Care este diferența între „poruncă” și „Lege”?

Întrebare:

Care este diferența dintre Poruncă şi Lege? Să presupunem că erau trei copii într-o familie la care tatăl lor le-a interzis să deschidă ușa unei camere. Primului i-a spus: „Să nu deschizi ușa camerei”. Celui de-al doilea i-a spus: „Dacă vei deschide ușa camerei;  vei fi pedepsit.” Celui de-al treilea i-a spus: „Dacă nu vei deschide ușa camerei,  vei primi dulciuri şi multe jucării”. Copiii, totuși, au ascultat de tatăl lor şi nu au deschis ușa camerei. Care dintre copii a ascultat cu adevărat de cuvântul tatălui lor?

Este greu de urmărit legătura dintre întrebare și ilustrație, dar cred că persoana care a pus această întrebare a vrut să facă următoarea paralelă:

Primul fiu – neamurile care au trăit pe pământ până a fi dată Legea.

Al doilea fiu – poporul Israel care a intrat în Vechiul Legământ (Lege).

Al treilea fiu – Biserica care a intrat în Noul Legământ.

De ce spun că este greu de urmărit legătura dintre întrebare și ilustrație? În primul rând pentru că afară de cei născuți din nou, adică cei ce sunt mădulare a trupului Domnului Isus (a Bisericii) prin credință în Domnul Isus, nimeni nu a putut respecta voia lui Dumnezeu: nici chiar poporul Israel, care avea Legea.

În primele trei capitole din epistola sa către Romani, apostolul Pavel dovedește că atât neamurile, care nu aveau o lege scrisă, cât și poporul Israel, care aveau o Lege scrisă, nu se pot dezvinovăți, pentru că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu și au nevoie de mântuire. Problema este în neputința omului de a împlini voia lui Dumnezeu.

Eu aș folosi o altă ilustrație pentru o înțelegere mai bună a diferenței dintre poruncă și Lege:

Să zicem că un tată are trei fii pe care vrea să-i trimită în America ca să ia acest continent în stăpânire.

Acest tată îi spune celui dintâi fiu că trebuie să treacă oceanul Atlantic din Europa în America și să ia continentul în stăpânire. Fiul, vrând să placă tatălui, se pornește înot să treacă oceanul și nu reușește.

Tatăl îi spune celui de al doilea: „Trebuie să treci oceanul Atlantic, în caz contrar te voi pedepsi aspru”. Acest de-al doilea fiu depune tot efortul să treacă înot oceanul, dar nu reușește.

Atunci tatăl spune celui de-al treilea: ” Frații tăi au încercat să treacă oceanul înot, dar nu le-a reușit. Eu am vândut toată averea și am cumpărat un vapor: urcă în el și echipajul, pe care l-am angajat, te va duce în America”. Al treilea fiu a ascultat de tatăl său, a urcat în vapor, a ajuns în America și a luat în stăpânire acest continent.

Din această ilustrație înțelegem că primii doi fii nu au fost capabili să împlinească porunca tatălui lor, iar în al treilea caz tatăl a făcut o jertfă și a ajutat pe al treilea fiu să ajungă în America și astfel să poată stăpâni America.

Deci, vorbim despre trei perioade a omenirii: până la darea Legii, perioada Legii (Vechiului Legământ) și perioada Noului Legământ. În toate aceste perioade voia lui Dumnezeu (porunca) rămâne aceeași, se schimbă doar modul prin care Dumnezeu motivează omul să respecte voia Sa (porunca). Să analizăm fiecare perioadă în parte:

I. Porunca în perioada până la darea Legii (până la încheierea Vechiului Legământ cu poporul Israel)

Apostolul Pavel în epistola sa către Romani explică foarte bine felul cum Dumnezeu a motivat pe oamenii, care nu aveau o lege scrisă, să cunoască voia Sa.

În primul rând, apostolul Pavel spune că tot ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, omul poate vedea în lucrurile create de Dumnezeu, dacă le urmărește cu atenție:

Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți; (Romani 1:19-20)

În al doilea rând, Dumnezeu a pus în conștiința omului voia Sa (porunca):

Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, cari sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele. (Romani 2:14-15)

Ceea ce vrea să spună apostolul Pavel este că Neamurile, cărora Dumnezeu nu le-a dat o lege scrisă, cum a dat poporului Israel prin Vechiul Legământ (Legea), nu se pot dezvinovăți, căci Dumnezeu li S-a descoperit prin creație și prin cugetul lor.

Problema oamenilor a fost că ei nu au păstrat această cunoaștere în mintea lor și singuri s-au îndepărtat de Dumnezeu și Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate:

În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțămit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit; și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. (Romani 1:20-28)

II. Porunca în perioada Vechiului Legământ(Legea)

Apostolul Pavel folosește noțiunea de Lege ca și sinonim pentru Vechiul Legământ, încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel la muntele Sinai.

Acest legământ Dumnezeu l-a încheiat cu urmașii de trup a lui Avraam, cărora le promisese țara Canaanului în stăpânire în baza legământului avraamic:

În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram, și i-a zis: „Seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, și anume; țara Cheniților, a Cheniziților, a Cadmoniților, a Hetiților, a Fereziților, a Refaimiților, a Amoriților, a Cananiților, a Ghirgasiților și a Iebusiților”. (Geneza 15:18-21)

După ce Dumnezeu a scos poporul Israel din robia Egiptului și înainte ca să le dea țara promisă, Dumnezeu le-a propus să intre într-un alt legământ (Vechiul Legământ sau Legea), diferit de legământul avraamic:

Moise s-a suit la Dumnezeu. Si Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Așa să vorbești casei lui Iacov, și să spui copiilor lui Israel: „Ați văzut ce am făcut Egiptului, și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel”. (Exod 19:3-6)

Dacă legământul avraamic oferea poporului Israel țară în stăpânire, atunci Vechiul Legământ (Legea) le oferea o poziție deosebită între popoare. Înainte ca să fie încheiat acest legământ, poporul de trei ori a spus că vor face tot ce a zis Domnul (Exod 19:8; 24:3, 7). Poporului i-au plăcut poruncile lui Dumnezeu: ei nu au realizat că în firea lor păcătoasă ei nu vor fi capabili să împlinească toate aceste porunci.

Dacă poporul Israel ar fi respectat acest legământ (Legea), ar fi ajuns o împărăție de preoți pentru popoarele din jur și un neam sfânt. Însă poporul nu a putut ajunge un neam sfânt nu pentru că acest Legământ a fost rău, ci din cauza că firea lor pământească îi făcea incapabili să respecte acest legământ:

Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:14-23)

Căci, lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească (Grecește: carnea, aici și peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere, … (Romani 8:3a)

De fapt, prin Lege Dumnezeu i-a făcut conștienți pe oameni de nevoia mântuirii: problema omului nu era că nu cunoștea voia lui Dumnezeu, ci în firea lui păcătoasă, care-l făcea incapabil de a împlini voia lui Dumnezeu.

Nici avertizarea cu privire la pedeapsă nu a putut face pe om să împlinească voia lui Dumnezeu.

3. Porunca în Noul legământ

Spre deosebire de primele două cazuri, în Noul Legământ Dumnezeu îi oferă omului, prin credință în Domnul Isus, abilitatea de a împlini voia (porunca) Sa:

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului și a morții. Căci-lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească (Grecește: carnea, aici și peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1-4)

Prin credință omul primește Duhul Sfânt, care este garantul mântuirii noastre:

Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)

Duhul Sfânt îl transformă pe om și îl face asemănător cu Dumnezeu:

Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18)

Prin Duhul Sfânt noi ne facem părtași firii dumnezeiești și capabili de a trăi o viață sfântă:

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin cari El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:3-4)

Deci, porunca este voia lui Dumnezeu, care a fost, este și va fi aceeași  pentru totdeauna, fiindcă Dumnezeu nu se schimbă. Legea este Vechiul Legământ, încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel care le oferea o poziție deosebită între popoare, în caz că aveau să respecte voia Lui sau pedeapsă, în caz că nu aveau să respecte voia Lui, adică porunca (Deuteronom 28-30). În Noul Legământ Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca noi să fim eliberați din robia păcatului și să putem împlini voia (porunca) Lui:

Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. … Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de subt păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii. (Romani 6:6, … 18)

Pentru o mai bună înțelegere a acestui subiect vă recomand să studiați epistolele apostolului Pavel către Romani și către Galateni.