Despre necesitatea anului sabatic pentru slujitorii Evangheliei

0
1400

Întrebare: 

Pastorul bisericii noastre ne-a anunțat că urmează să-și ia un an sabatic când se va retrage de la responsabilitățile lui pastorale ca să se refacă. Acum suntem în căutarea unui alt pastor care va trebui să preia responsabilitatea aceasta față de biserică. Vreau să știu ce spune Biblia în acest sens? 

Înainte ca să vă răspund la întrebare, să vedem…

Ce este anul de odihnă? 

Dumnezeu a poruncit poporului Israel să lase pământul nelucrat fiecare al șaptelea an: 
 
Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i strângi rodul. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne, să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.(Exod 23:10-11) 

Acesta era un răgaz (odihnă) care trebuia dat pământului și pomilor. Dumnezeu a mai reperat odată porunca în cartea Levitic când a zis: 

 
Domnul a vorbit lui Moise pe muntele Sinai şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului. Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via şi să strângi roadele. Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul şi să nu-ţi tai via. Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ. Ceea ce va ieşi de la sine din pământ în timpul Sabatului lui să vă slujească de hrană, ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine, vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul pământului să slujească de hrană. (Levitic 25:1-7) 

În textul din Levitic de trei ori este reperat că odihna este pentru pământ. Ca să înțeleagă seriozitatea acestei porunci, Dumnezeu i-a avertizat pe cei din poporul Israel cu privire la consecințe în cazul nerespectării Cuvântului Său: 

 
Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii. Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi. (Levitic 26:33-35) 

Și cum a spus, așa a și făcut Dumnezeu. Pentru că încă din vremea Judecătorilor poporul a călcat această lege și nu a respectat-o, au fost dați robiei și pământul a avut odihnă o perioadă de 70 de ani, în timpul robiei babilonene, cum este scris:  

Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani. (2 Cronici 36:20-21) 

Punctul cel mai însemnat al pasajelor citate mai sus este că această lege a fost dată de Dumnezeu poporului Israel și că ea asigura odihna pământului, iar nerespectarea ei a adus asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu care s-a îngrijit să dea pământului odihna cuvenită. 

 

Cât de relevantă este legea anului sabatic pentru slujitorii Evangheliei?  

Părerea mea este că legea aceasta nu are nici o relevanță și nici o aplicație pentru slujitorii Evangheliei și iată de ce: 
 
1. Leviții și preoții din Israel nu erau scuțiti de responsabilitățile lor în timpul anului sabatic. Altfel, ar fi trebui să înceteze jertfele și închinarea la Templu și ei ar fi încetat să învețe pe popor Legile Domnului. Legea aceasta nu li se aplica leviților și preoților în nici un chip atunci și deci, cu atât mai mult nu poate fi aplicată acum slujitorilor Evangheliei. 
 
2. Practica anului sabatic nu este menționată în Noul Testament nici pentru pământ, cu atât mai mult pentru slujitorii Evangheliei. Cred că este bine și corect să i se ofere pământului o odihnă și agricutorii care vor dori să aplice aceasta, poate și vor avea de câștigat. În privința aceasta îi invit pe ei să se expună la comentarii. Totuși, legea aceasta din Vechiul Testament nu mai are aceeași relevanță azi chiar și cu privire la pământ, pentru că ea era umbra odihnei adevărate care a venit în Domnul Isus Hristos și pe care o primesc toți cei ce cred din toată inima și intră în Noul Legământ cu El. 
 
3. Slujitorii Evangheliei despre care scrie Noul Testament nu și-au luat an sabatic. Domnul Isus a slujit pe pământ doar timp de trei ani și a lucrat neobosit. Apostolii au lucrat toată viața lor și au lucrat cu toată dedicarea, fără să recurgă la practica anului sabatic. Când face o retrospectivă a vieții sale, Apostolul Pavel a scris: 
 
Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte.” Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi, nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi. Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim. Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti. După ce-mi voi împlini, dar, însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi.(Romani 15:18-28) 

Apostolul Pavel s-a ostenit în Evanghelie și a lucrat cu toată dedicarea. Nouă, slujitorilor de azi, în mare parte, ne lipsesc dedicarea și hărnicia spirituală pe care au avut-o apostolii. Dacă vrem să se întâmple treziri spirituale ca în vremea apostolilor, trebuie să fim gata să lucrăm ca și ei. Iată ce a mai scris Apostolul Pavel despre felul cum a înțeles și a abordat el lucrarea Evangheliei: 

 
Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi; în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. (2 Corinteni 11:26-28) 

Grija lui cea mai mare nu era că nu reușește să-și facă doctorat sau să creadă că cea mai mare realizare a vieții lui este titlul de doctor. Nu. Nici pe departe. Grija lui era pentru mântuirea oamenilor și aici îi erau îndreaptate toate eforturile. Omul acesta a lucrat așa de mult în Evanghelie că și atunci când se compara cu restul apostolilor a putut să spună fără sfială că a lucrat mai mult decât toți ei și aceasta a făcut-o harul lui Dumnezeu prin el. 

 
Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. (1 Corinteni 15:9-10) 

Iată de ce Apostolul Pavel, înainte de executarea sa a putut spune: 

 
M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2 Timotei 4:7-8) 

Domnul să mă ajute și pe mine, ca și lucrător în Evanghelie, să mă lupt această luptă bună și să-mi isprăvesc alergarea, lucrând cu toată dedicarea în Evanghelie, iar odihna să-mi fie în harul lui Dumnezeu, ca să primesc și eu această cunună a neprihănirii care este promisă tututor celor care iubesc venirea Lui. Iar cei ce iubesc mult lucrează mult. Așa să mă ajute Dumnezeu și așa să ne ajute pe toți cei care suntem chemați de El să slujim în Evanghelie.