierea acestei epistole era gnosticismul. Gnosticii considerau că printr-o ungere specială au primit cunoștință superioară. Aceștia aveau un sacrament special de ungere care spunea: “ Numai noi din toți oamenii suntem creștini care completăm misterul celui de-al treilea portal și suntem unși cu o ungere specială.” (Philosophumena V.9.121–2) 

Ioan combate oponenții săi și în același timp le aduce aminte ascultătorilor săi: “Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfânt și știți orice lucru” (1 Ioan 2:20). Primirea Duhului Sfînt a fost experimentată de fiecare creștin atunci când au primit pe Domnul Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al vieții lor personale și au fost consacrați prin botez. Paul și Luca folosesc același cuvânt cu referire la Duhul Sfânt. Creștinii au primit ungerea din partea Domnului Isus Hristos. 

“Duhul Domnului este peste mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați.” (Luca 4:18)

“Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a și pecetluit, și ne-a pus în inimă arvuna Duhului.” (2 Cor. 1:21-22)

Mesajerul lui Dumnezeu propovăduieşte Evanghelia Domnului Isus Hristos, iar Dumnezeu prin Duhul Său lucrează la inima omului.