De ce Dumnezeu îngăduie răul pe pământ?

Întrebarea:

Dacă Dumnezeu este aşa de bun, de ce există răul în lume? Cine face ca oamenii să sufere de pe urma inundaţiilor, cutremurelor de pământ? De ce atâtea boli? Dumnezeu le dă?

Dumnezeu nu este creatorul răului

Cu toţii ştim că păcatul a intrat în lume prin înşelăciunea diavolului, care este un înger creat de Dumnezeu. Însă, este important să cunoaştem că Dumnezeu nu l-a creat ca o făptură rea, ci l-a creat un înger bun, un heruvim ocrotitor, dar care, mai târziu, în mândria lui, a căzut. Iată ce ne relatează Sfânta Scriptură cu privire la căderea diavolului la Ezechiel 28:12-16:

Ajunsese-i la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrizolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarag şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.

Iată ce mai găsim scris despre diavolul şi la Isaia 14:12-15:

Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!

La Iuda 1:6 vedem că şi îngerii răi nu au fost creaţi răi, ci ei singuri, prin alegerea lor, au ajuns aşa:

El (Dumnezeu) a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.

Dumnezeu nu poate fi ispitit să facă rău

Dumnezeu nu numai că nu face rău, El nici ”nu poate fi ispitit să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni” (Iacov 1:13). Multora, când citesc acest pasaj, le apare întrebarea de ce Domnul Isus ne învaţă în rugăciunea ”Tatăl nostru” să ne rugăm ”şi nu ne duce în ispită” (Matei 6:13). Scripturile ni-l prezintă pe diavolul ca fiind ispititorul (Matei 4:3, 1 Timotei 3:5). Dar, (foarte important) diavolul nu poate acţiona decât în limitele stabilite de Dumnezeu. Lucrul acesta îl vedem foarte bine în cazul lui Iov, când diavolul a vrut să-l ispitească pe Iov să blesteme pe Dumnezeu.

Domnul a zis Satanei: ”Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Şi Satana a răspuns Domnului: ,,Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă”. (Iov 1:8-11)

Citind capitolele unu şi doi din cartea Iov, vedem că diavolul nu a putut să se atingă de Iov decât doar atunci când i-a permis Dumnezeu şi doar în măsura în care i-a permis Dumnezeu, mai întâi de tot ce era al lui Iov (copii şi avere), apoi de trupul lui. În cazul lui Iov, Dumnezeu i-a permis diavolului să-l ispitească cu scopul de a-i încerca credinţa, dar uneori Dumnezeu îngăduie diavolului să ispitească pe om când acesta nu veghează şi se îndepărtează de El.

Dacă ne întoarcem la rugăciunea ”Tatăl nostru” vedem că această expresie ”şi nu ne duce în ispită” este pusă în contrast cu expresia ”ci izbăveşte-ne de cel rău” şi apoi urmează concluzia ”căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci”. Deci, rugăciunea ”Tatăl nostru” are în vedere ca Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, izbăvindu-ne de cel rău, care este ispititorul.

Dumnezeu respectă alegerile omului

Răul creşte pentru că Dumnezeu nu se impune, ci respectă alegerile omului. În epistola sa către Romani, apostolul Pavel prezintă planul de mântuire al lui Dumnezeu. În primele trei capitole demonstrează că toţi au păcătuit: evrei şi neamuri (alte naţiuni) şi toţi au nevoie de mântuire. Apostolul Pavel arată că mântuirea este prin credinţă în Evanghelie care este:

(…) puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ”Cel neprihănit va trăi prin credinţă… (Romani 1:16-17)

Deci, chiar dacă toţi ne-am născut păcătoşi din fire, fiecare în parte are o şansă de a se îndrepta. Prin credinţă în Evanghelie putem primi neprihănirea lui Dumnezeu pentru a trăi o viaţă fără păcat şi aceasta este dorinţa lui Dumnezeu cu privire la noi. Dar este alegerea personală a fiecăruia. Dumnezeu nu Se impune nimănui. La prima Sa venire, Domnul Isus a venit să aducă mântuirea (Ioan 3:17), dar a doua oară va veni pentru judecată (Ioan 5:22, Matei 25:31-33, 1 Tesaloniceni 1:6-10).

Dacă citim textul de la Romani 1:18-32 vom vedea cum, la fiecare alegere a omului care nu este după voia Sa, Dumnezeu, pur şi simplu, Se dă la o parte. Expresia care se repetă în acest text este ”i-a lăsat”. La versetul 24 vedem că

Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile

Iar la versetul 26-27 scrie că

Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Şi concluzia pe care o face autorul este:

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. (Romani 1:28-32)

Nu descriu toate acestea societatea noastră de azi? Eu aş spune că la noi lucrurile stau mul mai rău. Am ajuns zile când cei buni sunt priviţi rău. Dar şi aceasta unora li se pare prea puţin, aşa că acum se duce lupta de a introduce o lege nouă în legislaţia ţării (legea pentru combaterea şi prevenirea discriminării) prin care imoralitatea va fi promovată, iar cei ce vor promova valorile morale sănătoase vor fi băgaţi la închisoare.

Dumnezeu rabdă răul în speranţa că oamenii se vor pocăi

La 2 Petru 3:9 apostolul Petru scrie:

Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Dacă ne uităm în cartea prorocului Iona vedem că, văzând toată răutatea locuitorilor cetăţii Ninive, Dumnezeu totuşi doreşte ca ei să se pocăiască pentru ca să se îndure de ei. Lui Iona nu i-a plăcut că Dumnezeu s-a îndurat de Ninive, după ce tot norodul s-a pocăit, a postit şi s-au întors din căile lor. Iată ce scrie la Iona 4:1:

Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat.” Dar Dumnezeu îi explică: „Şi mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, cari nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime… de vite!” (Iona 4:11)

În Împărăţia lui Dumnezeu nu va fi loc pentru rău

La Apocalipsa capitolele 20 şi 21 se vorbeşte despre ce va fi după a doua venire a Domnului Isus şi după judecata de apoi. Iată cum este descris Noul Ierusalim:

Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ”Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:2-4)

Ce va fi cu cei răi?

Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua. (Apocalipsa 21:8)

După tot ceea ce am văzut până aici, cred că întrebarea de ce se întâmplă răul pe pământ, de fapt, trebuie înlocuită cu o altă întrebare:

Cum de până acum Dumnezeu ne rabdă şi nu a nimicit pământul cu tot ce este pe el?

La acest subiect puteți urmări și această emisiune:

Vrei să devii ucenicul lui Isus Hristos? Dă click aici: https://moldovacrestina.md/devino-ucenicul-lui-dumnezeu/

Ai întrebări din Biblie? Accesează acest link: https://moldovacrestina.md/ask-the-pastor/

PENTRU MANUALE DE STUDIU BIBLIC, vizitați magazinul nostru online: https://shop.eurasiaprecept.org/, iar pentru înscrierea în grupele de studiu biblic, trimiteți un e-mail la adresa: studiu@moldovacrestina.md.