Care este diferența dintre credința slabă și puțină credință?

Întrebare:

Care este diferența dintre credința slabă și “puțină credință”?

Cuvântul “credință” este un cuvânt-cheie în Noul Testament, folosit cu regularitate pentru a desemna relația religioasă multilaterală la care Evanghelia îi cheamă pe oameni – relația de încredere în Dumnezeu prin Hristos. Natura credinței, potrivit Noului Testament, este trăirea pe baza adevărului pe care-l acceptă; credința care se bazează pe promisiunea lui Dumnezeu, aduce mulțumire pentru harul lui Dumnezeu prin faptul că lucrează pentru gloria lui Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu este bazată pe crezul cu privire la ceea ce El ne-a revelat referitor la caracterul și scopurile Sale. Acest lucru Dumnezeu l-a făcut prin persoana lui Isus Hristos, Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Credința este singura cale spre o relație adecvată cu Dumnezeu, relație care nu poate fi obținută prin faptele omului.

Pretutindeni în Scriptură poporul lui Dumnezeu trăiește prin credință. Domnului Isus a vorbit despre “puțină credință”. În 5 locuri în Noul Testament este folosit cuvântul grec oligopistoi pentru “puțină credință”. Acest cuvânt nu se referă la cantitatea credinței, ci la calitatea ei slabă.  În Evanghelia după Matei 16:5-12, Domnul Isus mustră ucenicii pentru lipsa de credință.

“Ucenicii trecuseră de cealaltă parte, și uitaseră să ia pîini. Isus le-a zis: “Luați seama și păziți-vă de aluatul Fariseilor și al Saducheilor.” Ucenicii se gîndeau în ei, și ziceau: “Ne zice așa pentrucă n-am luat pîni!” Isus, care cunoștea lucrul acesta, le-a zis: “Puțin credincioșilor, pentruce vă gîndiți că n-ați luat pîni? Tot nu înțelegeți? Și nici nu vă mai aduceți aminte de cele cinci pîni pentru cei cinci mii de oameni, și cîte coșuri ați ridicat? Nici de cele șapte pîni pentru cei patru mii de oameni, și cîte coșnițe ați ridicat? Cum nu înțelegeți că nu v-am spus de pîni? Ci v-am spus să vă păziți de aluatul Fariseilor și al Saducheilor?” Atunci au înțeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pînii, ci de învățătura Fariseilor și a Saducheilor.”

Domnul Isus făcuse două minuni în care înmulțise peștii și pâinile (Matei 14:13-21, 15:32-39) pentru a hrăni mulțimea oamenilor ce-L urmau. Domnul Isus mustră lipsa de credință a ucenicilor. Necredința ucenicilor este asemănată cu necredința sau învățătura Fariseilor și Saducheilor care acum cereau un alt semn în loc să-și pună încrederea în Hristos care a adus atât de multe dovezi că este Fiul lui Dumnezeu. Ucenicii n-au priceput semnificația cuvintelor lui Isus. Credința înțelege și acceptă cuvintele Mântuitorului.

Un alt text în care este folosită expresia “puțin credincioșilor” este Matei 14:26-31:

“Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s-au spăimîntat și au zis: “Este o nălucă!” Și de frică au țipat. Isus le-a zis îndată: “Îndrăzniți, Eu sînt, nu vă temeți!” “Doamne”, I-a răspuns Petru, “dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. “Vino!” i-a zis Isus. Petru s-a coborît din corabie, și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s-a temut, și fiindcă începea să se afunde, a strigat: “Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mîna, l-a apucat, și i-a zis: “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

Când Petru a văzut că vântul era puternic, s-a temut și a început să se afunde. Trebuie să recunoaștem că exemplul lui Petru este și unul bun și unul rău. Petru nu și-a pierdut încrederea în sine. Credința care l-a făcut să coboare din corabie nu a fost suficient de puternică să reziste furtunii, de aceea Domnul Isus îl numește “puțin credinciosule”. Întrebarea lui Isus adresată lui Petru ne este adresată și nouă celor care ne îndoim: “Pentru ce te-ai îndoit?” Recunoaștem că atât îndoiala, cât și temerea dispar atunci cînd sunt identificate cauzelor lor.

Un alt caz asemănător îl avem descris în Evanghelia după Matei 8:26-27, în care ucenicii s-au lăsat tulburați de frica lor.

„El le-a zis: “De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi S-a sculat, a certat vînturile și marea, și s’a făcut o liniște mare. Oamenii aceia se mirau, și ziceau: “Ce fel de om este acesta, de-L ascultă pînă și vînturile și marea?”

Adevărul care iese în evidență este că credința trebuie să fie mai sus decât frica din noi. Credința îndepărtează frica sau frica va alunga credința. Faptul că ucenicii au strigat la Domnul Isus după ajutor ne arată că ei aveau credință. Necredința lor nu este în faptul că Isus nu putea să îi salveze, ci în faptul că Isus nu putea să moară într-o furtună de parcă situația ar fi fost în afara controlului, iar Isus fiind pionul norocului.

Rădăcina îngrijorărilor, fricii și îndoielilor este necredința. Astfel, expresia “puțin credincioșilor” nu se referă la o necredință completă, ci la credința biruită de îngrijorări, frică, îndoieli etc. O credință ce se uită la împrejurări, pe când credința puternică stă neclintită și se încrede în Dumnezeu.

În contrast cu puțina credință, să privim acum ce este credința slabă. În Romani 14 apostolul Pavel vorbește despre părerile îndoielnice. În acest context apostolul Pavel spune:

“Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănînce de toate, pe cînd altul, care este slab, nu mănîncă decît verdețuri. Cine mănîncă să nu disprețuiască pe cine nu mănîncă, și cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său, totuș, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. Unul socotește o zi mai pe sus decît alta, pentru altul, toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă, pentrucă aduce mulțămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă, și aduce și el mulțămiri lui Dumnezeu.” (Rom. 14:1-7)

Apostolul Pavel folosește limbajul credinței pentru a explica conflictul dintre cele două grupuri, cel puternic în credință ce disprețuia pe fratele mai slab în credință care nu avea toată libertatea în conștiința lui cu privire la o mâncare sau o zi. Apostolul îi critică atât pe cei slabi în credință, cât și pe cei puternici în credință pentru lipsa de înțelegere a unor implicații a credinței lor în Hristos. Credința slabă a acestor creștini nu acceptă adevărul că credința lor în Hristos implică eliberarea de anumite cerințe sau tradiții evreiești. Credința celor slabi este bazată pe efortul lor personal de a nu mânca carne, a respecta o zi și a nu bea vin (2, 5, 21). Creștinul puternic este chemat să păstreze unitatea prin a nu întreține aceste discuții și prin a nu îi da prilej fratelui mai slab să păcătuiască.

Un alt text în care este folosit termenul “credință slabă” sau “cel slab” este 1 Corinteni 8:1-13:

“În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngîmfă pe cînd dragostea zidește. Dacă crede cineva că știe ceva, încă n’a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, știm că în lume un idol este tot una cu nimic, și că nu este decît un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi așa numiți,, dumnezei„, fie în cer, fie pe pămînt (cum și sînt în adevăr mulți,,dumnezei„și mulți,,domni„), totuși pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile și prin El și noi. Dar nu toți au cunoștința aceasta. Ci unii, fiind obicinuiți pînă acum cu idolul, mănîncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; și cugetul lor, care este slab, este întinat. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuți lui Dumnezeu: nu cîștigăm nimic dacă mîncăm din ea, și nu perdem nimic dacă nu mîncăm. 9 Luați seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoștință, că șezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănînce din lucrurile jertfite idolilor? Și astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoștințe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiți astfel împotriva fraților, și le răniți cugetul lor slab, păcătuiți împotriva lui Hristos. De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.”

Creștinul matur spiritual nu trebuie să se folosească de libertatea pe care o are în cugetul său pentru a aduce pe fratele mai slab pe calea distrugerii spirituale, a cărui credință devine și mai slabă, iar viața de creștin este ruinată.

În concluzie, credința slabă se referă la starea spirituală a creștinului care nu are încă toată libertatea de a acționa cu privire la multe lucruri. Această libertate vine o dată cu cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. Atât “puțina credință”, cât și “credința slabă” ne arată că cel ce o are nu are deplina cunoaștere a Domnului Isus, a Cuvântului Său și lasă loc pentru îndoială, frică, îngrijorare care îl împiedică să privească dincolo de ele. Credința slabă trebuie să devină puternică și acest lucru este posibil prin studierea și aplicarea Sfintei Scripturi în mod practic în viața de zi cu zi.

Pentru creșterea spirituală personală vă invit să studiați Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul sesiunilor Institutului Precept „Învățătură din Cuvânt pentru Moldova„:

• Sesiunea IV a Școlii Timotei cu tema „Cum să fii un mentor al lui Dumnezeu”- 7-19 august
• Sesiunea pentru învățători de șacoală duminicală cu tema „Doamne, învață-mă să mă rog” – 7-19 august
• Sesiunea Homiletica – cursul Iacov – 17-30 septembrie