Ce spune Biblia despre icoana făcătoare de minuni?

Întrebare:

Ce părere aveți despre afirmațiile multor creștini ortodocși în privința minunilor făcute prin icoanele făcătoare de minuni. Ce se întâmplă totuși în realitate?

Ce spune Biblia despre icoanele făcătoare de minuni?

Ca să răspund la această întrebare, este important să vedem…

Ce spune Biblia în general despre icoane?

În porunca a doua din Decalog Dumnezeu spune astfel:

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)

Dumnezeu interzice orice fel de închinare înaintea oricărui fel de imagini. Icoana făcătoare de minuni nu face excepţie chiar dacă unii încearcă să aducă argumente pentru închinarea la icoane. Călcarea acestei porunci stârneşte gelozia lui Dumnezeu şi atrage după sine pedeapsă până în a patra generaţie.

Sunt minunile singurul criteriu după care poate fi stabilit adevărul divin?

Nu. Prezenţa minunilor nu este unicul criteriu după care poate fi stabilit adevărul lui Dumnezeu. Când Moise făcea minuni în Egipt, şi vrăjitorii lui Faraon tot făceau minuni tocmai pentru a-i abate pe oameni de la adevărul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament Dumnezeu a dat şi următoarea poruncă:

Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haidem după alţi dumnezei” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – „şi să le slujim!” să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi. (Deuteronomul 13:1-4)

Dumnezeu avertizează prin această poruncă pe copiii Săi să nu dea crezare nici unei minuni care vine în contradicţie cu poruncile Lui clare lăsate pe paginile Sfintelor Scripturi. Tot aşa şi azi, nu putem accepta icoana făcătoare de minuni drept adevăr numai pe bază de minuni din moment ce contrazice adevărul clar al Cuvântului lui Dumnezeu.

Pot fi o minune sau icoana făcătoare de minuni instrumentul de manipulare al prorocilor mincinoşi?

În vestita predică de pe munte, Domnul Isus ne-a avertizat cu privire la prorocii mincinoşi şi a spus următoarele:

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Matei 7:15-27)

În acest pasaj Domnul Isus spune foarte clar că sunt mulţi care zic “Doamne, Doamne”, care se cred credincioşi adevăraţi, care fac minuni şi totuşi, nu vor întra în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că ei au lucrat fărădelege şi auzind şi cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu nu au lucrat potrivit cu el.

O icoană făcătoare de minuni este menţionată în Biblie

În Apocalipsa, ultima carte din Biblie, ne sunt relatate următoarele lucruri despre vremea când pe pământ va împărăţi Antihristul şi prorocul mincinos:

Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13:11-18)

Dumnezeu să ajute pe oricine se numeşte cu frumosul nume de “Creştin” să cunoască şi să trăiască potrivit cu învăţătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu care este scrisă în Biblie.