Ce spune Biblia despre blestemul sfântului Calinic care interzice accesul femeilor la mănăstirea Frăsinei?

Întrebare: 

Am o nelămurire și aș vrea să-mi explicați. La mănăstirea Frăsinei există un blestem făcut chiar de Sfântul ierarh Calinic că femeile nu au acces la locașul de cult. Problema este că femeile care au încălcat și au intrat au murit sau sunt și acum în chin pentru totdeauna cu boli groaznice. Chiar zilele trecute o femeie din Bacău a sfidat anunțul și a doua zi în timp ce se deplasa spre mănăstirea Polovragi, o piatră s-a desprins de pe munte și i-a căzut exact în cap. Este oare normal ca un preot de rang înalt să poată lăsa un blestem iar acesta chiar și după 300 de ani să facă victime? 

Nu are suport biblic interdicția pentru femei să între în anumite locașe sfinte, dar acesta este un alt subiect și nu mă voi opri asupra lui în acest articol. Aici vom discuta cât de biblic este pentru un ierarh de rang înalt să facă blesteme care mai aduc victime și după 300 de ani. 

Blestemul sfântului ierarh Calnic de la Mănăstirea Frăsinei

Cum a apărut blestemul de la mănăstirea Frăsinei? 

Pe un site de știri scrie astfel: 

Potrivit legendei, în urmă cu 300 de ani, Sfântul Calinic își căuta un loc unde să se așeze și a mers la mai mult mănăstiri și schituri. În cele din urmă a ajuns la Mănăstirea Frăsinei și s-a decis să rămână acolo. Totuși nu le-a spus călugărilor intențiile sale și a plecat mai departe, urmând să se întoarcă ulterior. După o perioadă, întors la Frăsinei, Sfântului Calinic a găsit la mănăstire o orgie în toată regula cu băutură, femei, muzică și călugării care renunțaseră la pioșenia religioasă. Supărat, acesta ar fi blestemat să sfârșească tragic toate femeile care calcă acolo, iar blestemul a fost scris pe o stâncă ulterior pe crucea care păzește intrarea la mănăstire.

Interesantă abordare… Dacă ar fi mers prorocul Natan după acest fel de gândire, ar fi dat vina pe Bat-Șeba (nevasta lui Urie Hititul) pentru fapta rea a lui David când a văzut-o de pe acoperiș și a poruncit să fie adusă la el ca să se culce cu ea. Dacă tot a vrut întemeitorul mănăstirii de la Frăsinei să așeze acest blestem, mă întreb de ce nu l-a făcut să le fie adresat călugărilor și nu femeilor? Căci ei au ales calea sfințeniei și tot ei au adus femeile acolo. 

O altă sursă prezintă altă perspectivă asupra instaurării blestemului de la mănăstirea Frăsinei și se pare că a fost mai mult din dorința ierarhului Calinic să facă în România ceva asemănător mănăstirilor de la muntele Athos din Grecia unde există astfel de interdicții pentru femei să calce pe teritoriul mănăstirilor. 

Biserica ortodoxă spune că interdicția nu este blestem, ci binecuvântare

Ceea ce poporul numește „blestemul de la mănăstirea Frăsinei”, Biserica Ortodoxă numește „avatonul de la mănăstirea Frăsinei”. AVATON  este un cuvânt grecesc care în traducere înseamnă „oprire” sau interdicție. Pe piatra de legământ a sfântului Calinic sunt gravate următoarele cuvinte: 

„Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinti monahi și, fiindcă din partea femeiască putea să aduca vreun scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia și tot felul de pedepse și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vina asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ianuarie 1867.”

Este adevărat că episcopul Calinic a menționat și blagoslovenia, dar blestemul este foarte vizibil și spune că „cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem” și anume: 

  • toate nenorocirile vie asupra lor, precum:
    • sărăcia
    • gârbăvia
  • tot felul de pedepse

Se naște întrebarea firească… 

Le este îngăduit creștinilor să blesteme?

În Epistola către Romani, Apostolul Pavel a scris:

Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi(Romani 12:14)

Iar sfântul Iacov, în capitolul 3 al epistolei sale ne învață să fim foarte atenți cu privire la vorbele care le spunem și arată cât de periculoasă este neînfrânarea limbii. Când descrie felul de vorbire a omului care este lipsit de înțelepciunea lui Dumnezeu scrie: 

Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce. (Iacov 3:6-12) 

Apoi zice că cine este înțelept cu adevărat să-și arate înțelepciunea prin felul cum vorbește, iar dacă își permite să blesteme, să nu se înșele și să nu se creadă înțelept, căci înțelepciunea lui nu vine de sus, ci este pământească, firească și drăcească. 

Și Domnul Isus, în vestita predică de pe munte ne-a învățat să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă și cu atât mai mult pe cei care nu ne fac nici un rău: 

„Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”(Matei 5:44-45) 

Și Apostolul Petru a scris despre cum trebuie să fie felul nostru de vorbire: 

„Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea. „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare, să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.” (1 Petru 3:9-12) 

Personal cred că episcopul Calinic va primi o judecată aspră pentru blestemul pe care l-a făcut, pentru că este împotriva voii clare a lui Dumnezeu care ne spune să nu blestemăm pe nimeni și mai ales neîntemeiat. Domnul Isus a mai spus: 

„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:35-37) 

Dar va întreba cineva…

Și de ce are așa putere până azi blestemul episcopului Calinic dacă Dumnezeu ne cere să nu blestemăm? 

Nu este de mirare. Tot în aceeași vestită predică de pe munte a mai spus Domnul Isus: 

„Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7:21-23) 

Să nu ne lăsăm duși în eroare de minuni sau de puterea blestemelor, ci să judecăm toate lucrurile prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu, căci Domnul Isus a mai spus: 

„De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Matei 7:24-27) 

Să ne zidim casa pe stânca Cuvântului lui Dumnezeu, așa cum găsim scris pe paginile Sfintelor Scripturi. 

Articole recomandate: