Căderea Satanei sau originea răului

Întrebare:

Buna ziua, sunt o cititoare constantă a acestui site. Am găsit multe răspunsuri la întrebările mele. Sunt proaspăt căsătorită si vreau sa-mi trăiesc căsnicia cu frica în Dumnezeu. Întrebarea mea nu e despre căsătorie ci, dacă satana a fost fiul lui Dumnezeu, atunci când nu exista păcat pe pământ, cum de s-a putut transforma (satana) în rău? De unde a venit răul acela? Mulţumesc.

Toată creaţia lui Dumnezeu este minunată, după cum scrie şi împăratul David:

Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmul 139:14).

Răul a apărut ca rezultat al alegerii Satanei de a nu asculta de Dumnezeu

Dumnezeu a creat pe îngeri, ca şi pe oameni, făpturi inteligente, capabile să facă alegeri. Satana a fost creat de Dumnezeu ca un heruvim ocrotitor, dar inima i s-a îngâmfat şi a dorit să fie ca Dumnezeu. (Apropo, aceasta a fost şi momeala cu care a prins Satana pe om în plasa sa – Geneza 3 ). La Isaia 14:12-15 este scris:

Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!

Şi Domnul Isus spune că Satana este tatăl minciunilor, sau cel care a creat minciuna. Din Iuda 1:6 vedem clar că îngerii răi nu au fost creaţi aşa, ci au căzut prin alegerea lor:

El (Dumnezeu) a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.

Chiar şi focul cel veşnic a fost pregătit de Dumnezeu pentru diavolul şi îngerii lui! (Matei 25:41).

Prin neascultare omul a ajuns să cunoască binele și răul

Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Sa: omul trăia călăuzit de Duhul Sfânt și, cu toate că avea libertatea de a alege, el nu cunoștea binele și răul. Fiind în grădina Edenului omul nu avea altă interdicție decât să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu cunoștea firea păcătoasă a omului și știa că din moment ce va cunoaște binele și răul, firea lui îl va împinge să aleagă mai degrabă răul decât binele. Din acest motiv Dumnezeu a hotărât ca din moment ce va cunoaște binele și răul, omul să nu mai poată trăi veșnic ca nu cumva și răul să rămână veșnic. De altfel aceasta a fost și momeala cu care a atras Satana pe Eva în neascultare: el i-a spus Evei că în clipa când va mânca din pomul acesta va fi ca Dumnezeu și anume în aspectul cunoașterii binelui și răului. Dumnezeu cunoștea binele și răul, dar în sfințenia și neprihănirea Lui, niciodată nu s-a lăsat controlat de rău și El nu poate fi măcar ispitit să facă rău:

Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: „Sînt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuș nu ispitește pe nimeni. (Iacov 1:13)

Și Satana nu a înșelat pe Eva cu privire la cunoașterea binelui și răului:

Atunci li s-au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele. (Geneza 3:7)

și Dumnezeu a spus că omul a ajuns ca unul din Ei cunoscând binele și răul (doar atât nu mai mult):

Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele și răul. Să-l împedecăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mîna, să ia și din pomul vieții, să mănînce din el, și să trăiască în veci”. (Geneza 3:22)

Deci, prin înșelăciune, diavolul l-a depărtat pe om de Dumnezeu și l-a făcut robul său. Chiar dacă omul nu a murit fizic în ziua când a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, spiritual a murit chiar în ziua aceea:

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în cari trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam voile firii pămîntești și ale gîndurilor noastre, și eram din fire copii ai mîniei, ca și ceilalți. (Efeseni 2:1-3)

Omul a pierdut Duhul lui Dumnezeu care-l făcea după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a pierdut accesul la pomul vieții, care i-ar fi permis să trăiască veșnic, a pierdut relația cu Dumnezeu și toate acestea pentru a fi ca Dumnezeu în cunoașterea binelui și răului.