Are suport biblic expresia „a intra în legământ prin apa botezului”?

Întrebare: De unde vine expresia „a intra în legământ prin apa botezului”? Cum poate fi justificată biblic?

a intra în legământ prin apa botezului

Expresia “a intra în legământ prin apa botezului” nu este folosită în Biblie, motiv pentru care unii consideră această afirmație nebiblică. Personal, am folosit des această expresie și niciodată nu m-am gândit că ar putea fi greșită. Pentru a scrie acest articol am căutat să mă documentez, să văd ce spun alții despre această expresie și, spre marea mea mirare, am găsit multe articole pe internet care caută să dovedească că această afirmație nu este biblică. În acest articol nu voi sta să argumentez ce este și ce nu este botezul cu apă, ci voi aduce contraargumente la argumentele celor care susțin ideea că afirmația “a încheia legământ prin apa botezului” nu are suport biblic.

Voi începe cu o provocare: toți suntem de acord că Dumnezeu zidește relații cu oameni prin legăminte. Dumnezeu a încheiat Vechiul Legământ cu poporul Israel la muntele Sinai, după ieșirea din robia Egiptului și înainte de a intra în țara promisă. Acest legământ a fost încheiat cu multă solemnitate (Exod 24). În Biblie găsim multe exemple de încheiere a legămintelor între Dumnezeu și om sau între oameni și aceste legăminte întotdeauna erau însoțite de un ritual simbolic (Geneza 15; 1 Samuel 18:1-4; Ieremia 34:18 ș.a.m.d.). Însuși cuvântul tradus în română “legământ” în limba ebraică (berit) descrie ritualul de încheiere a legământului prin trecerea printre animalele despicate în două. După cum botezul nu poate fi conceput fără apă, la fel și legământul din perioada de până la Hristos în popoarele semitice nu putea fi conceput fără vărsare de sânge și fără trecerea printre animalele despicate. Deci, legământul întotdeauna se face solemn. Un legământ nu poate fi conceput fără o procedură solemnă. Chiar dexonline.ro ne dă următoarea definiție a cuvântului “legământ”:

Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. Învoială, convenție.

Deci, legământul este o înțelegere solemnă, care obligă. Întrebarea (sau provocarea) mea este: Care este partea solemnă a încheierii Noului Legământ? Vreau să vă amintesc că Cina Domnului sau împărtășania este semnul Legământului și nu actul de încheiere a Noului Legământului (1 Corinteni 11:24-26).

Cei care consideră expresia “a intra în legământ prin apa botezului” nebiblică, argumentează aceasta prin faptul că botezul cu apă nu este partea solemnă de încheiere a Noului Legământ. Să vedem care sunt argumentele lor și cum se potrivesc ele cu Sfintele Scripturi. Nu voi face altceva decât să răspund la întrebările care le-am găsit într-un articol, care argumentează că expresia “a intra în legământ prin apa botezului” nu este biblică:

1. Poți fi tu inițiatorul unui legământ cu Domnul (ești tu mai mare ca El sau cel puțin egal)?

Susținătorii acestui concept afirmă că nu se poate ca cineva mai slab să inițieze un legământ. Totuși, acest concept nu este biblic. Chiar în cartea Geneza, cartea începuturilor, sunt descrise două legăminte în care cel mai slab, care se vede amenințat, ia inițiativa de a încheia legământ pentru a-și asigura siguranța și protecția. Este vorba despre legămintele pe care le-a făcut împăratul Abimelec cu Avraam (Geneza 21:22-32) și apoi cu Isaac (Geneza 26:26-31). Dar să ne întoarcem la Noul Legământ: chiar dacă omului îi aparține inițiativa de a se boteza, aceasta nu înseamnă că el este inițiatorul Noului Legământ, pentru că Dumnezeu este inițiatorul acestui legământ și prin botez omul doar răspunde la inițiativa lui Dumnezeu. Este ca și în cazul căsătoriei: legământul căsătoriei nu va fi încheiat până fata nu va lua inițiativa și va răspunde cu „da” la inițiativa băiatului, dar aceasta nu înseamnă că fata este inițiatoarea căsătoriei. Dacă vorbim despre Noul Legământ, spre deosebire de Vechiul Legământ, acest legământ nu este doar pentru un grup anume de oameni, ci este pentru fiecare care crede în Numele Domnului Isus. Altfel spus, Dumnezeu a inițiat acest legământ, dar a lăsat libertatea ca oricine dorește, prin credință în Numele Domnului Isus, să poată intra în acest legământ, prin aceasta lăsând loc pentru inițiativa omului. Lucrul acesta se vede clar la prorocul Ieremia (aceste cuvinte au fost spuse în contextul promisiunii Noului Legământ):

Pînă cînd vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pămînt: femeia va peți pe bărbat… “În zilele acelea, nu se va mai zice: “Părinții au mîncat aguridă, și copiilor li s-au sterpezit dinții,” ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om, care va mînca aguridă, i se vor sterpezi dinții! “Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legămînt nou. Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să-i scot din țara Egiptului, legămînt, pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul” (Ieremia 31:22, 29-32)

2. Îi poți impune tu condiţii lui Dumnezeu? Care ar fi condițiile propuse de tine și pe care ar trebui Domnul să Și le respecte?

În baza celor analizate la primul punct, am văzut că nu omul, ci Dumnezeu este inițiatorul Noului Legământ și omul, prin botez, răspunde la inițiativa lui Dumnezeu, cunoscând făgăduințele (condițiile pe care Dumnezeu se obligă să le împlinească) acestui legământ pe care le găsim pe paginile Sfintelor Scripturi.

3. Îi poți promite că Îl vei sluji toată viaţa, fără să Îi încalci vreuna din cele mai mici porunci? Crezi că acest lucru este în puterea ta? Oare nu aşa au spus şi evreii: „vom face tot ce ne-a poruncit Domnul”? Şi cât de lamentabil au eşuat… Dacă îi suntem fideli toată viaţa, suntem aşa că El ne-a susţinut, nu că ar fi meritul nostru (de aici ideea de har suveran și gratuit!).

Cât n-ar fi de straniu, dar esența făgăduințelor făcute de Dumnezeu în Noul Legământ este că prin credință (care implică cunoaștere, recunoaștere și încredințare totală în cele spuse de Dumnezeu) omul primește abilitatea de a trăi neprihănit (fără vină) înaintea lui Dumnezeu după cum este scris:

Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credință” (Romani 1:16-17)

și din nou:

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămîntești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului și a morții. Căci lucru cu neputință Legii (adică Vechiului Legământ), întrucît firea pămîntească (Grecește: carnea, aici și peste tot unde e “firea pămîntească”.) o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimețînd, din pricina păcatului, pe însuș Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămîntești, ci după îndemnurile Duhului.

Deci, deosebirea între Vechiul Legământ și Noul Legământ este că:

  • în Vechiul Legământ Dumnezeu a dat poporului Israel poruncile Sale și i-a lăsat să se descurce cu puterile lor. Poporului i-au plăcut legile și poruncile lui Dumnezeu și de trei ori, înainte de a fi încheiat legământul, au zis că “vom face tot ce a zis Domnul” (Exod 19:8, 24:3,7). La acel moment poporul nu realiza că nu vor fi în stare să respecte toate aceste legi și porunci.
  • În Noul Legământ Dumnezeu oferă nu doar legile și poruncile Sale, ci și puterea de a respecta aceste legi și porunci, dar este alegerea noastră să intrăm în acest legământ sau nu.

Lucrul acesta îl vedem lămurit și în a doua epistolă a apostolului Petru:

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de strigăciunea, care este în lume prin pofte. De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evalvia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochiii închiși, și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mul să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. (2 Petru 1:3-11)

Acestea sunt argumentele care dovedesc că nu are suport biblic conceptul că expresia “a încheia legământ prin apa botezului” nu este biblică.

Acum să vedem care sunt argumentele care arată că această expresie are suport biblic.

După cum am scris în întroducerea acestui articol, cuvântul în limba ebraică, folosit pentru “legământ”, este “berit” și descrie procedura sau ritualul de a încheia un legământ prin despicarea unei jertfe și trecerea printre jumătățile de animal despicat. Această trecere printre jumătățile de animal despicat se mai numea “umblarea prin moarte”: încheind un legământ, partenerii se obligau să moară pentru sine și să trăiască pentru a împlini condițiile legământul (adică garantau respectarea acestui legământ cu prețul vieții lor). În Noul Legământ noi murim pentru sine, ca să trăim pentru Dumnezeu, partenerul nostru de legământ. Simbolismul acesta se vede bine în procedura botezului, cum găsim scris la Romani 6:

Nu știți că toți cîți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. (Romani 6:3-4)

Botezul cu apă poartă această imagine a ceea ce cere și oferă Noul Legământ: alegerea de a muri pentru sine și de a trăi pentru Dumnezeu, partenerul nostru de legământ.

Un alt argument îl găsim în marea însărcinare: primul pas în a face ucenici este botezul celor ce cred în Numele Domnului Isus:

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, și le-a zis: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pămînt. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului. Amin. (Matei 28:18-20)

Având în vedere că mai târziu ucenicilor li s-a dat numele de creștini, nu găsesc greșită nici expresia “încreștinare”, folosită pentru botezul cu apă, sigur dacă botezul este făcut în baza credinței celui ce se botează.

…Pentru întîiași dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia. (Fapte 11:26b)

Ca și concluzie, pot spune că găsesc biblică expresia “a intra în legământ prin apa botezului”, chiar dacă această expresie nu o găsim formulată în așa mod pe paginile Sfintelor Scripturi.